Grupul Albalact confirma targetul bugetat pentru primele 9 luni din 2015
Stiri | Revista Piața | 13/11/2015 14:48
Grupul Albalact confirma targetul bugetat pentru acest an, in urma publicarii situatiilor financiare consolidate neauditate pentru perioada ianuarie-septembrie 2015.
Situatiile financiare cuprind rezultatele Albalact SA, dar si rezultatele societatilor Raraul SA Campulung Moldovenesc si Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le detine.
Grupul Albalact a inregistrat, dupa noua luni in acest an, un venit net consolidat de 312.877.779 lei, in usoara crestere fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand venitul net consolidat al grupului a fost de 311.981.026 lei, conform raportarilor financiare IFRS.
Profitul net obtinut de grupul de companii Albalact in perioada ianuarie-septembrie 2015 se ridica la 9.980.991 lei, semnificativ mai mare decat profitul net inregistrat in perioada similara a anului trecut, se arata in aceleasi raportari financiare IFRS consolidate.
„Strategia companiei pentru anul acesta a fost orientata catre o crestere profitabila a afacerilor. Rezultatele ne arata ca am mers pe directia potrivita si putem confirma ca la sfarsitul acestui an vom atinge cresterea bugetata. Optimizarea costurilor si o planificare buna au contribuit esential la aceste rezultate. In acelasi timp, insa, am continuat sa investim in marketing si in produse noi. Am venit in aceasta toamna cu proiecte importante, iar unul din ele este relansarea brand-ului traditional al companiei, brand-ul Albalact, si largirea portofoliului. Am continuat sa sustinem si portofoliul Zuzu Bifidus, care este de asemenea unul din proiectele importante din 2015. Majoritatea proiectelor noi au fost lansate in a doua parte a anului, iar datele ne arata ca vor avea un impact bun asupra rezultatelor financiare pentru acest an. Anul viitor vom continua aceasta strategie, mai ales ca ne asteptam ca piata laptelui sa se stabilizeze. Avem in vedere si alte inovatii la nivel de produs, dar si de ambalaj. Vom continua, de asemenea, sa optimizam activitatea de distributie”, declara Stephane BATOUX, Director General ALBALACT.
Pentru exercitiul financiar 2015, grupul Albalact si-a bugetat o cifra de afaceri consolidata de 419.453.120 lei, asa cum a fost rectificata in octombrie conform standardelor internationale de raportare financiara adoptate de Uniunea Europeana (IFRS). Aceasta inseamna o crestere bugetata a veniturilor consolidate ale grupului cu aproape 3% la finalul acestui an.
Compania tocmai a relansat, in octombrie, brand-ul traditional cu acelasi nume. Albalact este cel mai vechi brand al companiei Albalact (are peste 40 de ani), in portofoliul caruia s-au regasit de-a lungul timpului lactate bune facute dupa retete vechi. Albalact inseamna in primul rand untul de masa, un produs ramas neschimbat de peste patru decenii, cu acelasi ambalaj si aceeasi reteta care l-au facut cunoscut si pe care consumatorii le apreciaza si astazi. De Albalact este de multa vreme lider de vanzari in categoria unt (conform datelor Nielsen). Brand-ul Albalact este lider de piata si in smantana. La fel ca untul, smantana Albalact reprezinta pentru consumatori produsul traditional care si-a pastrat calitatea si savoarea de altadata. Portofoliul Albalact s-a schimbat, de asemenea, si cuprinde - pe langa produsele care existau deja – produse noi precum lapte proaspat in ambalaj carton Tetra Top la 1 litru si bauturi fermentate traditionale (sana, lapte batut, chefir) in ambalaj pet de 330 gr si 900 gr. De asemenea, gama de unt Albalact a fost imbogatita cu 3 sortimente: unt 70% grasime, unt 82% grasime si unt 82% grasime usor sarat.
Un proiect important pe care Albalact l-a implementat anul acesta este extinderea portofoliului de iaurturi in categoria sanatate activa – o strategie menita sa consolideze pozitia companiei pe piata iaurturilor. Albalact a dezvoltat, astfel, noua gama de iaurturi Zuzu Bifidus. Segmentul iaurt este pentru Albalact un obiectiv important inca din anul 2012, cand compania a adus schimbari mari in portofoliu. Anul trecut, compania a modernizat linia de ambalare pentru iaurt si a introdus si ambalaje noi in portofoliu. Extinderea in categorie a adus Albalact intre primii trei producatori de iaurt din tara. Compania a inregistrat o cota de piata volumica de 17.0% pe segmentul Iaurturi, in 2014 (conform A.C Nielsen Retail Audit in perioade cumulate Ian 2014 – Dec 2014, in Total Romania).
Albalact este lider cu brand-ul Zuzu in piata de lapte (lapte UHT si lapte pasteurizat) inca din anul 2008. Albalact mai este lider de piata pe segmentul untului de masa si pe segmentul smantana, cu brand-ul omonim Albalact. Cu brand-ul Raraul si gama de branza proaspata de vaci compania a urcat pe locul 2 in aceasta categorie.
Albalact are un portofoliu de peste 150 de produse, comercializate sub cele cinci brand-uri ale sale: Zuzu, Fulga, Albalact, Raraul si Poiana Florilor. Compania detine 99,01% din actiunile societatii Raraul din Campulung Moldovenesc
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



