Prof. Dr. Vergil Voineagu, seful INS: "Sper sa pot comunica date statistice pozitive pentru 2009"
La zi | Revista Piața | 03/04/2009 18:35

In Franta, Institutul de Statistica publica periodic inflatia din retailul modern (hiper si supermarketuri). Ar fi posibil ca INS sa treaca la publicarea indicatorului similar in Romania?
V.V.: Va asigur ca sunt la curent cu exemplul dat de dumneavoastra, ca si cu experienta altor tari in domeniul masurarii inflatiei. Timpul si spatiul nu ne permite inventarierea practicilor metodologice in domeniu. Ar trebui chiar un curs la ciclul masteral sau la scoala doctorala din orice facultate cu profil economic. Pe scurt, la intrebarea dumneavoastra trebuie spus ca sensul ei, din punct de vedere stiintific, metodologic, nu este deloc simplu sa-si gaseasca un raspuns. Nu putem calcula “pe picior" asa cum vrea unul sau altul.....
In Franta, Institutul de Statistica publica periodic inflatia din retailul modern (hiper si supermarketuri). Ar fi posibil ca INS sa treaca la publicarea indicatorului similar in Romania?
V.V.: Va asigur ca sunt la curent cu exemplul dat de dumneavoastra, ca si cu experienta altor tari in domeniul masurarii inflatiei. Timpul si spatiul nu ne permite inventarierea practicilor metodologice in domeniu. Ar trebui chiar un curs la ciclul masteral sau la scoala doctorala din orice facultate cu profil economic. Pe scurt, la intrebarea dumneavoastra trebuie spus ca sensul ei, din punct de vedere stiintific, metodologic, nu este deloc simplu sa-si gaseasca un raspuns. Nu putem calcula "pe picior" asa cum vrea unul sau altul. Crezul meu de profesionist, subordonat independentei stiintifice, ma determina sa va declar urmatoarele: pentru a calcula un astfel de indice este nevoie de crearea unui nomenclator de produse si servicii reprezentativ la nivelul tipurilor de magazine mentionate de dumneavoastra si de un sistem de ponderare atasat fiecarui produs inclus in acel nomenclator. Pentru aceasta ar fi nevoie de o alta cercetare separata decat cea realizata in prezent de INS.
Deci, metodologic problema este rezolvabila. Restrictia esentiala a realizarii obiectivului din intrebare o reprezinta caracterul deosebit de restrictiv al resurselor si al disfunctionalitatilor institutionale.
Se poate calcula inflatia pe zonele geografice din Romania, pentru a afla, de pilda, care e cel mai mare "generator de inflatie", oras sau judet?
V.V.: Inflatia este unul din dezechilibrele importante dintr-o economie. Teoretic, din punct de vedere statistic, se poate calcula evolutia unui indicator atat la nivel individual, geografic sau pentru orice alt nivel de interes.
Satisfacerea acestui obiectiv nu este un scop in sine. El este subordonat obtinerii datelor si informatiilor relevante. Aceasta relevanta se refera la continut, sfera de cuprindere, metodologie si reprezentativitate ridicata. Aceste principii sunt riguros monitorizate si va spun cu sinceritate ca sunt in mod profesionist implementate. Trebuie sa se aibe in vedere insa si un alt principiu fundamental al statisticii oficiale, destul de restrictiv, si anume, cost-beneficiu. Acesta este si motivul pentru care nu putem raspunde opiniei oricarui analist sau pseudoanalist, cum ar fi de exemplu, sa satisfacem cerinta estimarii inflatiei pe o strada sau grupuri de strazi, cartiere etc. Dar, revin la problematica de fond sugerata de intrebarea dumneavoastra.
Indicele preturilor de consum, implicit inflatia ce deriva din indice, a fost si este calculat luandu-se in considerare principalele sale utilizari, si anume:
- Indexarea contractelor comerciale, salariilor, beneficiilor sociale etc.;
- Tintirea inflatiei ca instrument de politica monetara;
- Deflatarea anumitor indicatori statistici la nivel micro si macro economic;
- Nevoia de comparabilitate la nivel international.
In acest moment prioritatile converg spre determinarea indicelui cu reprezentativitate la nivel national. Cerintele europene in domeniul inflatiei fac referire exclusiv la indicele national.
Si in perspectiva?
V.V.:In perspectiva, in functie de detalierea cerintelor in plan national de a dispune de informatii asupra inflatiei in profil regional, se poate ajunge la calculul acestui indicator in structuri si profiluri diferite. Acum insa, o astfel de abordare, pe langa faptul ca nu ar aduce avantaje prin prisma raportului cost/eficienta, ar putea crea mai curand disfunctii si dereglari in adoptarea de masuri coerente de politica economica si sociala, ce ar decurge din o posibila diferentiere a valorii indicelui. INS are in vedere elaborarea unor indicatori teritoriali daca vor exista informatii evidente care sa demonstreze faptul ca media calculata la nivel national nu este reprezentativa si la nivel teritorial. Deocamdata, in urma unor calcule experimentale, atat la nivelul municipiului Bucuresti, cat si pe medii urban si rural, a rezultat ca diferentele fata de nivelul national nu sunt semnificative, prin aceasta fiind contrazise opiniile formulate de diversi analisti economici care sustineau necesitatea calculului imediat al IPC la nivel regional.
Este concludent in acest sens faptul ca aproximativ 20% din nomencaltorul de produse este format din produsele ale caror preturi sunt reglementate la nivel tara, sau ca produsele care au avut un impact semnificativ asupra inflatiei (de exemplu, telefonia, pretul carburantilor, tutun) au aceeasi evolutie, indiferent de zona unde locuiesti. In ceea ce priveste produsele alimentare, se observa ca tendinta consumatorului este de a cumpara in special din magazinele tip supermarket/hipermarket, care au o retea extinsa si au politica similara de modificare a preturilor la nivel teritorial. In aceste conditii, se pune intrebarea daca extinderea cercetarii la nivel teritorial este sau nu fundamentata din punct de vedere al costurilor.
As dori sa mai fac o precizare. In orice tara se calculeaza indicele preturilor bunurilor de consum (IPC), dar si un indice armonizat al preturilor bunurilor de consum (IAPC). Ambii indici se bazeaza pe aceeasi structura a cheltuielilor de consum. Deosebirea dintre ei consta in faptul ca primul se bazeaza pe gruparea cheltuielilor care se efectueaza dupa natura lor, iar al doilea, dupa destinatia cheltuielilor. Deci, cei doi indici au aceleasi surse de date. Factorul de grupare are o influenta de diferentiere infinitezimala intre valorile celor doi indici. Trebuie sa precizez ca in baza de date EUROSTAT si pentru comparatii internationale singurele date utilizate sunt acelea pe care INS le transmite si le publica prin comunicate de presa si prin lucrari de specialitate in plan intern.
Desigur, nu exclud ca statistica poate reflecta inflatia in multiplele ei forme de manifestare (de exemplu la consumator, la producator etc.) prin indici diferiti, specifici, prin continut, sfera de cuprindere si metodologie de calcul, dar aceasta nu este deocamdata o chestiune de actualitate.
Consumul este un indicator influentat direct de nivelul venitului. Potrivit celor mai recente date privitoare la nivelul salariilor, ne-am fi asteptat ca ierarhia salariala sa corespunda zonelor industrializate. Dupa Bucuresti, nu urmeaza insa Timisoara sau Brasov, ci Constanta (unde salariile sunt mai degraba sezoniere, tinand de sezonul turistic). Care este explicatia acestor aparente anomalii in privinta veniturilor, d-le Presedinte?
V.V.: In topul mai sus amintit, intr-adevar, judetul Constanta se plaseza pe locul 2, cu un castig salarial mediu brut de 1428 lei/persoana, mai mare cu 2,3% fata de media pe total tara.
Principalul factor de influenta care a pozitionat Constanta pe locul 2, nu il reprezinta turismul, ci nivelul ridicat al castigului salarial mediu brut realizat in activitatile extractive (platforma maritima pentru extractia de titei si gaze) si in cele de energie electrica si termica, gaze si apa (Centrala atomo-electrica Cernavoda), respectiv cu 27,5% si 30,6% mai mari fata de media acestor ramuri pentru total tara. Dupa cum se observa in mod elocvent si din datele pe care le am la indemana, in celelate 3 judete, nivelul castigului salarial mediu brut in aceste activitati ia valori sensibil mai scazute comparativ cu cele din judetul Constanta.
Avand acces la toate bazele de date din economie, nu sunteti tentat sa faceti predictii sau estimari? Faceti un tablou al starii economice actuale in cateva cuvinte. Asistam la o criza in Romania sau e doar efectul unei panici la care si media a contribuit consistent?
V.V.: Sa incepem cu prima intrebare: intr-adevar avem acces la bazele de date din economie, cea mai importanta baza de date este chiar aceea creata de INS si contine datele elaborate de noi. Accesul la baze de date, respectiv surse de date ale altor institutii il realizam aproape exclusiv in scopul suplimentarii sau complementarii propriilor noastre informatii rezultate din cercetarile statistice intreprinse direct de catre INS. Chiar daca am fi tentati sa facem predictii sau estimari vizand perspectiva dezvoltarii economiei, nu o putem face in primul rand, din punct de vedere legal, si, in al doilea rand, nici sub aspect principial. Legea statisticii romanesti defineste clar obiectivele statisticii oficiale, inclusiv ale INS. Intr-o expresie succinta, fara a intra in detalii, aceasta poate fi exprimat prin faptul ca rolul statisticii consta in evaluarea ex-post a derularii unui fenomen sau proces economico-social. Deci, noi, statisticienii, raspundem cerintelor utilizatorilor, inclusiv a factorilor de decizie politica, prin datele si informatiile noastre la intrebarea cat a fost si nu cat va fi. Pentru a raspunde la ultima intrebare, in Romania exista o alta institutie, si anume, Comisia Nationala de Prognoza, care face astfel de estimari si previziuni, desigur, bazandu-se pe tendintele ce se manifesta sau rezulta din seriile de date statistice, corelarile de date, precum si cu ajutorul modelelor si altor instrumente de statistica-matematica, pe care le utilizeaza.
Si legat de criza?
V.V: Romania a realizat in ultimii ani unul din cele mai mari ritmuri de crestere economica, inclusiv in 2008, cand PIB a crescut cu peste 7%, cresterea cea mai inalta in randul statelor membre ale UE. Analistii economici, insa, inclusiv organele noastre guvernamentale, evidentiaza faptul ca Romania nu poate face si nici nu face exceptie de la tendinta ce se manifesta pe plan mondial si european in legatura cu demararea, instalarea si mentinerea pe o anumita perioada a fenomenelor caracteristrice crizei economice (diminuarea ritmului de crestere, implicit printr-o eventuala crestere negativa, cresterea somajului, dificultati in sustinerea unor cresteri ale veniturilor populatiei etc.). Cu toate acestea se mentine un spirit optimist si se fac eforturi pentru a limita efectele crizei. Nu doresc sa ma extind asupra acestui subiect pentru ca este cunoscut si sunt convins ca v-ati facut deja o imagine in aceasta privinta.
Desigur, ca la orice criza, panica isi are si ea efectul ei. E greu de spus in ce masura a contribuit media, doar ca as adauga, care media? Daca am exclude-o pe cea romaneasca, e suficient sa o avem in vedere pe cea internationala care se refera la criza in general si care a cuprins, se pare, toate statele, inclusiv Romania. Este greu unei persoane responsabile, fie importanta sau mai putin importanta in ierarhia sociala sa se confrunte cu anumite realitati si sa faca niste asertiuni, sa zicem pesimiste sau previziuni riguros argumentate si sa insiste in acelasi timp pe pastrarea calmului si lipsei de griji, mai ales din partea acelora care sunt ingrijorati realmente ca o astfel de stare de lucruri se poate repercuta asupra standardului lor de viata. Am citit recent un material-sinteza a circumstantelor care s-ar fi aflat la originea crizei. Se precizau fara a intra in detalii de interrelationare a acestora, cele mai importante cauzalitati, rezultate in principal din evaluarea facuta in Raportul Consiliului de Analiza Economica privind criza. Circumstantele respective sunt subsumate, cred, sugestiv sintagmei paradoxul acalmiei, care defineste caracterul insidios de aparitie si instalare a crizei sub aparenta increderii, as zice, increderii excesive, caracterizata prin prezenta ex-ante a unor evolutii economice, aproape sub toate aspectele, deosebit de favorabile. Acestea ar fi produs o slabire a vigilentei si, implicit, ar fi condus la aparitia surprinzatoare si virulenta a fenomenelor specifice crizei.
Ca economist si profesor trebuie sa recunosc ca am si eu o opinie asupra evolutiei economice si fenomenelor sociale. Ca presedinte al INS nu pot sa dau curs acestei tentatii la care v-ati referit.
Care sunt zonele Romaniei in care consumul privat este cel mai ridicat?
V.V: Pe regiuni, cheltuielile totale de consum ale gospodariilor sunt apropiate ca marime medie pe o gospodarie. Exceptie face regiunea Bucuresti -Ilfov, atat in anul 2008, cat si in anul precedent, unde acestea sunt mai mari cu 368,4 lei (325,9 lei in 2007), respectiv cu 27,0% (cu 29,5% in 2007) fata de media pe tara. Si in ceea ce priveste cheltuielile pentru consumul alimentar si cele pentru marfuri nealimentare se observa o relativa apropiere. Ceva mai diferentiate sunt cheltuielile de consum pentru servicii, cel mai inalt nivel fiind atins, atat in anul 2008, cat si in anul precedent, in regiunea Bucuresti-Ilfov, unde sunt de 1,6 ori mai mari decat media pe tara si de 1,9 ori mai mari decat in Sud-Vest Oltenia, regiunea cu cel mai scazut nivel al cheltuielilor pentru servicii pe o gospodarie. Si structura cheltuielilor pe cele trei grupe - consum alimentar, marfuri nealimentare si servicii - este relativ omogena.
NIVELUL SI STRUCTURA CHELTUIELILOR TOTALE DE CONSUM, IN ANUL 2008*)
- medii lunare pe gospodarie, lei -
Cheltuieli | din care, pentru: | |||
consumul | marfuri nealimentare | plata | ||
|
|
|
|
|
TOTAL | 1365,36 | 604,58 | 429,68 | 331,10 |
Regiuni |
|
|
|
|
| ||||
? Nord-Est | 1248,19 | 46,9 | 31,1 | 22,0 |
? Sud-Est | 1247,13 | 45,0 | 31,2 | 23,8 |
? Sud-Muntenia | 1334,59 | 43,6 | 34,0 | 22,4 |
? Sud-Vest Oltenia | 1231,62 | 48,0 | 30,0 | 22,0 |
? Vest | 1469,16 | 44,3 | 31,8 | 23,8 |
? Nord-Vest | 1400,75 | 44,5 | 32,3 | 23,2 |
? Centru | 1350,93 | 44,2 | 29,2 | 26,6 |
? Bucuresti-Ilfov | 1733,78 | 39,0 | 31,3 | 29,7 |
*) Date provizorii
Deocamdata INS nu ia in calcularea inflatiei si pretul imobilelor si al terenurilor, insa BNR a declarat ca se asteapta ca odata ce piata imobiliara se va stabiliza, acest element sa intre in cosul de consum si sa fie luat in considerare la calcularea inflatiei. In ce stadiu ne gasim in privinta acestui proiect, d-le Presedinte?
V.V.: Comitetul de Program Statistic (CPS) al Uniunii Europene a fost consultat, incepand cu anul 1997, cu privire la elaborarea unei metodologii de calcul a indicelui locuintelor proprietarilor ocupanti (OOH). In septembrie 2000, CPS a propus realizarea unui proiect pilot referitor la aceasta tema. Obiectivul acestui proiect pilot a fost acela de a furniza suficiente informatii practice pe baza carora sa poata fi luata decizia de a include sau a nu include acest tip de indice in calculul IPC. Observati ca aceasta propunere a fost pe ordinea de zi de mai mult de 10 ani la nivel european, fara a se putea spune ca la acest moment exista o decizie finala in ceea ce priveste includerea sau neincluderea acestui element in calcul IPC.
Incepand cu iulie 2008, INS participa in cea de a treia faza a proiectului EUROSTAT ce are ca obiectiv elaborarea unei metodologii de calcul a indicelui OOH. De asemenea, va aducem la cunostinta ca incepand cu anul 2009, INS impreuna cu BNR si UNNPR au pus bazele unei anchete de colectare a preturilor proprietatilor imobiliare. Un indice de pret conform strategiei noastre va fi posibil de calculat incepand cu primul trimestru 2010.
Care sunt primele 3 probleme cu care se confrunta Statistica romaneasca, d'le Profesor? E vorba doar de o finantare insuficient de motivanta, de lipsa de personal, de imposibilitatea demararii unor proiecte in parteneriat cu firmele private...?
V.V.: Daca intrebarea dumneavoastra s-ar fi rezumat numai la prima parte, va marturisesc ca m-as fi referit la problemele enuntate in continuarea intrebarii dumneavoastra doar tangential. In realitate, in raspunsul meu as fi enuntat, provocarile majore ce stau in prezent in fata statisticii romanesti, constand in urmatoarele: reflectarea realitatilor economico-sociale ale Romaniei prin date de calitate si la termen, mai ales in conditiile actuale cu care se confrunta economia romaneasca in prezent. In al doilea rand, as mentiona faptul ca, potrivit programului statistic al UE, al Regulamentelor Consiliului si al cadrului legal national, am demarat lucrarile de pregatire al Recensamantului General Agricol din 2010 si Recensamantul Populatiei si Locuintelor din 2011. In al treilea rand, m-as fi referit la faptul ca in acest an statistica oficiala romaneasca va implini 150 de ani de existenta, moment pe care, fireste, trebuie sa-l intampinam cum se cuvine, din multe puncte de vedere. Revenind insa la problematica enuntata de dumneavoastra, cea cu privire la finantarea insuficient de motivanta si lipsa de personal, raspunsul meu are o dubla conotatie. Pe de o parte, aproape unanim un conducator de institutie isi declara insatisfactii legate de insuficienta resurselor de care dispune, atat financiare cat si prin prisma disponibilitatii de personal, mai ales, personal calificat. Pe de alta parte, insa, statistica nu sta nici mai bine, nici mai rau, decat alte institutii si, prin urmare, solutia posibila este sa ne descurcam in limita resurselor ce ne-au fost alocate. A treia problema, insa, si anume, daca putem sau nu demara proiecte cu firme private, este una la care raspunsul, firesc, este acela ca nu exista in principiu impedimente majore, dar trebuie sa evaluam cu precautie conditiile, implicatiile si, mai ales, natura cooperarii/tranzactiei. Noi, insa, in astfel de cazuri, e adevarat, nu multe la numar, abordam subiectul prin intermediul unei unitati care apartine INS dar are o activitate specifica. Este vorba de Centrul National de Pregatire in Statistica. Acest centru are, pe langa atributia principala, de a asigura pe baza unei programe perfectionarea continua a personalului statistic, inclusiv a personalului din alte institutii publice si oportunitati conferite din norme legale de a incheia contracte prin parteneriat pentru elaborarea de teme in comun cu alte institutii, inclusiv firme private. Zona de parteneriat acopera mai ales domeniul cercetarii dar, fireste, poate fi vizat si orice alt domeniu adiacent sau implicand prelucrari de date statistice, analize, publicatii etc.
La cele expuse as mai adauga faptul ca marea majoritate a cererilor de date le satisfacem gratuit. In cazul in care se solicita date intr-o structura speciala care necesita efort suplimentar diseminarea o realizam contra cost.
Sunteti si seful catedrei de Statistica din ASE. Domnule Presedinte, exista in invatamantul economic actual un bazin de studenti de viitori statisticieni de care sa va mandriti?
V.V.: Intr-adevar, acesta este bazinul viitorilor statisticieni. Desigur, ma mandresc cu acest lucru si incerc pe cat imi este posibil ca sa recrutez si sa-i atrag in sistemul statisticii oficiale pe cei mai buni dintre absolventi. Aceasta pentru a putea sa ma mandresc de doua ori, mai bine zis in dubla calitate: o data, ca profesor, pentru ca am contribuit la pregatirea lor in facultate, a doua oara, ca sef al statisticii oficiale din Romania, pentru ca, veniti de pe bancile scolii, noii angajati au confirmat asteptarile, devenind participanti activi la perfectionarea statisticii oficiale romanesti.
Pentru formarea viitorilor specialisti in statistica, atat ca profesor cat si ca presedinte al INS, acord o atentie deosebita. In mod concret ma refer la: perfectionarea si ancorarea in practica a planurilor si programelor analitice; recomandarea temelor pentru lucrarile de licenta si de master; srijinul statisticii oficiale pentru stagii eficiente de practica; sprijinul doctoranzilor pentru pregatire si evaluarea tezelor etc.
Cum se evalueaza un bun statistician? Care sunt atuurile care il diferentiaza de un bun matematician, de pilda?
V.V.: Un bun statistician, ca orice lucrator din oricare domeniu, se evalueaza din cel putin trei puncte de vedere, si anume: inteligenta lui nativa, capacitatea de adaptare si, in masura in care este pregatit, sa-si manifeste devotiunea fata de aceasta meserie, nu intotdeauna atractiva, cu atat mai putin seducatoare. Din al doilea punct de vedere, maniera in care progreseaza pe linia acumularii cunostintelor practice si simbiozei intre o pregatire teoretice temeinice dovedita in scoala si realismul cu care abordeaza problematica statisticii practice oficiale. Al treilea, masura in care constientizeaza importanta si rolul pentru societate al statisticii ca institutie fundamentala a statului.
Prin prisma celor de mai sus, atuurile care il diferentiaza pe statistician de matematician, tin, dupa parearea mea, de complexitatea cunostintelor statisticianului. Sa fim insa realisti. Statisticianul si matematicianul nu se exclud ci se completeaza reciproc. Exista insa si unele diferentieri. La primul curs de statistica de la orice facultate se precizeaza in mod expres diferenta/asemanarea dintre statistica si matematica. Cu alte cuvinte, daca matematica opereaza cu numere, statistica opereaza cu date numerice care sunt definite prin continut, sfera de cuprindere, focalizari in spatiu, timp, mod de agregare etc. Deci, exista o mare deosebire intre numere si date statistice.
Am expus anumite deosebiri. Exista si asemanari. In ce sens? Legile teoretice ale statisticii matematice nu pot fi neglijate (cine le neglijeaza este inconstient). Pe baza lor, de exemplu, se pot fundamenta decizii de validare a datelor sau extinderea rezultatelor etc. Nu intamplator exista si se practica inferenta statistica, econometria, procese si decizii statistice, analiza multidimensionala etc.
Revenind la intrebarea dumneavoastra va spun foarte clar ca spre deosebire de un matematician (care opereaza cu populatii infinite, cu comportamente ideale - "normale" sau "pseudonormale"), statisticianul de profesie presupune:
- o pregatire metodologica profunda;
- o pregatire interdisciplinara (economie, sociologie, management, psihologie etc.) -nu exista domenii de activitate in care statisticianul sa nu isi aibe locul.
Statisticianul lucreaza cu categorii si metodologii pe care le aplica in diverse domenii de activitate. Multe decizii de ordin economic, social si politic sunt luate cu ajutorul statisticii. Rezultatele interpretate si traduse in recomandari de catre statisticieni pot fi aplicate pentru fundamentare deciziilor de actiune, a programelor pe diverse termene.
Daca un investitor v'ar intreba in acest moment care e zona din tara in care sa investeasca, incotro l'ati indrepta? (luand in calcul indicatori agregati. Productivitate, salarii, consum, pib/capita)
V.V.: Cred ca oricare regiune a Romaniei reprezinta zone de interes pentru investitori. Spun acest lucru bazandu-ma pe mai multe considerente: cu exceptia orasului Bucuresti intre celelalte zone exista o relativa omogenitate, fara ca, desigur, sa nu recunoastem existenta unor disparitati determinate de conditii istorice si de facilitatile zonei incepand de la climat si relief, existenta resurselor naturale etc. De altfel nu este mai putin adevarat ca in ultimii ani, dar chiar si in acest an, volumul investitiilor straine in Romania este unul destul de insemnat, fapt ce a si favorizat un ritm alert de crestere. Un investitor poate alege, de exemplu, zona de NE a tarii din ratiunea unei forte de munca ieftine si a unei plaje mai mari de concretizare a investitiilor. Intr-o alta alternativa, in centrul tarii si in Vest, poate beneficia de oportunitati mai mari de recutare de forta de munca calificata. Sunt, desigur, considerente generale, dar ma rezum la atat, pentru ca investitorii isi formuleaza singuri optiunile. Sub aspect statistic, insa, noi dispunem de un volum de date in profil teritorial si editam o publicatie de statisica teritoriala, pe care v-o putem pune la dispozitie.
Este Statistica romaneasca integrata in cea europeana? Care sunt proiectele pe care le veti demara?
V.V.: Intr-adevar, statistica romaneasca este integrata in statistica europeana. Chiar inainte ca Romania sa devina membra , in mare parte normele si standardele europene erau asimilate in statistica noastra. Dupa 2007, insa, integrarea sub aspectul cadrului legal, normelor si standardelor comunitare a devenit o conditie indispensabila. Alaturarea datelor Romaniei la cele ale celorlalte state membre ale UE nu se poate face decat in conditii de stricta comparabilitate. Comparabilitatea, la randul ei, isi are la origine aplicarea acelorasi norme si standarde internationale de catre toate statele membre. Dincolo de coerenta si calitatea informatiei, comparabilitatea asigura oportunitatile necesare de realizare a totalurilor la nivelul UE sub aspectul cifrelor statistice, al evaluarii diferentierilor sub aspect cantitativ, in ultima instanta, al adoptarii deciziilor la nivel national si international, adica al UE, in vederea unor politici coerente directionate spre realizarea obiectivelor comunitare.
Considerati ca un curs facut de specialisti ai INS cu jurnalistii, in care acestia din urma sa fie initiati in statistica pentru a prezenta corect si riguros datele primite, ar fi util?
V.V.: Ridicarea nivelului culturii statistice pentru toti utilizatorii, in primul rand, pentru cei care prin natura profesiunii lor contribuie la raspandirea informatiilor si datelor statistice catre publicul larg -ma refer, evident, la ziaristi -constituie o preocupare de prim ordin nu doar pentru statistica oficiala din Romania, ci pentru intreaga statistica europeana. De ce? Cred ca explicatia este mai mult decat fireasca: in masura in care indicatorii statistici sunt intelesi in sensul lor corect iar datele statistice sunt prezentate cu acuratete, interpretarea acestora nu poate lasa loc unor confuzii de natura sa compromita credibilitatea institutiei de statistica si sa conduca la decizii economice eronate. Intelegerea acestui deziderat a determinat conducerea INS la dezvoltarea unei politici de comunicare intemeiata pe principiul transparentei, care aseaza mass-media ca principal partener pentru tot ceea ce inseamna diseminarea datelor statistice.
De altfel, trebuie mentionat ca intre categoriile de utilizatori statistici, mass media are o importanta deosebita fiind pilonul principal prin care celelalte categorii de utilizatori de date statistice devin beneficiarii datelor noastre.
Pentru a raspunde punctual la intrebarea dumneavoastra, nu numai ca socotim oportuna organizarea de cursuri cu ziaristii pentru initierea acestora in teoria si practica statistica, dar chiar am organizat asemenea activitati. De pilda, in cadrul unui program Phare cu titlul Consolidarea sistemului statistic romanesc, a fost alocata o intreaga componenta relatiei cu media, in cadrul careia, experti romani, dar si din afara tarii au prezentat pentru ziaristii acreditati la INS teme privind semnificatia si metodologia de calcul a principalilor indicatori macro-economici. Cursul s-a bucurat de o buna audienta si finalizandu-se printr-o masa rotunda ce s-a transformat intr-o autentica dezbatere privind reflectarea in media a problematicii statistice.
Fara a mai intra si in alte detalii, as aminti si o alta initiativa in relatia cu presa si anume ca periodic sa invitam grupuri de ziaristi specializati la intalniri cu conducerea institutului si alti specialisti in care preluam mesajul acestora privind cele mai oportune metode pentru ca statistica oficiala romaneasca sa raspunda problematicii statistice de actualitate pentru mass media.
Cum vedeti, domnule Profesor, finalul de an 2009, din punct de vedere al indicatorilor macro?
V.V.: Ca presedinte al INS o sa va raspund la aceasta intrebare, de cateva ori in cursul acestui an, adica dupa expirarea fiecarui trimestru, cand facem bilantul rezultatelor partiale. Este de la sine inteles ca in aceste conditii nici macar la finele anului 2009, ci abia in primavara anului viitor vom sti, si desigur vom comunica rezultatele finale. Eu, ca si toti cetatenii acestei tari astept rezultate bune, iar ca presedinte al INS sa pot comunica date statistice care sa le confirme.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



