Diana donează testere şi halate spitalului Rm Vâlcea şi alimente pentru persoanele izolate
Stiri | Revista Piața | 26/03/2020 19:34

„Avem o responsabilitate faţă de oamenii care ne oferă atât de mult zi de zi, astfel că simţim nevoia să dăm înapoi comunităţii. Astăzi (26 martie – n-red.) am donat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea2.000 de teste COVID-19 şi 200 de halate. De asemenea, suntem alături de autorităţile locale şi am susţinut cu produse pentru peste 2.500 pachete pentru persoanele aflate în izolare” spune Adina Crăciunescu, managing partner Diana Com, într-o postare pe contul personal de facebook.
În context, Adina a rememorat o declaraţie a fondatorului grupului Diana, tatăl său, Dumitru Crăciunescu: Nu poţi fi şi de succes şi om bun peste tot în lume. Eu am ales să fiu ceea ce sunt aici, la Râmnicu Vâlcea. Cu toţii ne gândim să plecăm în altă parte pentru a cunoaşte succesul. În ţară sau în străinătate. Eu am ales să fiu împreună cu ai mei, în acest oraş. Ca noi toţi, uneori am avut impresia că am ales bine, alteori că alegerea nu a fost cea potrivită. Acum ştiu cu certitudine că acest oraş oferă destule condiţii pentru succesul în viaţă. Aici se pot face afaceri de calitate ca oriunde altundeva în lume.Aici se poate reinvesti profitul şi, aşa cum este normal, tot aici se pot face activităţi sociale şi filantropice ca peste tot în lume. Diferenţa este că toate acestea pot fi făcute la Râmnicu Vâlcea pentru oamenii între care ai venit pe lume, nu pentru oameni străini. E foarte important să faci ceva pentru ai tăi".
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



