Dezbaterile din Camera Deputaților pe baza Proiectului de lege privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar vor debuta în această săptămână printr-un ”eveniment” susținut de grupurile de lobby, cu scopul de a încuraja plenul Camerei Deputaților să voteze o formă modificată a textului Directivei(UE) 2019/633, a cărei transpunere o vizează. Termenul ”modificat” este o formulă diplomatică de adresare, deoarece Directiva 2019/633 a fost de-a dreptul măcelărită prin cele mai mult de 22 de completări și reformulări (atât am descoperit eu, poate sunt mai multe!). Deși am sperat că forma în care a ieșit Proiectul Pl-x 178 din Senat va fi corectat pentru a păstra sensul Directivei 2019/633, acest lucru nu s-a întâmplat. Dimpotrivă. Forma finală ce va fi supusă votului în plen seamănă mai mult cu documentele emise de Kremlin cu privire la Ucraina, din care nu lipsește nici parafraza liderului rus:"Fie că îţi place sau nu, frumoasa mea, trebuie să înduri!".
Las cititorii să stabilescă cine este victima violului, în timp ce eu mă grăbesc să argumentez această afirmație, înainte de a fi infierat de cei care au măcelărit o lege cu un real obiectiv de protecție a producătorilor cu putere mai mică de negociere. Pentru asta voi scrie în calitate de consumator de produse, alimentare și nealimentare.

Domnilor deputați din Comisia pentru Agricultură, forma pe care ați dat-o unei directive europene concepută pentru a proteja producătorii de abuzurile marilor corporații este, de fapt, o pledoarie pentru incapacitatea statului român prin instituțiile sale de a organiza, susține și promova asocierea în agricultură și gestionarea unor programe care să dezvolte nu doar producători competitivi, ci și produse competitive. Argumentul care susține această afirmație este unul cât se poate de familiar celor din domeniu. Piețele agroalimentare din România, majoritatea aflate în în proprietatea primăriilor, abundă de produse de import, în procent mai mare decât rafturile supermarketurilor. De 30 de ani, Ministerul Agriculturii nu a găsit o formulă prin care produsele locale să domine piețele agroalimentare nici măcar în sezonul destinat culturilor. Chiar și în acel sezon, piețele din România sunt invadate de produse din Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova si Polonia. Motivul? Prețul produselor românești, de multe ori prohibitiv, îndepărtează consumatorul.

Atât timp cât actualul proiect de lege stabilește să limiteze la 5% discountul oferit de furnizori în promoţie, sunt slabe speranțe ca ceva să se schimbe în acest sens. Dar despre discountul oferit de furnizori puteți citi AICI.

Din toate modificările aduse Directivei Europene 2019/633, nici măcar una nu se referă la consumatorul final al produsului. Toate au în vedere relația furnizor – comerciant, dar nu iau în calcul ce vrea consumatorul să găsească pe raftul magazinului. Nu ceea ce declară că vrea, dar nu cumpără, pentru că nu își permite.

Vă dau un exemplu. Timp de doi ani, un mare retailer internațional a investit pentru a colecta de la producători tradiționali rețete de produse alimentare cu succes la consumator. Au fost făcute preselecții, selecții, degustări în magazine, concursuri cu voturi date de consumatorii, etc. Ulterior, retailerul a decis că rețetele cu succes la public să fie produse pe scară largă sub marca proprie. Alte preselecții, selecții și contracte încheiate cu producătoirii care puteau realiza cea mai apropiată rețetă de original, dar în condiții de producție industrială. În final produsele au ajuns pe rafturi, ca marcă proprie, iar consumatorul se bucură de ele.
La câteva luni de la lansarea acelor produse, alte produse similare au apărut pe piață, unele dintre ele realizate de furnizori care nu au fost selectați de retailer pentru producție, dar au fost înscriși pentru selecție. Ori, legea dumneavoastră, domnilor deputați, spune că marca privată pusă pe raft de un retailer după un efort investițional major trebuie concurată de o marcă privată de furnizor, poate chiar de cel care nu a fost selectat ca partener în realizarea acelui produs.

În calitate de consumator, îmi permit să vă întreb: când am de ales între două produse similare cantitativ și calitativ, ce credeți că voi alege, marca privată sau brandul? Vă spun sincer, voi alege cel mai mic preț, așa cum aleg majoritartea românilor ce trăiesc din salariu. La nivel declarativ, mulți dintre consumatori ne dorim produse locale, dar când enunțăm asta gândul ne zboară la gustul, mirosul, aroma pe care le întâlneam la produse în urmă cu 25-30 de ani.

Prin decizia de a pune marca privată de retailer pe picior de egalitate cu marca privată de furnizor, transpunerea Directivei în forma pe care doriți să o impuneți promovează concurența neloială. Nu cred că există retailer care să nu dorească listarea la raft a unei mărci de produs vandabil. Toți vor marje și beneficii pentru fiecare centimetru de raft. Dar să-i obligi să listeze un produs doar pentru că pe raft există o marcă privată din aceeași categorie, fără alte argumente legate de calitate, de cerere din partea consumatorului, nu poate fi decât competiție neloială impusă prin lege.

Lege care, prin articolul Art. 1.(2).(e) elimină pragul de 350 de milioane de euro cifră de afaceri pentru companiile furnizoare cărora li se aplică aceste prevederi. Despre efectele financiare păguboase ale acestei măsuri voi reveni într-un articol viitor.