Consumatorii de bere vor inovatie de produs, gusturi si experiente noi
La zi | Revista Piața | 18/05/2016 19:43

Piaţa berii are un puternic caracter local: românii consumă în proporţie de 97% bere produsă în România, doar 3% reprezintând berile de import.
Odată cu creşterea veniturilor, ne putem aştepta ca şi preferinţele consumatorilor să se schimbe încet-încet. De altfel, observăm deja succesul pe care îl au specialităţile, dezvoltarea pe care încep să o capete berile artizanale şi, în general, accelerarea ritmului în care tipuri noi de bere intră pe piaţa românească. Jucătorii din industrie lansează permanent sortimente care-i surprind pe consumatori, începând de la gustul produsului, până la experiența de brand.
Bergenbier SA are în portofoliu 2 mărci 100% româneşti, create în România – Bergenbier şi Noroc -, și produce local mărci cu reputaţie pe plan internaţional: Stella Artois, Staropramen, Beck’s.
„Ca şi tendinţe, observăm o creştere a interesului consumatorilor români pentru beri speciale, menite să satisfacă diverse gusturi şi ocazii de consum. Către aceştia ne-am îndreptat cu extensia de gamă Bergenbier ALE, o bere a cărei reţetă a fost dezvoltată în România, urmărind caracteristicile acestui tip de bere, cel mai vechi din lume. Succesul său ne-a confirmat aşteptările: consumatorii vor inovaţie de produs, vor să încerce gusturi şi experienţe noi atunci când consumă o bere”, ne comunică reprezentanții companiei.
Tot în linie cu acest trend de diversificare a portofoliului, pe lângă brandurile de import pe care le distribuie exclusiv în România - Leffe, Hoegaarden şi Corona – Bergenbier SA oferă de la începutul acestui an şi trei mărci deosebite din portofoliul companiei Molson Coors - Doom Bar, Franciscan Well şi Blue Moon.
Referitor la noutățile verii 2016, reprezentanții companiei ne comunică următoarele: „Bergenbier este berea fotbalului românesc, întotdeauna în ADN-ul nostru a existat fotbalul şi vom vorbi consumatorilor despre momentul acesta important al calificării Echipei Naţionale la Euro. Bergenbier şi Echipa Naţională au avut o istorie extraordinară, şi acum, de când suntem din nou parteneri, fotbalul românesc a avut cel mai mare succes din ultimii ani: calificarea în finala celei mai mari competiţii fotbalistice europene.”
Pentru acest lucru, compania s-a pregătit cu platforma Eu Sunt 12 (www.eusunt12.ro), dedicată jucătorului nr 12 al echipei: suporterul. A realizat şi încheiat deja o promoţie naţională prin care va invita 100 de consumatori Bergenbier să trăiască sportul rege direct de pe stadionul din Paris. Din 15 mai, suporterii români vor avea o surpriză la raft. Toate ambalajele Bergenbier vor îmbrăca tricoul suporterului – Eu sunt 12.
Staropramen va încuraja cultura românească în toate formele ei. Va vorbi despre teatru, despre film, fiind partener la cele mai mari evenimente de acest gen.
Beck’s continuă comunicarea către publicul său ţintă prin muzică, pe www.becks.ro.
Stella Artois vorbeşte şi va vorbi despre momentele speciale şi rafinate de consum pentru cei care iubesc un brand premium internaţional.
Noroc a început o campanie de imagine nouă, care vorbeşte despre calitatea berii, despre procedeul ales de producţie.
„În tot ceea ce vom face pe comunicare de brand nu vom uita să vorbim despre calitate, despre puritatea ingredientelor şi despre bere ca liant social, un element nelipsit din viaţa consumatorilor”, spun reprezentanții Bergenbier SA.
Campaniile estivale vor începe în iunie-iulie pentru mărcile importante, atât în TT, cât şi în MT. În interacțiunea cu consumatorul se vor folosi elemente inovative (elemente disruptive), vor exista touchpoint-uri noi în interacţiunea cu el (nu doar prin intermediul promoterilor). Campaniile vor fi 360, astfel că se vor derula în ATL, BTL şi Digital, dedicate atât consumatorilor, cât şi clienţilor.
Ursus Breweries are un portofoliu foarte puternic pe piaţa berii din România, având mărcile leader în cele mai importante segmente, după valoare (premium, mainstream şi economic). Puterea portofolului se bazează în mod fundamental pe mărcile româneşti, care au avut o evoluţie foarte bună în anul ce a trecut – atât Ursus, cât şi Timişoreana şi Ciucaș înregistrând creşteri sănătoase în valoarea vânzărilor. Având în vedere diversificarea şi sofisticarea consumatorilor, abordarea companiei în zona super-premium este de a oferi o diversitate a alegerilor. Astfel, pe lângă Grolsch şi Peroni, care au continuat evoluţia bună, portofoliul a fost extins cu Efes, San Stefanus şi Miller. De asemenea, Ursus Breweries a continuat să beneficieze de tendinţa de creştere a preferinţei pentru un gust mai dulce. Lansarea Ciucaș Lemon şi Redd’s Light, împreună cu creşterea Ursus Cooler, au dus la extinderea cotei de piaţă a companiei şi pe acest segment divers de mixuri de bere cu limonadă, bere cu arome de fructe.
Ciucaș continuă în aceeaşi direcţie relaxată şi naturală care l-a adus pe locul 2 în piaţă, după valoarea vânzărilor. O noutate este doza de Ciucaș Lemon, prin care se dorește extinderea segmentului de mixuri de bere şi limonadă.
Nu în ultimul rând, compania continuă să susţină mărcile globale, Grolsch şi Peroni, prin creativitate şi inovaţie. Astfel, Grolsch a introdus o nouă premieră în piaţa FMCG: cu puţină creativitate, un smartphone şi mult spirit experimentalist, multi-packul de doză Grolsch se poate transforma în ochelari Virtual Reality, prin care se pot vizualiza clipuri video 3D create de Grolsch sau accesibile prin youtube. Iar după succesul Peroni Piccola în cadrul evenimentelor Casa di Peroni, din iarnă, Peroni va pune la dispoziţie sticla Piccola de 250ml pe scară largă doritorilor de stil italian.
„Definitoriu pentru industria berii din România este caracterul său național”
Care au fost factorii care au condus la creșterea consumului de bere în România, în 2015, față de 2014?
În 2015, contextul favorabil creat la nivelul întregii țări, datorită unei evoluții pozitive a indicatorilor economici ai României, a influențat indiscutabil deciziile de consum ale românilor. Astfel, anul trecut, mai mulți români au ales să savureze o bere în momentele plăcute petrecute alături de cei dragi. Primul semestru din 2015 ne indicase deja o evoluție pozitivă a pieței berii, iar rezultatele finalului de an au venit să ne confirme așteptările.
Care sunt particularitățile pieței locale a berii comparativ cu piețele similare din Uniunea Europeană?
Definitoriu pentru industria berii din România este caracterul său național. Faptul că peste 97% din berea consumată în țară este și produsă în România constituie un real motiv de mândrie pentru noi. Și nu sunt multe sectoare economice care să egaleze această performanță.
Mai mult, în această situație se regăsesc chiar puține state europene. Într-un top realizat la nivel european privind importurile de bere în total consum, alături de Polonia și Cehia, România ocupă ultimele trei locuri ale casamentului, cu un nivel al importurilor de sub 3% din totalul cantității de bere consumată în țară. În timp ce Marea Britanie, aflată la mijlocul clasamentului, importă aproximativ 20% din cantitatea de bere consumată local, ocupanta locului 1, Luxembourg, importă aproape 60% din ce se consumă în interiorul granițelor țării.
În ceea ce privește topurile europene, România ocupă locul 8 în termeni de consum pe cap de locuitor, Cehia, Germania și Austria ocupând primele 3 locuri ale clasamentului, cu peste 100 l/ cap de locuitor. În termeni de producție, România ocupă locul 9, Germaniei revenindu-i, detașat, primul loc în clasament.
Cât de dinamic este segmentul berilor cu arome/mixuri de bere?
Segmentul mixurilor de bere cu suc de fructe și al berilor aromatizate, deși relativ nou pentru piața din România, are o istorie îndelungată pe piețe mature, cum sunt cele ale Germaniei, Cehiei și Belgiei, bucurându-se de mulți ani de aprecierea consumatorilor. Ca și în alte țări, și în România, aceste categorii au intrat pe piață ca răspuns la nevoia de varietate a iubitorilor de bere care și-au dorit să încerce gusturi noi. În prezent, sortimentele de bere dintre care consumatorul român poate să aleagă sunt multiple.
Cum se prefigurează anul 2016, cât de „fierbinte” se anunță a fi actualul sezon estival pentru industria berii?
Anul trecut a constituit o bază solidă pentru dezvoltarea pieței berii. Sperăm ca aceasta să permită sectorului berii să aibă în continuare o contribuție susținută la economia României. Berea trebuie sa rămână un element cheie, atât în generarea de creștere economică, cât și în completarea momentelor plăcute pe care le petrecem alături de cei dragi.
Citeste si:
Editii speciale, de vara, in categoria bauturi carbogazoase, sucuri naturale si ice tea
Trendul verii: fara E-uri, fara aditivi. Ce poate fi mai sanatos decat un pahar cu apa?
6 trenduri care vor dicta miscarile in piata bauturilor sezoniere
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



