ISRA Center a desfăşurat recent o cercetare despre trenduri în categoria food, din care a desprins şi informaţii legate de alimentele bio, completate cu feedback din analiza calitativă. Întrebările au fost parte dintr-un studiu Omnibus, reprezentativ urban, derulat în iulie-august 2019.

Mai jos, comentariile Ioanei Bobe, Senior Qualitative Researcher, ISRA Center.

În termeni de context mai larg, românii sunt încă reţinuţi în a-şi asuma complet obiectivul unei alimentaţii corecte. Doar 48% declară că dezideratul de a avea „cea mai bună alimentaţie din punctul de vedere al sănătăţii” li se potriveşte. La nivel individual, atitudinile sunt marcate de nevoia de a lăsa spaţiu pentru plăcere şi răsfăţ, dar şi de recunoaşterea dificultăţilor de a susţine o dietă corectă în timpuri moderne (în cea mai mare parte, ritmul haotic şi grăbit al vieţii). Totuşi, neîncrederea în producători îşi pune şi ea amprenta.

Drept urmare, aspiraţia pentru producătorii responsabili (locali/atenţi la impactul local, cu grijă faţă de mediu, faţă de modul în care sunt crescute plantele şi animalele folosite în producţie etc.) are o popularitate de 72%.

Ca o concluzie intermediară, românii nu îşi doresc o dietă hiper-rațională, modelată după visele nutriționiștilor, dar aspiră la eliminarea pericolelor „nevăzute” din alimentaţie.

Bio este un termen relevant pe piaţa noastră aproape exclusiv în mâncare. Ideea de sustenabilitate în alte domenii este încă puţin înţeleasă. Definiţia cea mai frecventă dată de consumatori este ne-utilizarea chimicalelor pe tot parcursul procesului de producţie (de exemplu, în cazul produselor bazate pe plante, începând de la seminţe netratate, crescute fără pesticide sau fertilizatori chimici ș.a.m.d.). Aditivii alimentari consumaţi în exces sunt consideraţi cel mai periculos ingredient din mâncare (de către 45% dintre respondenţi, faţă de 35% următorul clasat, zahărul).

În general, bio se suprapune cu organic, eco, natural. Deseori, însă, termenii „importaţi” (bio, organic) sunt asociaţi cu produse mai scumpe, chiar prohibitive, şi apare o respingere venită din frustrarea lipsei de acces.

Asumpţia este că lucrurile produse după metode tradiţionale sunt bio, dar, având în vederea supra-utilizarea acestei poziţionări de către producători mari, ea îşi păstrează credibilitatea mai mult în pieţele tradiţionale sau la micii producători locali (vizitate săptămânal de 36% dintre respondenţi, respectiv de 26%).

Problema de credibilitate în cazul producţiei de masă şi a produselor disponibile în supermarketuri şi hypermarketuri este majoră. Întrebarea „de unde pot fi sigur că este bio/ce mai este bio în ziua de azi când toată lumea tratează culturile cu pesticide?" este nelipsită din discuţiile cu consumatorii. Faptul că nu toate ingredientele din produse marcate bio sunt realmente bio este, de asemenea, cunsocut de mulţi. De aici vine o reţinere reală faţă de a plăti mai mult pentru astfel de produse şi o preferinţă pentru surse informale, acolo unde este posibil (i.e. direct de la ţară, crescute de rude sau chiar de consumatori).

Reţinerea nu este, de altfel, lipsită de fundament. În studiile cu agricultori pe care le-am desfăşurat, fermierii s-au plâns de dificultatea de a găsi seminţe netratate şi de a susţine o cultură ecologică, precum şi de cerinţele contractuale ale hypermaketurilor care pun accent pe aspectul impecabil al produselor, greu de atins în producţii organice.