Tranzacție în retail: Consiliul Concurenței a aprobat preluarea rețelei locale Zanfir, din Vrancea, de către Mega Image
La zi | Revista Piața | 14/03/2019 15:15

Supermarketurile Zanfir urmează să fie integrate în următoarele luni și transformate treptat în magazine Mega Image și Shop&Go. Această tranzacție va consolida prezența Mega Image „într-o regiune cu potențial, cu o piață deja matură”, după cum a precizat Mircea Moga, CEO Mega Image, într-un comunicat de presă emis de companie.
Retailerul vrâncean Zanfir, deținut de soții Liliana și Vasile Zanfir, are o istorie cu tradiție pe piața locală. Compania a pornit la drum în 1991 cu afaceri în comerţul cu ridicata a cărnii şi mezelurilor, iar în 2002 a deschis primul supermarket, urmat de o dezvoltare rapidă, câștigând notorietate în rândul localnicilor.
Amintim că în urmă cu doi ani, Zanfir a preluat cele două magazine Market din Brăila care făceau parte din condițiile asumate de Carrefour în fața Consiliului Concurenței pentru achiziționarea companiei Billa.
Potrivit topurilor Piața, Zanfir SNC deținea poziția 25 în Top rețele comerciale după suprafața totală de vânzare la 30 noiembrie 2018 (8.310 mp), și locul 98 în Top 100 companii în FMCG, după cifra de afaceri netă din 2017 (188,30 milioane lei, în scădere cu 25% față de 2016, conform datelor Ministerului de Finanțe).
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



