Agenția integrată de comunicare Oxygen își continuă procesul de consolidare la nivel executiv și o numește pe Adina Trandaf în poziția de Managing Director, responsabilă cu gestionarea activităților operaționale, implementarea viziunii strategice și atingerea obiectivelor de business, urmând să coordoneze echipa agenției, formată din aproape 60 de profesioniști în comunicare.
Cu aproape zece ani în Oxygen, din care în ultimii șase a ocupat funcția de Client Service Director, Adina Trandaf a acumulat experiență consistentă în comunicare, client service, formarea oamenilor și coordonarea echipelor.
Licențiată în Marketing și cu un Masterat în Comunicare Managerială și Resurse Umane, Adina Trandaf a fost direct responsabilă în ultimii ani cu dezvoltarea echipei Oxygen și a jucat un rol important în fuziunea cu Frank Group anul trecut, precum și în configurarea ulterioară a departamentelor în agenție.
„Empatia și încrederea în oameni sunt cele mai importante valori pe care le-am dobândit de-a lungul timpului și pe care, în Oxygen, le-am consolidat și împărtășit în lucrul cu echipa, partenerii și clienții. Avem obiective ambițioase, pe termen lung, de a crește businessul, de a dezvolta echipa și de a aduce plus valoare clienților, și sunt determinată să ofer sprijinul necesar pentru îndeplinirea lor”, a declarat Adina Trandaf, Managing Director Oxygen.
„Adina este, în primul rând, un om cu un caracter remarcabil, care a înflorit în ultimii ani, respectat și iubit de întreaga echipă. Cu înțelepciune, gândire analitică și multă pasiune pentru ceea ce facem, Adina a fost fundamentală în ultimii ani în formarea, mentoratul și consolidarea echipei Oxygen, precum și în fluidizarea proceselor de business. Numirea ei în rolul de Managing Director a venit firesc în evoluția ei profesională, dar și în evoluția agenției”, a declarat Tereza Tranakas, fondator & CEO Oxygen.
Cu birouri în București și Cluj-Napoca, Oxygen este o agenție integrată de comunicare, iar portofoliul de clienți reunește companii locale și internaționale precum: Farmec, Enel, Arctic, Olympus, Betano, Moncler, BERD, Sensiblu, Garanti BBVA, Nestlé, Skoda, Total Romania, VEKA Romania, Huawei, Siniat – Grupul Etex, VEEAM, Fashion House, Selgros, Masculan, ATP Trucks, Email de Sighisoara, Patria Bank, Magna Pharm, PPF Romania, Gregory’s România, Sony Pictures AXN, PPD România, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Skechers, Dentons și mulți alții. Misiunea Oxygen este de a crește în mod sustenabil branduri și businessuri, prin insighturi, abordare strategică și campanii integrate axate pe rezultate. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: oxygencomms.ro
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




