Reprezentanti ai marilor retaileri, ai asociatiilor profesionale si ai autoritatilor guvernamentale au discutat marti, 25 noiembrie, despre evolutia pietei de retail în contextul crizei financiare internationale, in cadrul conferintei Romania Retail Forum 2008, organizata de Mediafax. Sesiunea intitulata “Cosul de cumparaturi in vremuri de criza†s-a axat pe reactia consumatorului in acest moment si in perioada imediat urmatoare.
Vorbitorii au avut puncte de vedere diferite, iar unii dintre ei au abordat si alte teme, fara legatura directa cu criza. Astfel, profitand de prezenta in sala a comerciantilor si furnizorilor, reprezentantul Ministerului Agriculturii a tinut sa faca unele precizari legate de noua Ordonanta de urgenta privind Codul de Bune Practici, precizand ca aceasta este finalizata in proportie de 90% si ca trebuie sa mai fie semnata de Ministerul Economiei si de Agentia Nationala pentru IMM. Desi era de asteptat sa fie deja adoptata in luna noiembrie, este imposibil sa mai presupunem in acest moment ca ordonanta va mai trece in actuala guvernare sau ca va fi preluata de viitorul guvern.
Un alt speaker, Alexandru Vlad, vicepresedintele Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania, a prezentat un studiu de caz Selgros, intitulat “Ce mancam din import si de ce?â€. Potrivit acestuia, 78% din legumele si fructele comercializate in unitatile cash&carry ale retailerului, 85% din carnea congelata, 47% din conserve, 39% din dulciuri si 33% din bauturile spirtoase provin din import. “Nu este vorba ca boicotam economia romaneasca. Marea problema a unor categorii, cum ar fi fructele si legumele, este caracterul sezonier al acestora, iar solutia este sa gasim furnizori romani care sa ne poata livra produse autohtone timp de 365 de zile pe anâ€, a spus Alexandru Vlad. Sustinand prezenta intr-un numar tot mai mare a importurilor in comertul modern, Delia Cucu, Head of the Metro Group Reprezentative Office in Romania, a afirmat ca cel care aduce produsul pe raft este clientul final, in sensul ca, in comportamentul de consum al acestuia se manifesta, mai ales din anul 2007, anumite tendinte de schimbare, datorita in special romanilor plecati definitiv sau temporar in strainatate. La intoarcerea in tara, acestia au adus cu ei nu numai importante sume de bani, ci si obiceiuri de consum insusite in strainatate. Motiv pentru care retailerii le-au venit in intampinare cu o diversificata oferta din import.
Referindu-se, de data aceasta strict la criza financiara, Delia Cucu a citat diverse studii ale unor agentii de specialitate (Nielsen, Deloitte Romania, MEMRB, INSOMAR), pentru a demonstra ca romanii nu resimt ca restul tarilor impactul acestui fenomen. Cel putin, nu acum, inaintea Sarbatorilor de iarna si, mai ales, nu in ceea ce priveste alimentele si bauturile, ei fiind afectati mai degraba de limitele impuse de banci la creditele de consum. Astfel, doar 16% dintre romani sunt dispusi sa consume alimente mai ieftine, restul fiind interesati chiar sa achizitioneze produse premium. In ceea ce priveste anul 2009, “situatia este destul de incetosata, nimeni nu poate face previziuni asupra modificarilor ce vor interveni in consumâ€, a precizat Delia Cucu.
Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului, a afirmat ca, deocamdata, criza nu a afectat vânzarile de vin, dimpotriva, cererea este mai mare decat stocul din magazine. “Ceea ce ne afecteaza este imposibilitatea de a mai contracta credite bancare, pentru a ne desfasura in continuare activitateaâ€, a declarat Ovidiu Gheorghe. “Consumul este firesc si nu va disparea, dar probabil vom avea o substitutie catre produse mai ieftine sau o medie a consumului mai micaâ€, a sustinut Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata. In opinia lui si a altor speakeri, in cazul bunurilor de larg consum, produsele premium vor avea cel mai mult de suferit din cauza crizei, indiferent ce arata sondajele de moment efectuate pe consumatori. Euforia Sarbatorilor va trece repede, astfel ca, începand din 2009, romanii se vor orienta catre cele mai mici preţuri, iar magazinele de hard-discount isi vor creşte semnificativ cota de piata. Marcile proprii vor fi probabil cele mai rezistente, datorita accesibilitatii. Reprezentanti ai marilor retaileri, ai asociatiilor profesionale si ai autoritatilor guvernamentale au discutat marti, 25 noiembrie, despre evolutia pietei de retail reg;n contextul crizei financiare internationale, in cadrul conferintei Romania Retail Forum 2008, organizata de Mediafax. Sesiunea intitulata ?Cosul de cumparaturi in vremuri de criza? s-a axat pe reactia consumatorului in acest moment si in perioada imediat urmatoare.
Vorbitorii au avut puncte de vedere diferite, iar unii dintre ei au abordat si alte teme, fara legatura directa cu criza. Astfel, profitand de prezenta in sala a comerciantilor si furnizorilor, reprezentantul Ministerului Agriculturii a tinut sa faca unele precizari legate de noua Ordonanta de urgenta privind Codul de Bune Practici, precizand ca aceasta este finalizata in proportie de 90% si ca trebuie sa mai fie semnata de Ministerul Economiei si de Agentia Nationala pentru IMM. Desi era de asteptat sa fie deja adoptata in luna noiembrie, este imposibil sa mai presupunem in acest moment ca ordonanta va mai trece in actuala guvernare sau ca va fi preluata de viitorul guvern.
Un alt speaker, Alexandru Vlad, vicepresedintele Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania, a prezentat un studiu de caz Selgros, intitulat ?Ce mancam din import si de ce??. Potrivit acestuia, 78% din legumele si fructele comercializate in unitatile cash&carry ale retailerului, 85% din carnea congelata, 47% din conserve, 39% din dulciuri si 33% din bauturile spirtoase provin din import. ?Nu este vorba ca boicotam economia romaneasca. Marea problema a unor categorii, cum ar fi fructele si legumele, este caracterul sezonier al acestora, iar solutia este sa gasim furnizori romani care sa ne poata livra produse autohtone timp de 365 de zile pe an?, a spus Alexandru Vlad. Sustinand prezenta intr-un numar tot mai mare a importurilor in comertul modern, Delia Cucu, Head of the Metro Group Reprezentative Office in Romania, a afirmat ca cel care aduce produsul pe raft este clientul final, in sensul ca, in comportamentul de consum al acestuia se manifesta, mai ales din anul 2007, anumite tendinte de schimbare, datorita in special romanilor plecati definitiv sau temporar in strainatate. La intoarcerea in tara, acestia au adus cu ei nu numai importante sume de bani, ci si obiceiuri de consum insusite in strainatate. Motiv pentru care retailerii le-au venit in intampinare cu o diversificata oferta din import.
Referindu-se, de data aceasta strict la criza financiara, Delia Cucu a citat diverse studii ale unor agentii de specialitate (Nielsen, Deloitte Romania, MEMRB, INSOMAR), pentru a demonstra ca romanii nu resimt ca restul tarilor impactul acestui fenomen. Cel putin, nu acum, inaintea Sarbatorilor de iarna si, mai ales, nu in ceea ce priveste alimentele si bauturile, ei fiind afectati mai degraba de limitele impuse de banci la creditele de consum. Astfel, doar 16% dintre romani sunt dispusi sa consume alimente mai ieftine, restul fiind interesati chiar sa achizitioneze produse premium. In ceea ce priveste anul 2009, ?situatia este destul de incetosata, nimeni nu poate face previziuni asupra modificarilor ce vor interveni in consum?, a precizat Delia Cucu.
Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului, a afirmat ca, deocamdata, criza nu a afectat vnzarile de vin, dimpotriva, cererea este mai mare decat stocul din magazine. ?Ceea ce ne afecteaza este imposibilitatea de a mai contracta credite bancare, pentru a ne desfasura in continuare activitatea?, a declarat Ovidiu Gheorghe. ?Consumul este firesc si nu va disparea, dar probabil vom avea o substitutie catre produse mai ieftine sau o medie a consumului mai mica?, a sustinut Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata. In opinia lui si a altor speakeri, in cazul bunurilor de larg consum, produsele premium vor avea cel mai mult de suferit din cauza crizei, indiferent ce arata sondajele de moment efectuate pe consumatori. Euforia Sarbatorilor va trece repede, astfel ca, reg;ncepand din 2009, romanii se vor orienta catre cele mai mici preturi, iar magazinele de hard-discount isi vor creşte semnificativ cota de piata. Marcile proprii vor fi probabil cele mai rezistente, datorita accesibilitatii.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi




