Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața cărnii de pasăre
La zi | Revista Piața | 06/05/2021 20:25
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație ce vizează un posibil comportament anticoncurențial al unor companii care își desfășoară activitatea pe piața producției și comercializării cărnii de pasăre din România.
Companiile investigate sunt Transavia, Ave Impex, Vis Agri, Safir, Avi-Top, Avicola Buzău, Avicola Dragoș Vodă, Avicod, Agricola Internațional Bacău, Agrisol International RO și Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).
Autoritatea de concurență deține indicii privind posibile înțelegeri și/sau practici concertate facilitate de UCPR pentru limitarea ofertei de produse, scopul final fiind creșterea artificială a prețurilor de vânzare. În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii care activează pe piața producției și/sau comercializării cărnii de pasăre, precum și la sediul UCPR.
Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice.
Inspecțiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



