Berea Peroni fără alcool a putut fi observată în câteva magazine în primele zile ale anului 2022 - chiar în expuneri atractive, cu mare impact vizual - şi a fost disponibilă pentru cumpărare, evident. Oficial, însă, Peroni Libera 0.0% abia urmează a fi lansată pe piaţa din România, însă compania Ursus Breweries încă nu a anunţat o dată pentru acest eveniment.
Intrarea efectivă pe piaţă a versiunii fără alcool a berii Peroni este importantă pentru cel puţin două motive. Unul este acela că segmentul berilor fără alcool are o dinamică accelerată în ultimii ani, în contextul diversificării momentelor de consum al berii, al schimbării stilului de viaţă şi al creşterii numărului de consumatoare de bere. Potrivit datelor RetailZoom, berile fără alcool au realizat 7,2% din valoarea vânzărilor de bere în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021, dinamica fiind de aproape 50% faţă de perioada similară din 2017- 2018. În volum însă, creşterea este de peste 60% în acelaşi interval.
Celălalt motiv este că Peroni Libera 0.0% are o vizibilitate foarte mare la nivel internaţional, cum a început să aibă şi în România, în principal datorită parteneriatului cu echipa de Formula 1, Aston Martin Cognizant. Compania Asahi Europe International, care deţine Ursus Breweries, a anunţat obiectivul ca până în anul 2030, 20% din portofoliul său să fie constituit din produse fără alcool.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




