Cristina Hanganu: „Am lucrat la diverse scenarii pentru perioada următoare, astfel încât să asigurăm continuitatea producţiei și necesarul minim de drojdie în România”
La zi | Revista Piața | 02/04/2020 07:27

Interviu cu Cristina Hanganu, directorul de vânzări al Pakmaya România
Fabrica de drojdie Rompak Pașcani produce drojdie de panificație sub licența Pakmaya
Pe parcursul lunii martie au fost semnalate numeroase cazuri din partea consumatorilor și a retailerilor referitoare la scumpirea exagerată și nejustificată a drojdiei. Cum s-a ajuns la această situație? Ați majorat prețul ca rezultat al unor presiuni legate de diverse costuri?
Semnale am primit şi noi, foarte multe, de la clienţi ai magazinelor tradiţionale din zona urbană sau rurală, care făceau referire la majorări exagerate de preţ, de 4-6 ori mai mari decât înaintea crizei. Noi, producătorul, nu am mărit preţurile de la începutul acestei perioade şi, în ciuda costurilor majorate, ne vom strădui să menţinem situaţia actuală cât mai mult timp posibil. Scumpirile care pot fi observate în anumite magazine (in principal în magazinele mici de tip boutique sau cele de cartier) sunt strict rezultatul acțiunilor speculative ale unor comercianți. Nu încurajăm asemena practici şi sfătuim şi consumatorii să nu le încurajeze. Vom depăși cu bine această perioadă, dar numai dacă vom consuma responsabil cu toții.
Fiind singurul producător de drojdie pentru panificaţie din România, am fost încă de la începutul acestei crize în situaţia de a gestiona comenzi de la magazine de cel puţin 3 ori mai mari decât cele normale. În plus, fabricile de pâine şi-au mărit şi ele comenzile cu un procent semnificativ.
Avem un rol strategic în industria alimentară din România, astfel că depunem toate eforturile pentru a furniza populaţiei alimentele necesare în această perioadă.
Ce credeți că se va întâmpla în continuare ? O să scadă cererea ca urmare a faptului că oamenii au achiziționat deja o cantitate suficientă de drojdie? Sau dimpotrivă, vom asista din nou la o explozie a vânzărilor în preajma sărbătorilor pascale?
Cel mai probabil cererea se va situa la un nivel crescut până la sărbătorile pascale, cel puţin asta vedem în comenzile pe care le-am primit deja pentru săptămâna viitoare. Probabil că după sărbători vom vedea o revenire la normal.
În cazul acestui de al doilea scenariu, are Fabrica de drojdie Rompak Pașcani capacitatea necesară pentru a face față unei cereri cu mult peste o perioadă normală ?
Fabrica noastră are capacitatea să gestioneze o cerere crescută în sezon (Paște, Crăciun), aşa cum a făcut-o de peste 25 de ani. Din păcate, cererile pe care le avem în această perioadă depăşesc cu mult un vârf normal de sezon, de aceea lucrăm îndeaproape cu partenerii noştri de pe lanţul de distribuţie pentru a asigura livrări către toate punctele, în limita capacităţii noastre de producţie.
Am lucrat la diverse scenarii pentru perioada următoare, astfel încât să asigurăm continuitatea producţiei. De exemplu, în situaţia extremă în care vom avea un număr mare de angajaţi izolaţi sau în carantină, suntem pregătiţi să operăm modificări în structura producţiei pentru a asigura necesarul minim de drojdie pe piața din România.
Precizez că Rompak, deşi este singurul producător de drojdie proaspătă din România, nu este singurul furnizor din ţară. Bineînţeles că există şi alţi jucători, cu produse din import. În această perioadă nu ne confruntăm cu cereri foarte mari doar în contextul achiziţiilor exagerate ale clienţilor noştri, ci şi pe fondul reducerii cantităţilor livrate de concurenţii noştri.
În care departament al companiei s-a simțit și credeți că se va simți în continuare cea mai mare presiune?
Situaţia actuală a venit cu nevoi suplimentare pe întreg fluxul de activitate. Mulţumim pe această cale tuturor furnizorilor noştri cu care am lucrat îndeaproape pentru a satisface tot necesarul de materiale, astfel încât să nu avem sincope în aprovizionare. Un rol extrem de important îl au şi distribuitorii noştri care fac eforturi deosebite pentru a asigura continuitate pe tot lanţul, până la consumatorii finali.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



