Food Vision pregătește lansarea supelor la doză de aluminiu Dozz pe piața din Marea Britanie
Stiri | Revista Piața | 24/11/2025 15:53

La mai puțin de un an de la lansare, inovația românească Dozz – supe reci gata de consum ambalate în doze de aluminiu, a fost deja listată pe piețele din Bulgaria, Ungaria, Cehia, Austria, Germania, Portugalia și pregătește listarea pe piața din Marea Britanie până la finalul acestui an. În România, supele Dozz sunt listate în rețelele de retail Kaufland și Carrefour, dar și pe Sezamo.ro și pe Freshful.ro.
Dozz Soup redefinește obiceiurile alimentare moderne și marchează o premieră mondială în industria alimentară, o gamă de supe reci, gata de consum, ambalate în doze din aluminiu 100% reciclabile. Creat și produs în România, acest brand rescrie regulile segmentului ready-to-eat prin faptul că produsul scutește atât timnpul pentru gătit, cât și nevoia de a folosi lingura și farfuria. Sortimentul Dozz cuprinde zece rețete inspirate din bucătării internaționale, de la Gazpacho, Mix legume sau Iaurt cu mentă la Broccoli, Linte, Spanac sau Pui.
“Dozz înseamnă alimentație modernă: disponibilitate imediată, consum rapid, gust rafinat, nutriție echilibrată și zero timp pierdut cu gătitul sau spălatul vaselor. Este prietenos cu mediul și, mai ales, economisește timpul oamenilor activi, permițându-le să mănânce în mers, la birou sau între întâlniri. Produsele Dozz sunt create pentru persoanele active și pentru generațiile tinere”, declară Olivia Petcu, Administrator Food Vision.
Conceptul DOZZ se bazează pe o dublă inovație: adaptarea dozei de aluminiu, un ambalaj consacrat în industria băuturilor, pentru categoria de supe, și dezvoltarea unor rețete care pot fi consumate fără încălzire, la rece sau la temperatura camerei. Pentru această abordare, compania a dezvoltat lanțul tehnologic și a pus în funcțiune o linie proprie de producție în Voluntari. Food Vision a reușit să perfecționeze o tehnologie proprie care menține prospețimea supei direct în doză, fără conservanți și cu un termen de valabilitate extins între 4 și 8 luni.
“Versiunea actuală a produsului este rezultatul a ani de lucru, testare și rafinare. Ne-am propus de la început ca supa Dozz să poată fi consumată direct din ambalaj, la rece, fără să facă niciun compromis la gust, textură sau calitate”, spune Dragoș Praz, R&D Manager, Food Vision.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



