Nielsen: Sumele cheltuite de europeni pe bunuri de larg consum au crescut cu +2,4% în primul trimestru din 2019
La zi | Revista Piața | 10/06/2019 13:54

După o încetinire bruscă a economiei, înregistrată în multe din țările europene în a doua jumătate a anului 2018, indicatorii macroeconomici arată o creștere a PIB-ului zonei euro în primul trimestru al anului 2019 cu +1,2%. Volumul vânzărilor, însă, a înregistrat o evoluție negativă (-0,5%) în primul trimestru din 2019, urmând tendința din trimestrul patru 2018 (-0.3%).
Pe majoritatea piețelor europene se observă un efect semnificativ al inflației (creștere de 1,7%) asupra vânzărilor de FMCG, iar creșterea prețurilor impactează cumpărăturile. Astfel, consumatorii cumpără de fapt cu 0,5% mai puține unități de produse, dar plătesc cu 2,9% mai mult pe unitatea de produs, comparativ cu același trimestru anul anterior.
Turcia continuă să înregistreze cea mai mare creștere anuală a încasărilor (+ 20%), dar contribuția este datorată exclusiv inflației, deoarece volumul este la un nivel negativ (-5%) în Q1 2019 comparativ cu perioada anterioară. Alte țări care au înregistrat niveluri de creștere semnificative sunt Ungaria, Grecia, Rusia, Polonia și Serbia (+ 6,6%, + 4,9%, + 4,4%, + 4,3% și respectiv 3,8%). România se plasează printre țările cu creșterea cea mai mare din cele 28 de țări europene, cu o creștere de +10,4%.
Dintre cele cinci mari piețe din Europa de Vest, Spania înregistrează cel mai mare ritm de creștere (+ 3,6%), urmată de Franța și Marea Britanie (2,1% și respectiv 1%), în timp ce Italia și Germania au înregistrat o scădere de -0,3% și respectiv -0,9%.
În comparație cu media Europeană, România a înregistrat creșteri mai mari atât in ce privește prețurile plătite (+3,3%), cat și volumele cumpărate (+7,1%), astfel încât cheltuielile totale pe bunurile de larg consum au crescut cu 10,4%.
Notă:
Unit Value Change = schimbarea prețului pe care consumatorul îl plătește pe unitate de produs, rezultat al inflației prețurilor și/sau a substituirii de către consumator a unei unități de o valoare cu o unitate de valoare diferită
Creștere nominală (creșterea încasărilor la casele de marcat) = Unit Value Change + Volume Change
Nielsen Growth Reporter compară dinamica globală a pieței (creșterea în valoare și unități) în sectorul bunurilor de larg consum în toată Europa. Este bazat pe măsurarea vânzărilor pe care Nielsen o desfășoară pe 28 de piețe Europene, și acoperă vânzările din canalele precum magazinele alimentare, hypermarket, supermarket, discounter și convenience. Se bazează pe cel mai larg coș disponibil de categorii de produse măsurate în mod constant de către Nielsen în fiecare dintre aceste țări și canale.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



