Eliza Calciu-Șerban preia funcția de Director de Marketing la FrieslandCampina
La zi | Revista Piața | 30/01/2023 15:09

Cu o experiență de peste 15 ani în marketing, comunicare și strategii de dezvoltare a brand-urilor, Eliza Calciu-Șerban ocupă din această lună funcția de Director de Marketing în cadrul companiei FrieslandCampina România. Printre responsabilitățile pe care aceasta le-a preluat se numără definirea și implementarea strategiei brandului Napolact, una din cele mai importante mărci ale industriei lactate în România, identificarea și dezvoltarea de produse noi care răspund nevoilor consumatorilor, precum și strategia de comunicare, pentru a continua dezvoltarea companiei FrieslandCampina România.
Eliza Calciu-Șerban are o experiență relevantă în industria FMCG, lucrând de-a lungul activității sale pentru brand-uri precum Lay’s, Star, Ciuc Premium și Strongbow. Printre funcțiile ocupate enumerăm Marketing Manager, Integrated Marketing Communication Manager, Group Brand Manager, R&D Strategic Planning Manager, în cadrul unor companii de top, precum PepsiCo, Heineken și JT International. Ea este absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București și în vederea dezvoltării sale profesionale a urmat cursuri precum Ashridge London Business School “Leaders of the future”; IMD Business School Lausanne “Strategic Marketing in Action” & “Executing Brand Strategy”; MCE Brussels “Business Strategy for Managers”.
“Mă bucur să contribui la povestea brand-ului românesc etalon Napolact, care aduce zilnic în casele românilor produse cu tradiție, gust și calitate, așa cum se cuvine. Îmi doresc ca împreună cu echipa mea să continuăm să construim curajos pe valorile puternice pe care Napolact le-a dovedit de-a lungul timpului, cu accent pe inovație relevantă și dezvoltare. Mai mult, sunt entuziasmată să învăț din specificitățile industriei lactate, pentru a ajuta la dezvoltarea sustenabilă a afacerii FrieslandCampina în România”, a declarat Eliza Calciu-Șerban, Director Marketing.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



