331 de candidaturi, 13 secțiuni de competiție, 54 de trofee, 937 de electori chemați să desemneze câștigătorii.
Comunitatea FMCG & Retail intră în cea mai importantă etapă a sezonului 2025 - 2026
Marți, 29 septembrie, dăm startul oficial procesului de votare pentru stabilirea câștigătorilor Premiilor PIAȚA 2026, operațiune care este prevăzută să se încheie la finalul zilei de 15 octombrie. Întreg procesul, de la întocmirea și distribuirea buletinelor de vot personalizate, la numărarea voturilor și stabilirea câștigătorilor, este coordonat și în acest an de ISRA Center Marketing Research, partenerul de specialitate al Premiilor PIAȚA de peste 15 ani.
Cea mai prestigioasă competiție a industriei bunurilor de larg consum, ajunsă la ediția #21, a înregistrat un număr de 331 de candidaturi înscrise la cele 13 secțiuni ale competiției. Sunt 54 de trofee oferite celor mai bune echipe ale sezonului 2025 – 2026 din FMCG și Food Retail.
Cine decide câștigătorii? Tabloul celor 937 de electori
Așa cum stabilește capitoluI „Procesul de vot și desemnarea câștigătorilor premiilor” din Regulamentul Premiilor PIAȚA, câștigătorii sunt desemnați prin mecanismul consacrat și obiectiv al votului încrucișat dintre furnizori și retaileri: reprezentanții retailerilor votează proiectele și inițiativele furnizorilor; reprezentanții furnizorilor (producători, importatori și distribuitori) votează candidaturile retailerilor.
Aprecierile, evaluările și, în final, trofeele ediției #21 se află în mâinile a 937 de electori constituiți în patru segmente diferite:
- 717 reprezentanți ai comerțului fragmentat (Traditional Trade) din localitățile cu minim 50.00 de locuitori;
- 20 de șefi ai departamentelor de achiziții din Top 20 rețele retaileri dupa cifra de afaceri din 2025;
- 100 de șefi ai departamentelor de vânzări din Top 100 companii furnizoare (producători, importatori, distribuitori) după cifra de afaceri din 2025:
- 100 de șefi ai departamentelor de marketing din Top 100 companii FMCG & Food Retail, după cifra de afaceri din 2025.
Fiecare elector este unicul reprezentant al companiei sale în respectivul segment de electori, iar fiecare vot este ponderat cu importanța în piață a companiei reprezentate. Menționăm că magazinele din comerțul fragmentat beneficiază de aceeași putere de vot, iar ponderea cumulată a voturilor comercianților tradiționali este de aproximativ 25%, în timp ce ponderea cumulată a marilor rețele comerciale este de aproximativ 75%.
Această structură electorală asigură o reprezentare fidelă a pieței, dând glas deopotrivă marilor executivi din retailul modern și furnizori, dar și comerțului tradițional.
Descoperă candidaturile și argumentația fiecărui proiect
Fiecare vot contează, iar evaluarea corectă se bazează pe argumente solide. Toate cele 331 de candidaturi înscrise, alături de dosarele de prezentare și argumentele lor strategice, pot fi consultate în detaliu pe site-ul competiției, în pagina Candidaturi.
Rezultatele centralizate ale votării care începe în ziua de 29 septembrie vor fi cunoscute în seara zilei de 19 noiembrie, la Gala Premiilor PIAȚA 2026 organizată împreună cu partenerii noștri valoroși:
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi




