PwC Global CEO Survey: Optimiștii din Est – doar 43% dintre directorii generali din Europa Centrală și de Est prevăd o scădere a ratei de creștere economică
La zi | Revista Piața | 21/01/2020 18:58

Pesimismul directorilor generali față de evoluția economiei globale din acest an a atins un nivel record, potrivit raportului PwC CEO Global Survey, lansat luni în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.
Procentul celor care prevăd o încetinire a economiei globale este cel mai ridicat din anul 2012, de când întrebarea a fost inclusă în raport. Astfel, 53% estimează o scădere a ritmului de creștere economică față de 29% în 2019 și doar 5% în 2018. În același timp, 22% dintre directorii generali anticipează o accelerare a ritmului de creștere economică în acest an, aproximativ jumătate față de anul trecut, când 42% își exprimau această opinie.
„Având în vedere incertitudinile privind tratatele comerciale, problemele geopolitice și lipsa unui acord cu privire la modul de abordare a schimbărilor climatice persistă, nu este surprinzătoare scăderea încrederii în creșterea economică deși amploarea schimbării de atitudine este neașteptat de mare “, a declarat Bob Moritz, Președintele rețelei PwC.
Pe regiuni, cei mai pesimiști sunt directorii din America de Nord, 63% estimând diminuarea ritmului de creștere economică globală, urmați de cei din Europa de Vest (59%) și Orientul Mijlociu (57%). La polul opus, cei mai optimiști sunt directorii generali din Europa Centrală și de Est (ECE), unde 43% prevăd o scădere a ratei de creștere.
”Directorii generali din România sunt mai pesimiști decât omologii lor din Europa Centrală și de Est și chiar decât la nivel global. Pentru 2020, 57% cred că avansul economiei globale va încetini, față de 38% în 2019. Îngrijorările directorilor cu privire la o creștere a economiei mondiale mai lentă se reflectă și în opiniile despre evoluția companiilor pe care le conduc, fiind mai puțin încrezători în perspectivele de creștere din acest an, comparativ cu 2019. Cauzele acestei schimbări de percepție vor fi analizate și prezentate în viitorul apropiat, când vom da publicității sondajul CEO Survey pentru România”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner al PwC România.
Directorii generali sunt pesimiști față de perspectivele propriilor companii pentru 2020 și la nivel global. Doar 27% spun că sunt foarte încrezători în creșterea propriei organizații în următoarele 12 luni, cel mai scăzut nivel începând din 2009.
Analizând prognozele CEO din 2008 până în prezent, corelația dintre încrederea lor în creșterea veniturilor lor în următoarele 12 luni și creșterea reală realizată de economia globală a fost foarte strânsă. Dacă această corelație se menține în acest an, creșterea globală ar putea încetini chiar până la 2,4% în 2020.
Topul îngrijorărilor în 2020: Reglementarea excesivă, conflictele comerciale și creșterea economică incertă
În 2019, când au fost întrebați cu privire la principalele amenințări pentru perspectivele de creștere ale organizației lor, creșterea economică incertă s-a clasat în afara primelor zece preocupări pentru directorii generali, fiind pe locul 12. Anul acesta a urcat pe locul al treilea, după conflictele comerciale și reglementarea excesivă.
Politizarea spațiului virtual
Directorii generali prevăd schimbări semnificative de reglementare în sectorul tehnologiei. Majoritatea directorilor generali (51%) prezic, de asemenea, că guvernele vor constrânge tot mai mult sectorul privat să compenseze financiar persoanele pentru datele personale pe care le colectează.
Provocarea upskilling
În timp ce deficitul de competențe cheie rămâne o provocare în top zece pentru CEO, fiind de acord că recalificarea / perfecționarea este cel mai bun mod de a combate decalajul de competențe, aceștia nu fac prea multe progrese în soluționarea problemei. Doar 18% dintre CEO spun că au făcut „progrese semnificative” în acest sens.
Schimbările climatice - provocare sau șansă?
Deși schimbările climatice nu apar în primele zece amenințări pentru perspectivele de creștere, în opinia directorilor, totuși și-au exprimat intenția de a lua măsuri pentru a reduce amprenta de carbon. Comparativ cu acum 10 ani, directorii generali sunt în prezent de două ori mai dispuși să „fie de acord” că investițiile în inițiative pentru schimbările climatice vor stimula avantajul reputațional (30% în 2020 comparativ cu 16% în 2010) și vor aduce noi oportunități pentru produse și servicii pentru compania lor (25% în 2020, comparativ cu 13% în 2010).
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



