Senatorul AUR Nicolae Vlahu este inițiatorul organizării, în ziua de 17 iunie, de către Senat a unei conferințe dedicate relațiilor dintre producătorii români de alimente, stat și piața de desfacere. Pe websiteul Senatului este publicat un comunicat referitor la conținutul conferinței, un fel de proces verbal, însă destul de selectiv. În cadrul evenimentului au fost abordate și teme care nu sunt incluse deloc, nici măcar voalat în documentul post-conferință.

De exemplu, s-a discutat despre inițiativa legislativă de limitare a produselor marcă proprie (mărci ale comercianților sau „private label”) la 20% din oferta comercială a magazinelor. Inițiativa, care nu este chiar nouă, afectează major lanțurile comerciale mari, care au capacitatea de a dezvolta produse marcă proprie, mai ales lanțurile de magazine de discount, unde ponderea acestui tip de produse este mult peste 20%, dat fiind modelul de business al acestui format de retail.

În mare măsură însă, inițiativa aceasta contravine intereselor unui mare număr de producători români; limitarea ponderii produselor marcă proprie înseamnă și limitarea producției realizate de producători români de marcă proprie. În industria lactatelor, a preparatelor din carne, a dulciurilor (biscuiți, napolitane), că să dăm doar câteva exemple, sunt companii locale care produc preponderent pentru mărcile retailerilor, aceasta fiind principala lor direcție de business.

De asemenea, în conferința de la Senat s-a discutat despre modalitatea de definire a „produsului românesc” și cum ar putea fi instituită marca de produs românesc. Demersul este unul extrem de important dată fiind preferința în creștere a consumatorilor pentru produsele românești, dar și foarte complicat. Există un curent destul de puternic – dacă nu majoritar - care leagă caracterul de produs românesc de o anumită pondere (volumică) a ingredientelor de origine românească. Acest punct de vedere ignoră însă un criteriu chiar mai important în stabilirea caracterului românesc al produselor: cel al valorii adăugate local. Un produs nu înseamnă numai ingrediente, ci mai mult, înseamnă plus valoare adăugată local. Exemplul mălaiului rapid este foarte relevant: cel mai bine vândut brand de mălai rapid, Băneasa, este fabricat în Italia. Acolo se creează valoarea adăugată, și nu în România: prețul mălaiului rapid este de patru ori mai mare decât al mălaiului standard, în condițiile în care producția noastră de porumb este de patru ori mai mare decât a italienilor.

În conferința de ieri s-a discutat despre dificultățile de a include în oferta comercială a magazinelor produsele agroalimentare provenite la micii producători locali. Stadiul de organizare a firmelor acestora nu este încă la nivelul la care produsele lor să fie însoțite de documente de trasabilitate, de certificate de conformitate cu standardele de siguranță alimentară; adeseori produsele nu sunt calibrate și sau ambalate. Iar costurile analizelor care să arate nivelul reziduurilor de pesticide, fungicide și de insecticide sunt aproape prohibitive pentru această categorie de producători locali. Doar marile lanțuri internaționale au capacitatea de a-i îndruma și sprijini eficient în aceste direcții, așa cum arată exemplele Carrefour, Kaufland, Penny sau Profi.

Încă o temă de discuție care nu este reflectată în comunicatul post-conferință este cea a restricțiilor impuse de bănci în utilizarea monedelor: refuzul de a primi monede și comisionarea conversiei din bancnote în monedă. În zonele rurale și în orașele mici plata se face, în continuare, preponderent în numerar (peste 60% din plăți), astfel că monedele rămân importante și pentru comercianți, și pentru cumpărători. Cum îi explici clientului că nu-i poți da restul de 50 de bani pentru că banca restricționează circulația monedelor?

Un alt subiect de discuție, legat de cel de mai sus, este introducerea, de la 1 iunie, a comisioanelor pentru plata facturilor la terminalele instalate (și) în magazinele alimentare. Ca urmare a reglementărilor BNR, aceste terminale acceptă exclusiv plata cu cardul, operațiunile fiind comisionate consistent, cu valori de până la 5 lei pentru o plată. Cum este să achiți o factură de 25 de lei pentru curent electric și să mai plătești încă 5 lei comision? Adică, încă 20% - încă un TVA.