The Iconic Estate sprijină prima participare a delegației românești la campionatul mondial de degustare din Franța
La zi | Revista Piața | 11/10/2019 14:58

A 7-a ediție a World Blind Tasting Championships se desfășoară între 11-12 octombrie 2019, în Franța, la Château de Chambord. Competiția mondială reunește 28 de țări pentru unul dintre cele mai importante evenimente din acest domeniu.
Winelover România și The Iconic Estate, membru al Alexandrion Group, au făcut posibilă participarea României în cadrul acestei competiții cu o delegație de 5 profesioniști: Iulia Scavo, Valentin Ceafălău, Horia Hașnaș, Zoltan Szabo, antrenați de Radu Rizescu.
Echipele care vor concura sunt formate din 4 degustători și un antrenor și vor lua parte la testarea și clasificarea a 12 tipuri de vin, 6 albe și 6 roșii. Vor trebui să identifice mai multe elemente ale vinurilor, de la soiul de vin, originea și chiar regiunea din care face parte, anul în care a fost produs sau producătorul.
Susținerea The Iconic Estate a delegației României la World Blind Tasting Championships subliniază încă o dată importanța investiției în profesioniști care să ducă produsul local peste hotare și să-l prezinte așa cum se cuvine.
„Sunt onorat că putem contribui la susținerea profesioniștilor români într-o competiție mondială. Calitatea a fost și este mereu o valoare după care ne ghidăm în cadrul The Iconic Estate și aici mă refer atât la produs, cât și la oamenii implicați în tot procesul, de la producție, la distribuție și comunicare. Prin această premieră a participării României la o competiție mondială putem valorifica performanța locală de care dăm dovadă mereu prin ambasadorii noștri, dar și prin vinurile care merită recunoscute la nivel mondial”, a declarat Stelios Savva, CEO The Iconic Estate și Alexandrion Group.
Anual, competițiile de degustare au loc în toată lumea, iar World Blind Taste Championships este una dintre cele mai importante, oferind degustătorilor profesioniști, dar și țărilor participante, o platformă de recunoaștere și promovare.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



