Ouă Ochioase şi Ouă Inimoase sunt disponibile în retail începând de astăzi
Stiri | Revista Piața | 19/10/2017 03:33
Grupul Agricola a lansat oficial astăzi, 18 octombrie, cele două branduri de ouă funcţionale, Ouă Ochioase şi Ouă Inimoase, realizate la Avicola Lumina (Constanţa), unitate componentă a grupului băcăuan. În aceeaşi zi, noile produse au fost introduse la comercializare în magazinele proprii, Agricola, precum şi în 100 de supermarketuri Mega Image.
Poziţionate premium, cu un nivel de preţ cuprins sub cel al ouălor ecologice, şi adresate unor consumatori preocupaţi de o nutriţie sănătoasă, cele două branduri reprezintă o inovaţie care creează un segment nou în piaţa ouălor. Ouăle Ochioase au un conţinut ridicat de luteină (substanţă cu rol cheie în menţinerea sănătăţii ochilor), de aproximativ zece ori mai ridicat decât un ou obişnuit. Îmbogăţirea cu luteină este realizată pe cale naturală, prin furajarea găinilor cu lucernă. Ouăle Inimoase au un conţinut ridicat de acizi omega 3, necesari menţinerii sănătăţii inimii, îmbogăţirea fiind realizată tot pe cale naturală, prin hrănirea găinilor cu seminţe de in şi de struguri. Aportul de luteină şi omega 3 prin intermediul ouălor este important întrucât corpul omenesc nu poate produce aceste substanţe.
Noile produse beneficiază de ambalaje speciale, care constituie încă un factor diferenţiator, cutii din carton închise de un manşon glisant care asigură integritatea produsului şi oferă producătorului posibilitatea de a comunica beneficiile funcţionale ale produsului. Fiecare cutie conţine 8 ouă.
Toate detaliile despre noile produse, la care se lucrează din 2012, vor fi disponibile într-un amplu interviu realizat cu directorul Avicolei Lumina, Vasile Bunduc, pe care îl vom publica în cursul săptămânii viitoare.
Ouăle Ochioase şi Ouăle Inimoase – despre care am scris şi AICI - au fost prezentate în premieră la Club Retail, organizat de Piaţa la Poiana Braşov, între 4 şi 6 octombrie.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



