Victor Nedelcea, Lagardère Travel Retail: „Apele cu vitamine au șanse de a intra în top 3 subcategorii de băuturi răcoritoare”
La zi | Revista Piața | 25/05/2020 03:19

Primele sortimente de ape cu vitamine și minerale au fost listate în rețeaua operată de Lagardère Travel Retail încă din 2016. În prezent, magazine precum Inmedio, Relay sau 1 Minute sunt asociate de mulți shopperi cu această subcategorie inovatoare.
Victor Nedelcea, Category Manager Cold Drinks & Packed Foods, Lagardère Travel Retail, evidențiază rolul important pe care îl dețin aceste băuturi în totalul categoriei de răcoritoare nealcoolice, prin prisma bunelor rezultate în vânzări.
Cât de importantă este o astfel de subcategorie pentru magazinele de tip convenience?
Dinamica şi vânzările ne-au convins că merită un loc important în strategia comercială. Este o potrivire foarte bună între produs şi magazinele convenience din mai multe puncte de vedere: poate oferi clientului on-the-go un boost de vitamine şi minerale, pe lângă motivaţia principală de achiziţie, aceea de a-şi potoli setea; de asemenea, on-the-go ai posibilitatea de a fi văzut cu acest produs care oferă o imagine cool şi hip.
Care considerați că sunt punctele forte ale acestei subcategorii?
De la început, subcategoria a fost privită altfel versus o nouă categorie de băuturi pentru că apela la tinerii care doresc să aibă un stil de viaţă sănătos, activ şi care sunt în trend cu noutăţile. Astfel, mare parte din succes este bazat pe imaginea pe care au creat-o brandurile, şi anume, de articol funcţional şi cool în acelaşi timp. Una din provocări ar fi capacitatea brandurilor de a se promova în acest nou mediu – cel al influencerilor.
La raft găsim etichete pe care scrie apă cu arome sau apă fructată, respectiv băutură răcoritoare cu vitamine şi minerale. Fac distincție consumatorii între respectivele tipuri băuturi?
Brandurile îşi comunică foarte clar beneficiile pe etichetă, acest lucru este important pentru succesul produsului. Ceea ce poate crea confuzie este segmentarea făcută de retailer şi poziţionarea acestor segmente în planograma generală a vitrinelor cu băuturi.
În prima parte a anului au intrat pe această piață două nume puternice: Coca-Cola HBC, cu brandul Aquarius Water, și Maspex, cu Tymbark Vitamin Water. Cum apreciați „bătălia” pentru un raft (încă) restrâns și deloc „elastic”?
Cele două branduri vor avea mult de recuperat şi totul depinde de puterea produsului, cât şi de planul de promovare al fiecăruia. În final consumatorul va decide.
Apariția de noi furnizori este un motiv de bucurie pentru un director de achiziții?
Aşa cum ați spus mai sus, spaţiul la raft este extrem de mic, însă acest lucru face parte din provocările acestui job: să prezinți clientului oferta cea mai bună pentru el. Întotdeauna competiţia este binevenită, în principal pentru consumator, care va avea de ales din mai multe produse şi poate beneficia de oferte variate.
Datele de retail audit arată că pe de o parte au apărut noi produse, pe de altă parte au fost delistate o serie de sku-uri de la raft. Ce anume credeți că le-a scos de pe piață: comunicarea insuficientă de trade, prețul, competiția?
Unele produse au fost lansate doar pentru că producătorii sau importatorii au văzut această creştere explozivă în acest segment şi au vrut să profite fără a avea un plan bine structurat. Consider că o comunicare insuficientă cu consumatorii este cauza principală pentru care respectivele produse nu au rămas pe piaţă. Ca orice produs nou, acesta trebuie susţinut cu activităţi promoţionale şi de comunicare pentru a se face cunoscut în rândul publicului ţintă. Clienţii trebuie să înţeleagă ce oferă produsul şi motivul pentru care l-ar alege în detrimentul altor produse deja cunoscute pe piaţă.
Care este numărul optim de furnizori în magazinele gestionate de LagardèreTravel Retail?
Suntem interesaţi şi deschişi discuţiilor cu toţi furnizorii care au produse din această subcategorie. Cel mai important aspect este acela referitor la sortimentație, ne propunem să avem produsele care satisfac cerinţele clienţilor noştri. Numărul de furnizori este o consecinţă a strategiei comerciale, în special a modului în care construim sortimentația.
Mai este loc de alte branduri pe rafturi, în condițiile în care listarea unor produse noi se face în detrimentul altor băuturi nealcoolice? În ultimul an, câte sku-uri noi ați listat, respectiv, la câte ați renunțat?
Analiza referitoare la performanţa sortimentatiei este parte din rutina profesioniştilor în category management. Delistările sunt normale şi sunt dictate de interesul scăzut al clienţilor pentru acel produs. Pe de altă parte, listările de produse noi sunt foarte importante şi succesul lor este influenţat de mulţi factori, iar noi ca retailer ne asigurăm să oferim premisele pentru succesul acestora. În ultimul an, sortimentația din acest segment a fost relativ constantă, având 1-2 noutăţi şi 1-2 exit-uri.
Cum vede un mare retailer de tip convenience viitorul acestei subcategorii?
Va fi în continuare în creştere şi are capacitatea de a intra în top 3 subcategorii de băuturi răcoritoare nealcoolice prin prisma valorii pe care o aduce. Succesul va depinde foarte mult de marketingul producătorilor şi importatorilor.
În ediția din luna iunie puteți citi o analiză amplă despre piața apelor cu vitamine și minerale.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi



