Retailerii tradiţionali: devalorizarea leului a scumpit legumele în centrele en gross cu peste 30%!
La zi | Revista Piața | 23/01/2019 16:22

Primele efecte ale devalorizării monedei naţionale se resimt în pieţele de gross pentru fructe şi legume proaspete, acolo unde preţul se formează şi în funcţie de cursul de schimb de care sunt dependente importurile intracomunitare.
„În dimineaţa asta un kilogram de ardei capia era 14 lei in 2 pieţe de gross de legume din Bucureşti. Preţurile legumelor au crescut în ultimele 10 zile între 20 – 45%, au sărit orice bariere! În fiecare an în ianuarie preţurile legumelor se ajustează cu 5 până la 15% şi se reglează apoi până la sărbătorile de Paşte, dar anul acesta au depăşit orice limite”, spune unul dintre comercianţi după ce şi-a notat preţurile din Piaţa de gross Rahova şi se pregăteşte să plece către un alt centru en gross, la Pucheni.
Un alt comerciant, ce deţine două magazine, unul în Berceni şi unul în Pantelimon, spune că preţurile din aceste zile vor avea impact şi în rafturile marilor retaileri înainte de weekend: „Dacă salata verde se vinde cu 4,2 lei la en gross în timpul săptâmânii, în jurul acestei valori vor fi preţurile şi în hipermarketuri în weekend. Este o formulă verificată de noi, de micii comercianţi, în ultimii ani, iar noi vom putea vinde cu un preţ maxim de 5 lei/bucată. La preţul ăsta vânzările vor fi foarte mici, iar pierderile mari, aşa că mă gândesc serios să reduc volumul de legume proaspete pentru următoarele săptămâni”, spune comerciantul îngândurat.
Presiunea pusă pe preţurile legumelor proaspete prin deprecierea leului poate genera o migraţie a aprovizionării pentru micii comercianţi, de la pieţele de gross către rafturile hipermarketurilor, în care preţurile la ardei capia variază între 10,50 lei şi 12.90 lei, iar preţul pentru salata verde nu depăşeşte 4 lei/bucată.
Leul a înregistrat marţi cea mai abruptă depreciere din ultimii 8 ani, un euro fiind cotat la 4,75 lei. Şedinţa de tranzacţionare de azi s-a încheiat la nivelul unui curs mediu de 4,7569 lei pentru un euro.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



