Pall-Ex a realizat în 2015 afaceri de aproape 12 milioane lei, cu 39% mai mult faţă de 2014
Stiri | Revista Piața | 31/05/2016 18:05
Pall-Ex România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 11,93 milioane de lei, în creştere cu 39% faţă de 2014, în timp ce profitul net a crescut cu 12% ca urmare a introducerii unor măsuri de eficientizare operaţională care au condus, printre altele, la scurtarea timpilor de livrare pe anumite regiuni. Pall-Ex România a transportat în 2015 prin cei 29 de membri ai platformei aproape un sfert de milion de paleţi, mai exact 243.439, cu 45% mai mulţi decât în anul precedent.
Compania a investit anul trecut aproape jumătate de milion de euro iar anul acesta, investiţiile sunt planificate la 650.000 de euro. Investiţiile se axează pe trei direcţii strategice, respectiv în tehnologie (monitorizare online şi confirmare electronică la client), în programul Retail Plus care cuprinde servicii de paletizare, recepție detaliată, returul documentelor și al ambalajelor, respectiv în facilități noi şi moderne de transbordare de marfă, inclusiv depozite noi în diferite regiuni din ţară.
„Compania va continua şi dezvoltarea serviciului de transport express paneuropean care, prin unificarea tuturor rețelelor Pall-Ex din Europa, le permite clienților din România importul și exportul de cantităţi mici de marfă din principalele țări partenere ale României, prin rețelele Pall-Ex prezente în Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Franța, Benelux, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Bulgaria”, a declarat Danor Ionescu, CEO al Pall-Ex România.
Pall-Ex România transportă în general echipamente, electrodomestice, electrocasnice, materii prime, produse industriale finite, produse alimentare, ambientale. Ca o notă de culoare, cel mai aparte transport a fost cel al unui totem-piramidă expozițională cu LED, în valoare de 80 000 euro.
„Creşterea consumului şi a puterii de cumpărare, dezvoltarea retailului modern, deschiderea de noi fabrici şi facilităţi de producţie, inclusiv investiţiile străine directe, reprezintă tot atâţia stimuli pentru creşterea activităţii în domeniul transporturilor, chiar şi în condiţiile actualei infrastructuri rutiere”, precizează Danor Ionescu.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



