Metro deschide la Braila al 26-lea magazin cu format traditional
Stiri | Revista Piața | 22/12/2010 18:35

Compania Metro Cash & Carry Romania deschide joi, 23 decembrie 2010, al 26-lea sau magazin de format traditional la Braila, pentru care a investit aproximativ 20 de milioane euro, potrivit unui comunicat de presa al companiei.
Noul centru de distributie este situat in apropierea zonei centrale a orasului si opereaza pe o suprafata de 8.350 mp, din care 60% este alocata comercializarii produselor alimentare.
"Sunt convins ca magazinul Metro Cash & Carry va contribui la dezvoltarea mediului economic din Braila, fiind si o confirmare peste ani a istoriei de secole a Brailei drpet cel mai important oras comercial de pe teritoriul Tarilor Romane. Deschiderea noului magazin Metro va fi de acelasi bun augur pentru oras si va face din Braila polul comercial de altadata, cand aici se fixa ceasul comertului romanesc", a declarat Dusan Wilms, directorul general al Metro Cash & Carry Romania.
"Fiecare magazin Metro Cash & Carry aduce numeroase avantaje pietei locale, fiind chiar mai important pentru micii intreprinzatori. Metro Cash & Carry Romania incurajeaza furnizorii locali, ca parte importanta a achizitiilor centrelor de distributie din intreaga tara. De asemenea, tot ca un avantaj pentru partenerii nostri, am initiat programe de training dedicate specialistilor din domeniul horeca si revanzatorilor, in ideea dezvoltarii si imbunatatirii afacerii acestora, a sporirii gradului de competitivitate pe piata", a adaugat Edwin Deurloo, directorul operational al Metro Cash & Carry Romania.
Braila este al doilea magazin Metro de format traditional deschis in acest an. Compania opereaza si un format mic de magazin cash & carry, Metro Punct, dezvoltat pentru zonele in care operarea printr-un magazin mare nu ar fi rentabila. Lantul Metro Punct opereaza, deocamdata, in patru localitati, insa oficialii Metro Cash & Carry Romania au declarat in mai multe randuri ca o expansiune consistenta urmeaza in anul 2011.
Metro Cash & Carry este cel mai mare comerciant din Romania, avand o cota de 6,73% din piata romaneasca de bunuri de larg consum la sfarsitul anului 2009, potrivit datelor Piata.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



