Raport #ȘiEuAjut: Zeci de companii, sute de branduri, mii de oameni s-au implicat în susținerea comunității în lupta anti COVID-19
La zi | Revista Piața | 28/04/2020 18:54

Industria bunurilor de larg consum a reacționat prompt la nevoile comunității, în fiecare etapă a pandemiei determinate de virusul SARS CoV 2. De la șocul de aprovizionare determinat de panică, atunci când furnizorii au produs la capacitate maximă pentru a face față valului de achiziții pentru stocuri, până la intervenția în sprijinul unui sistem de sănătate șubred pe care pandemia ne-a dezvăluit-o tuturor. Furnizorii, distribuitorii și retailerii au reacționat de fiecare dată cu scopul de a susține comunitatea într-un moment dificil pentru anumite categorii sau grupuri.
Piața a realizat Raportul #ȘiEuAjut cu scopul de a centraliza modul în care sectorul economic reprezentat de industria bunurilor de larg consum a răspuns nevoilor semnalate de comunitate. Nu avem pretenția de a fi un raport complet, dar este cu siguranță unul relevant. Pe lângă firmele și brandurile prezente în raport sunt alte zeci de companii a căror implicare a fost resimțită de persoanele aflate în linia întâi în lupta anti COVID-19. Au ales discreția, iar asta ne-a împiedicat să cunoaștem în timp util date concrete privind dimensiunea și aria implicării.
Este și cazul acțiunii derulate de Asociația Activ, care a donat 250.000 de măști Poliției de Frontieră, Poliției Române și Direcției Generale a Vămilor, dar nu poate dezvălui finanțatorii. Sursele Piața spun că cel puțin unul dintre finanțatori face parte din industria bunurilor de larg consum, mai exact din industria tutunului.
Concluziile în urma lecturii acestui raport contrazic afirmațiile unor oficiali români care apreciază implicarea companiilor și a ONG-urilor drept „firavă”. Detalii AICI. În realitate, este vorba despre cantități de produse ce se măsoară în zeci și poate sute de tone de alimente și băuturi, despre sute de mii de echipamente de protecție, despre sute de mii de testere, despre sute de aparate medicale strict necesare. Este vorba despre milioane de euro și despre milioane de lei cheltuiți de mediul de afaceri în sprijinul comunității.
Consumatorii români trebuie să știe cine au fost cei care le-au fost aproape și i-au sprijinit pe cei vulnerabili în această perioadă. Trebuie să cunoască cine a investit milioane de euro pentru protecția medicilor, a polițiștilor, a cadrelor medicale, a categoriilor defavorizate, în timp ce membri ai guvernului măsoară banii colectați la bugetul de stat din amenzi. Tocmai de aceea, prin distribuirea RAPORTULUI #ȘiEuAjut pe toate canalele de comunicare, și cititorii PIAȚA vor ajuta, la rândul lor, ca oamenii să înțeleagă cine le-a fost alături în vremuri tulburi.
CITEȘTE : RAPORT #ȘiEuAjut
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



