EXCLUSIV! Interviu cu George Bădescu, director executiv Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, despre implicaţiile şi efectele modificării legii 321 cu prevederile adoptate de comisia de agricultură din Camera Deputaţilor.

Marii retaileri au comunicat întotdeauna foarte puțin și poate situația ar fi fost alta dacă retailerii ar fi comunicat mai mult, ar fi explicat de ce există anumite taxe și de ce furnizorii trebuie să respecte anumite cerințe. Poate și acesta este unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la această dispută pe, hai să le spunem generic – taxe de raft?

Ați acuzat presiunea unor grupuri de interese pentru trecerea prin parlament a modificărilor la legea 321 privind comerțul cu produse alimentare. Vă rog să descrieți mai clar aceste grupuri de interese, eventual să le structurați.

George Bădescu : În absența unei sintagme mai elaborate, am avut în minte toate acele asociații care au participat, contriubuit, indluențat discuțiile din cadrul comisiei de agricultură din Camera Deputaților pe parcursul debaterilor cu privire la aceste modificări ale legii 321. Noi nu am avut controlul asupra celor prezenți la dezbateri, nu știm cine pe cine reprezenta în acele discuții, erau o mulțime de persoane din partea a tot atâtea asociații profesionale, asociații patronale sau de producători. Discuțiile au fost mereu purtate în fața camerelor de filmat și am putut observa o dorință, în multe cazuri exagerată, vehementă, ca legislația privind amendarea legii 321 să fie adoptată de comisia de agricultură a Camerei Deputaților. Existau două perspective de abordare a acestei atitudini vehemente. În primul rând, acești reprezentanți ai  producătorilor își doreau ca această legislație de modificare a legii 321 să fie una cât mai dură la adresa retailerilor. Al doilea aspect ține de exemplele pe care acești reprezentanți ai producătorilor  le utilizau în argumentație. Toate aceste exemple insinuau un comportament incorect al retailerilor sub diverse forme, însă aceste afirmații nu erau niciodată duse la capăt, în sensul în care nu se spuneau numele celor implicații, situații concrete, se folosea mai degrabă un limbaj anecdotic ce consta în slogane, lozinci care nu erau numai împotriva retailerilor erau împotriva ideilor de piață unică, de concurență. Afirmațiile care erau facute în acel cadru erau urmate de elaborarea unor amendamente ca atare. Abordarea era unilaterală și viza doar aspecte ale activității retailerilor.

De ce credeți că există astfel de atitudini ostile la adresa retailerilor?

Această intenție de a oferi satisfacție, așa cum spuneți dumneavoastră, s-a concretizat într-un act legislativ despre care AMRCR susține că nu va favoriza micii producători locali, dar ar putea deveni o oportunitate pentru producători din zone adiacente României. Această precizare are în vedere interpretarea pe care AMRCR o are pentru enunțul ambiguu al definiției date lanțului scurt de aprovizionare?

George Bădescu : Nu cred că putem vorbi despre interpretări, lucrurile sunt destul de clare în această privință. Definiția neclară a lanțului scurt este unul din argumentele care justifică ce am spus mai devreme și anume faptul că legislația a fost construită din această dorință de a răspunde unor așteptări, de a adopta o legislație care să fie restrictivă, ostilă, care să pedepsească retailerii. Propunerea cu lanțul scurt a fost formulată pornind de la ideea de a ajuta producătorii români, aceasta era formularea într-unul din proiectele de lege inițiat la Senat, plenul Senatului adoptând această formulă cu lanțul scurt de aprovizionare. Asta este o găselniță pentru a nu fi considerată de la bun început o măsură protecționistă inacceptabilă pentru piața comună a Uniunii Europene. Acest termen de lanț scurt de aprovizionare nu face parte din legislația comunitară, este un termen folosit în politica agricolă comună și scopul lui este de a încerca să stimuleye un anumit mod de derulare a activităților comerciale cu producători locali, urmărind să creeze premisele pentru dezvoltarea unor zone transfrontaliere sau regiuni ale statelor membre. S-a afirmat chiar în comisia de agricultură că utiliyarea acestei sintagme, cu o astfel de definiție, ar avea chiar girul Consiliului Concurenței, ceea ce nu s-a confirmat și există o poziție oficială a Consiliului Concurenței în acest sens. La o analiză ce nu necesită un grad mare de expertiză putem să realizăm că ”relații geografice strânse”, în cazul orașului București, poate însemna și producători din Bulgaria. În cazul zonei de vest producători din Ungaria. Tocmai pentru că acești termeni nu sunt riguroși și au o formulare permisivă putem să ne gândim că unii operatori vor găsi formule care să exploateye permisivitatea textului. În textul legii se spune că modul în care va funcționa acest lanț scurt va fi definit ulterior, printr-un act al guvernului. Deci avem o legislație inițiată la jumătatea anului trecut și după atât de mult timp comisia de agricultură a acceptat că nu poate ajunge la o definiție clară a acestui concept și a plasat responsabilitatea în sarcina guvernului.

Credeți că în interpretarea oficială a organelor de control ce vor avea sarcina să verifice respectarea prevederilor legii 321 se vor putea califica și produse din Bulgaria sau Ungaria? Vor accepta aceștia că un produs venit dintr-o țară vecină provine de pe lanțul scurt astfel definit?

De mai bine de 10 ani furnizorii se plâng de taxele de raft, mai exact de cuantumul prea mare al acestora, ajungând la 30-40 % din prețul unitar al produsului....

George Bădescu : Prea mari în raport cu ce? În raport cu calculele sau așteptările pe care fiecare le are în ceea ce privește activitatea pe care o desfășoară? Eu nu-mi amintesc să fi avut în AMRCR o astfel de discuție cu asociații patronale ale producătorilor. Poate au avut loc astfel de discuții la nivel individual, bilateral. Niciodată nu am văzut un furnizor care să spună că sunt și alte cauze pentru care nu obține profit în afară de taxele de la supermarketuri. Poate modul lui de a face management? Modul în care se pune totul pe seama taxelor de raft este o abordare neprofesionistă. Cu cât sunt taxele prea mari? Care este cuantumul care poate fi ok pentru furnizori? Eu nu exclud că există cazuri de acest gen, nu exclud că subiectul ar trebui să fie pe agendă. Dar abordarea nu s-a făcut niciodată într-un mod profesionist.

Aţi afirmat mai devreme că scopul principal al acestei legi este însă subminarea activității supermarketurilor. Această afirmaţie este susţinută de eliminarea taxelor de raft sau mai sunt şi alte aspecte?

George Bădescu : Sunt multe aspecte. Se impune termen de plată de şapte zile pentru produse proaspete. Cum poate fi justificată această măsură, altfel decât ca o prevedere foarte drastică pentru un retailer, obligat să- şi modifice toate mecanismele de asigurare a cash-flowului. În plus, au tăiat şi cele 24 de ore pe care retailerul le avea la dispoziţie pentru recepţia mărfii. Acum trebuie să facă recepţia pe loc. Închipuiţi-vă la un centru logistic ce deserveşte magazinele de pe o treime de ţară ce cozi interminabile de camioane vor fi, aşteptând recepţia mărfii. Practic, deputaţii au decis să schimbe modul de operare al administratorilor supermarketurilor, le impun nişte condiţii foarte drastice, atât cu plata cât şi cu recepţia mărfii, iar sancţiunea pe care o aplici este amendă şi apoi ridicarea licenţei pentru 6 luni. Aici intervine un alt aspect, licenţa a fost obţinută pe alte criterii decât cele prevăzute în legea 321. Cum poţi să ridici licenţa dacă eu respect în continuare acele criterii?

Şi totuşi, care ar fi problema cu plata produselor proaspete la şapte zile?

George Bădescu : Eu dacă aş administra un supermarket aş avea grijă ca pe rafturile cu produse proaspete să stea acele produse care se vând în 7 zile. Pentru că altfel ar trebui să atrag o altfel de finanţare pentru fondul de marfă. Cash flow- ul este esenţial în relaţia cu furnizorii. Toţi se aşteaptă să fie plătiţi la timp, indiferent dacă ai vândut sau nu marfa. Au fost reclamaţii în sensul ăsta? Eu ştiu că supermarketurile plătesc, nu-mi amintesc să fi fost o situaţie care să conducă la astfel de măsuri. Pe de altă parte, un supermarket lucrează cu sute de furnizori de produse proaspete zilnic. Cine va opera aceste facturi atât de rapid, în condiţiile în care micii producători nu dispun de un sistem de facturare electronic? Ei trimit facturile scrise de mână prin poştă şi ajung la câteva zile de la recepţia mărfii. Această măsură va fi o problemă nu numai pentru marii retaileri, dar şi pentru furnizorii lor, pentru că vor fi nevoiţi să implementeze tehnologie IT pentru facturare electronică. Nu ştiu câţi dintre furnizorii locali îşi vor permite această investiţie. Şi atunci, vor fi producătorii locali ajutaţi cu o astfel de măsură, sau ea este adoptată doar ca să încurce activitatea retailerilor? Aceleşi lucru pot să- l afirm şi în ceea ce priveşte alte categorii de produse. Mie mi se pare că lipseşte o verigă pentru că producătorii mici nu pot deveni parteneri direcţi cu lanţurile de magazine.  Dacă întreb un producător mic dacă poate livra X cantitate de marfă, el va zice da, pentru că vrea să intre cu marfa pe raft. Dar care este garanţia? El se va elimina singur, iar eu va trebui să rezolv pagubele produse prin inexistenţa mărfurilor pe raft. Producătorii mici trebuie să se asocieze, asta e veriga lipsă, să poată ajunge la un nivel comparabil cu cel al unui mare producător, ca să poată negocia cu un lanţ de retail. Este vorba de sortare, colectare , depozitare la temperatură controlată.