Decizie bizară: premierul Dacian Cioloş numeşte la conducerea ANSVSA două persoane aflate în conflict încă din anul 2009
Stiri | Revista Piața | 28/04/2016 02:46
Andrei Butaru a fost demis din funcţia de preşedinte al ANSVSA de către premierul Dacian Cioloş şi numit vicepreşedinte, pentru a lucra în echipă cu Radu Roatiş Cheţan, proaspăt „uns” ca preşedinte ANSVSA cu rang de secretar de stat.
Schimbarea decisă de premier are la bază niște adrese ale Ministerului Agriculturii din data de 21 aprilie, informează Agerpres, în timp ce Mediafax aminteşte că ANSVSA a colaborat cu Ministerul Sănătăţii pentru a descoperi care sunt alimentele care i-au îmbolnăvit pe copiii internaţi la Spitalul Marie Curie cu sindrom hemolitic uremic. Nici până în prezent nu se ştie cu certitudine dacă infectarea copiilor a fost determinată exclusiv de brânza bacteria E.Coli descoperită în brânza de la fabrica Brădet sau dacă au existat şi alte surse de infecţie similare. În ultimele luni au fost mediatizate acuzaţii lansate de ministrul agriculturii, Achim Irimescu, cu privire la modul în care ANSVSA „nu îşi face treaba”. Mai nou, o potenţială contaminare cu dermatoză nodulară la bovine ridică mari probleme pentru fermele româneşti pentru că atrage după sine restricţii severe asupra circulaţiei speciilor afectate atât pentru comerţul intracomunitar, cât şi pentru exportul de bovine. Conform Codului Animalelor Terestre al OIE, o ţară infectată şi care desfăşoară activităţi de eradicare îşi poate recăpăta statutul de „liber de boală” după trei ani de la confirmarea şi eradicarea ultimului focar, ceea ce ar însemna pierderi economice uriaşe pentru operatorii economici crescători de bovine. Detalii : ANSVSA : risc de contaminare cu dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor!
Acesta este contextul în care premierul Cioloş a decis schimbarea preşedintelui ANSVSA numit în funcţie tot de el, cu mai puţin de trei luni în urmă. O schimbare surprinzătoare, având în vedere că nu i se poate imputa unui preşedinte de instituţie că lucrurile nu merg bine, la mai puţin de trei luni de la instalare. Doar dacă acel preşedinte nu a gafat înpardonabil, iar gafele au fost ascunse publicului. La fel de surprizătoare cum este şi dispariţia CV- ului fostului preşedinte Andrei Butaru de pe site-ul instituţiei la numai câteva ore după adoptarea deciziei(vezi linkul documentului : http://www.ansvsa.ro/documente/admin/CV_Andrei_BUTARU_presedinte_325ro.pdf .
Stabilirea unui tandem între fostul preşedinte şi actual vicepreşedinte, Andrei Butaru, şi proaspăt numitul Radu Roatiş Cheţan, aflat la al treilea „mandat” de preşedinte ANSVSA, este însă cea mai bizară decizie şi pune serios în discuţie capacitatea de funcţionare a instituţiei în perioada următoare. Andrei Butaru era preşedinte al ANSVSA din luna februarie a acestui an, anterior el fiind, timp de cinci ani, mai precis din 2011, director al Direcţei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj. Acceaşi persoana a mai ocupat funcţia de director al Direcţei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj în perioada 2005 – 2009, directorat întrerupt printr-o decizie de demitere venită de la ANSVSA şi semnată de .... Radu Roatiş Cheţan, care a mai deţinut funcţia de preşedinte ANSVSA în perioada 2007 – 2009 şi 2010-2012. Andrei Butaru a dat în judecată instituţia (ANSVSA) şi în 2011 şi-a recâştigat în instanţă dreptul de repunere în funcţia din care a fost demis.
Ceea ce înseamnă că instanţa a stabilit că Radu Roatiş Cheţan a comis o eroare prin demiterea lui Andrei Butaru, iar instituţia - ANSVSA – a plătit despăgubiri pentru această decizie eronată. Cum vor reuşi cei doi să colaboreze pentru buna funcţionare a ANSVSA de acum înainte, rămâne de văzut. Un lucru este însă neclar: ce nu a ştiut premierul Dacian Cioloş? Nu a ştiut că Andrei Butaru a dat în judecată instituţia la care premierul îl numea în februarie preşedinte? Sau Dacian Cioloş nu a fost informat în privinţa erorii comise de Radu Roatiş Cheţan când a semnat documentele pentru demiterea lui Andrei Butaru?
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



