Companii cu afaceri de 10 miliarde euro participă la Club Retail şi conferinţa BusinessPLUS@2018. Radu Timiş Jr. este speaker, iar Tchibo este Coffee Partner
Stiri | Revista Piața | 21/09/2017 00:30

Radu Timiş Jr., directorul comercial al companiei Cris-Tim va participa ca speaker la conferinţa BusinessPLUS@2018 din cadrul Clubului de Retail, iar Tchibo şi-a asumat rolul de Coffee Partner al evenimentului la care vor lua parte reprezentanţi ai autorităţilor, precum şi top şi middle manageri ai celor mai mari companii din industria bunurilor de larg consum – companii a căror cifră de afaceri cumulată depăşeşte 10 miliarde de euro. Printre acestea se află şi zece dintre cei mai mari operatori de retail, care cumulează peste 40% din piaţă: Agricola Magazine, Annabella Retail, Carrefour, Cora, dm Drogerie Markt, Kaufland, Lagardere Travel Retail, Lidl, Profi, Selgros.
Radu Timiş Jr. se alătură ca speaker personalităţilor reprezentând companii şi instituţii care determină evoluţiile din industria bunurilor de larg consum: Cornel Brezuică – preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Mihaela Frăsineanu – consilier senior în Ministerul Mediului, Mircea Turdean – directorul general al Farmec, Emanuel Constantin - directorul general al Inovalabel, Constantin Damov – co-fondatorul Green Group, Mircea Isvoranu – directorul de achiziţii legume şi fructe al Carrefour, Valer Hancaş – corporate affairs manager al Kaufland, Daniel Badea – directorul de marketing al Selgros, Răzvan Botezatu – directorul comercial al Coca-Cola HBC, Carmen Gavrilescu – directorul de marketing al Agricola Bacău, Elena Badea – managing partner la Valoria Business Solutions, Daniela Sima – trainer şi senior consultant la Sfera Business, Claudia Badea – directorul Cora Lujerului şi Cora Drive, Cezar Verziu – managing partner la Fabrica de Sandwichuri, Georgiana Brehuescu – client marketing manager la Carrefour, Ionuţ Roman – directorul de relaţii cu clienţii al Selgros, Marinela Stanciu – senior modern trade channel manager la Ursus Breweries, Dan Laszlo – new business director la PromoAPP, Horia Nes – business development manager la Beck et al. Services. Tematica de dezbateri a conferinţei BusinessPLUS@2018 vine în orizontul de preocupări ale profesioniştilor din industria bunurilor de larg consum, fiind axată pe multiplele laturi ale perspectivei afacerilor în 2018.
Tchibo, unul dintre cele mai puternice branduri de cafea din lume, se alătură din poziţia de Coffee Partner celorlalte companii şi branduri care susţin a cincea ediţie a Clubului de Retail şi conferinţa BusinessPLUS@2018: Albalact şi Zuzu, ArtMatch, Carrefour, Farmec, Unilever şi Dove, Dero, Coccolino, Domestos, Delikat, Rama, Delma şi Algida sunt Parteneri Principali; Coca-Cola HBC este Sparkling Partner, Inovalabel este Labeling Innovation Partner, IQOS şi Philip Morris sunt New Way Partners; Aqua Carpatica, Beck et al. Services, Cris-Tim, Domeniile Sâmbureşti, Fabrica de Sandwichuri, Green Group, Mondelez, MPC Trade Marketing Services, PromoAPP, Ursus Breweries sunt Parteneri Gold, iar IQads, Smark, RisCo, eFIN şi EuroExpo sunt Parteneri Media.
Organizat în spiritul motto-ului Network your business !, Clubul de Retail se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie 2017 la Poiana Braşov şi constituie 48 de ore de conferinţe şi business networking consistent, într-un cadru relaxant şi neconvenţional, propice construirii sau /şi consolidării parteneriatelor de afaceri, asigurat de elegantul complex Sport & Bradul operat de Ana Hotels.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



