Alka a investit 25 de milioane de euro în fabrica din Ploiești
La zi | Revista Piața | 08/06/2023 14:53

Începută în 2018, investiția în fabrica de la Ploiești, unde se produc snackuri sărate coapte s-a ridicat la 25 de milioane de euro, peste jumătate fiind investiți în etapa a doua de dezvoltare, încheiată recent.
Viziunea Alka a fost încă de la început de a transforma fabrica Alka într-un etalon al celor mai noi tehnologii de top în producție. De aceea, din totalul de 25 milioane de euro, 4,2 milioane au fost investite în corpul fabricii, 2,8 milioane în depozitul acesteia, iar cea mai mare parte, de 18 milioane, în echipamentele de producție. Toate aceste investiții permit companiei Alka să producă peste 100 de milioane de pungi de snackuri pe an, care ajung pe rafturile a mii de magazine din România și din afara țării. Mai exact, produsele din fabrica de la Ploiești ajung în 50 de țări din 5 continente.
Fabrica din Ploiești reprezintă și locul unde resurse locale de făină, zahăr, ambalaje și alte materii prime secundare sunt folosite în producția produselor Alka. Peste 12,000 de tone de grâu românesc primesc o valoare adăugată în această fabrică, fiind transformate în produse de înaltă calitate precum Toortitzii, Soocitzii sau Meteoritzii.
În 2022, grupul ALKA a înregistrat o cifră de afaceri de 381 milioane lei, poziționându-se în top 3 jucători în multe dintre segmentele în care activează. Grupul Alka a fost înființat în 1994 ca investiție de tip greenfield. Alka era atunci prima companie din România producătoare și distribuitoare de cafea măcinată ambalată, vidată și în pliculețe. În prezent, Alka Group acoperă multe categorii, având o prezență puternică la nivel național în România, precum și în alte 50 țări la nivel internațional. Portofoliul mai conține și cafea prăjită și ambalată (sub mărcile Stretto și Gold Mocca). De asemenea, compania este importator și distribuitor al produselor Perfetti Van Melle, pentru brandurile Chupa Chups și Mentos.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



