Se mișcă prețurile! Pentru carnea de porc și orez prețurile cresc, pentru zahăr și porumb se prăbușesc
La zi | Revista Piața | 25/05/2020 17:55

După câteva luni depășite cu dificultate, în care furnizorii de produse alimentare s-au confruntat cu necesitatea modificării fluxurilor de producție, o nouă provocare se conturează. Pentru procesatorii din industria alimentară, remodelarea businessului la noile realități nu ține doar de schimbarea obiceiurilor de consum. Pandemia a adus cu sine o reevaluare a prețurilor materiilor prime, dar și costuri suplimentare pe lanțul alimentar, costuri ce nu pot fi în toate cazurile absorbite prin reducerea marjelor de profit.
Pe de o parte, prețurile materiilor prime sunt în scădere, în ultimele trei luni Indexul FAO înregistrând un trend descendent, ca urmare a reducerii cererii și a blocajelor logistice între diverse regiuni de pe glob. Dar așa cum oficialii Națiunilor Unite și cei ai Organizației Mondiale a Comerțului(OMC) avertizează, acesta este doar un semnal al recesiunii globale, recesiune ce se va manifesta prin inversarea trendului nu mai târziu de jumătatea anului. ” Ceea ce se petrece acum cu contractele de comerț internațional reprezintă o remodelare a businessului pentru un nou ciclu financiar ce poate dura între 3 și 7 ani. Sunt semnalele unei recesiuni, și chiar dacă nu va fi o recesiune economică pură, cu siguranță va fi una de restructurare și remodelare a afacerilor și a consumului”, a declarat Roberto Azevedo, directorul general al OMC, preluat de agențiile internaționale de știri.
Chiar dacă prețurile carburanților au înregistrat un declin de peste 20% față de începutul anului, transportatorii de mărfuri și operatorii din logistică pun presiune pe renegocierea contractelor anuale. Ei susțin că blocajele determinate de pandemie în logistică și distribuție au condus la evoluții atipice ale costuriloir în ultimele luni. Pe plan local, distribuitorii reuniți în Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România(UNTRR) estimează pentru a doua jumătate a anului 2020 costuri de logistică și distribuție mai mari cu 5% până la 6,5%. De asemenea, companiile de shipping reclamă costuri cu 5,5% mai mari și solicită reevaluări de contrate pentru transporturile efectuate începând cu luna iunie.
Pe de altă parte, prețurile materiilor prime au înregistrat ajustări semnificative, atât în raport cu condițiile determinate de pandemie, dar și în raport cu producția și consumul înregistrate în perioadele anterioare. Mai jos câteva exemple relevante.
Prețul cerealelor continua să crească. Mai puțin la porumb, unde România e campioană regională la exporturi
Prețul pentru zahăr a atins un nou record negativ
Principalul generator al crizei este considerat Brazilia, stat în care devalorizarea monedei naționale, dublată de prăbușirea prețului petrolului, a determinat orientarea către export a peste 80% din producția rezultată în urma recoltei de trestie de zahăr. Cu toate acestea, tendinţa nu îl îngrijorează pe Alain Commissaire, directorul general de la Cristal Union, al doilea producător francez de zahăr. "Am anunţat încă din luna decembrie, în întâlnirile noastre interne şi cu agricultorii, că ne-am schimbat modelul de business, pentru a deveni mai europeni, mai flexibili şi mai puţin dependenţi de piaţa mondială", a spus Alain Commissaire. "Am cerut să fie analizată o clauză de salvgardare în Europa, pentru a evita cantităţile mari care ar putea veni atât din Brazilia cât şi din SUA", a adăugat Alain Commissaire, pentru care ameninţarea venită din Brazilia este mult mai importantă. O explicaţie similară a venit şi din Germania, din partea grupului SüdZucker, cel mai mare producător mondial de zahăr, care explică că, spre deosebire de piaţa mondială, preţurile nu au scăzut pe piaţa europeană. Dacă în 2019 pe piaţa din UE preţul tonei de zahăr a scăzut până la 300 de euro, la finele lunii februarie anul curent era de 370 de euro, "iar tendinţa de creştere a preţurilor continuă", a precizat un purtător de cuvânt de la grupul german.
Pe piața internă, procesatorii nu sunt foarte îngrijorați de evoluția prețurilor. Recolta de sfeclă de zahăr ar putea fi mult mai slabă decât în anii anteriori, ca urmate a secetei extinse. La fel și în țările din regiune, de unde producătorii de zahăr aduceau materie primă pentru procesare, ceea ce înseamnă că nu există riscul unei supraproducții locale sau regionale. În ceea ce privește importurile de zahăr, procesatorii își pun speranțe în clauza de salvgardare despre care vorbește și Alain Commissaire.
Prețul pentru carnea de porc ar putea reveni pe creștere în iunie
Prețul cărnii de porc a înregistrat în 2019 cea mai abruptă creștere din ultimii 12 ani, de 17,2%, și numai pandemia declanșată în China la începutul anului a dus la o scădere a cererii și implicit a prețurilor de 7,1% pentru primele 4 luni din 2020. Începând cu finalul lunii aprilie, cererea din China a revenit pe trend ascendent, dar evoluția crescătoare a prețului a fost estompată de disponibilitățile reduse pentru importuri în alte zone geografice, în care pandemia s-a declanșat mai târziu. Traderii de pe piețele internaționale estimează pentru sfârșitul anului 2020 o creștere de peste 10% pentru carnea de porc în actualele condiții. Dar nu numai atât. Escaladarea prețului pentru proteina de porc va conduce la un efect în lanț, o creștere a prețurilor și pentru alte tipuri de proteină animală, principalele aflate în atenție fiind carnea de pui și cea de vită.
Izolarea și închiderea restaurantelor au scăzut prețurile pentru produse lactate
În schimb, cotațiile de prețuri pentru brânzeturi au revenit ca urmare a cererii din Oceania, unde producția este în scădere sezonieră, dar și ca urmare a unei cereri în creștere înregistrată pe piața comună europeană. În cadrul Uniunii Europene, Eurostat semnala încă din luna februarie o tendință de creștere a prețurilor de consum, corelată cu cererea în creștere, pentru brânzeturile maturate.
Uleiul de floarea soarelui iese câștigător în bătălia prețurilor
Prețul uleiului vegetal a fost în medie cu 5,2% mai mic în aprilie 2020 față de luna martie și a atins cel mai scăzut nivel din august 2019. Această scădere reflectă, în principal, reducerea prețului uleiurilor de palmier, soia și rapiță, în timp ce prețurile uleiului de floarea soarelui au crescut.
Producția de ulei de palmier mai mare decât era de așteptat în Malaezia a pus presiune mare asupra prețurilor. Scăderea cererii a redus și prețurile uleiurilor din soia și rapiță, valorile uleiului de soia fiind afectate și de cantitățile mai mari decât cele anticipate, produse în Statele Unite. În schimb, prețurile internaționale ale uleiului de floarea soarelui au revenit în aprilie și au stat la baza cererii ferme de import, pe fondul îngrijorărilor cu privire la recoltele scăzute din acest an.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



