Companiile din industria bunurilor de larg consum au avut un an bun, ba chiar, unele, foarte bun, în 2017. O spun cifrele, rezultatele, bilanţurile şi, de ce nu, bonusurile încasate pentru aceste performanţe. O spun rezultatele macro la nivel de industrie, cu o creştere de 9,74% a afacerilor. Ştiu că cifra nu este identică cu ce a „livrat” INS pentru 2017, dar procentul prezentat mai sus se bazează pe datele concrete raportate de companii ce reprezintă mai mult de 80% din industria de profil, ca valoare de vânzări. Aşa că nu planează nici un dubiu asupra ei.

Ce urmează însă după aceste performanţe înregistrate în 2017? Inflaţie peste prognozele BNR şi FMI, creşterea dobânzilor, creşterea deficitului comercial, a datoriei publice. Toate acestea stau să explodeze şi sunt plasate de la unul la altul în trio-ul Ministerul Finanţelor-BNR-Palatul Victoria. Pentru industrie, toate cele de mai sus înseamnă costuri suplimentare, iar pentru retail înseamnă preţuri mai mari la raft, volume mai mici de mărfuri vândute.

Iar dacă la nivel macro economia arată ca o floare ofilită de soare, la nivel micro şubrezenia politicilor publice începe să-şi arate colţii. Cea mai mare problemă, de care se lovesc toate companiile, este absenţa forţei de muncă, a celei calificate, dar şi absenţa din peisaj a tinerilor absolvenţi. Nu, aceştia nu lipsesc în totalitate, dar au aflat că la stat se câştigă mai bine şi se munceşte mai puţin, iar planificarea carierei începe cu „un post călduţ şi bine plătit”. Sectorul privat vine doar ca a doua opţiune, dar şi aşa doar temporar, până când tinerii în cauză au acces la un post înscris ca primă variantă. Ceea ce se întâmplă acum este practic imaginea răsturnată a economiei din urmă cu 10 ani, înainte de criza economică. Atunci, tinerii căutau un post în multinaţionale, cei care nu ajungeau acolo căutau un post în companii private, iar a treia opţiune era sectorul public. Ce uşor se lipeşte socia­lismul de tânăra generaţie!

Pentru ca tabloul să fie complet, criza forţei de muncă nu este singulară. Acum avem o criză a pestei porcine africane, ce va destabiliza din nou piaţa cărnii de porc, abia refăcută după criza anterioară din 2011. Mai avem o criză de orgolii manifestată de câţiva producători de telemea, în Sibiu, care au oficializat „autenticitatea” unui produs prin distrugerea reputaţiei lui. Nu în ultimul rând, se anunţă din nou o criză a untului pe plan european, despre care probabil autorităţile vor dori din nou să afle detalii de la Consiliul Concurenţei, după ce se va fi întâmplat, în loc să estimeze şi să prevină pe baza contractelor futures de pe pieţele internaţionale.