Profi a inaugurat miercuri doua noi magazine in Galati si Pitesti urmand ca joi sa fie deschis si al doua unitate din Pitesti. Totodata, Profi dezvolta un al doilea depozit central, la Logcenter Ploiesti.
„Avem incredere in viitorul Romaniei si consideram ca formatul magazinelor noastre este cat se poate de adecvat pentru piata actuala, precum si pentru cea din viitorul previzibil. De aceea, nu doar ca am inaugurat 45 de noi magazine in acest an, dar am si semnat contractul pentru deschiderea unui al doilea depozit central propriu, in apropiere de Ploiesti”, a declarat Pawel Musial, Director general Profi Rom Food
Prin darea in folosinta a noului centru logistic, Profi va scurta distantele dintre depozit si magazine. Astfel, cele din partea de vestul si nordul tarii vor fi aprovizionate in continuare de depozitul din Cluj, in timp ce magazinele din vest si sud isi vor primi marfurile de la depozitul Logcenter din Ploiesti, la care deja au inceput angajarile de personal.
Magazinul din Pitesti inaugurat miercuri astazi este situat pe Bd.1 Decembrie 1918, nr. 12, si are o o sala de vanzari de 380 mp. Al doilea magazin din Pitesti se afla pe Calea Craiovei, la nr. 109, in locul fostului restaurant „Negoiu”, avand o suprafata de vanzari de 355 mp.
Noul magazin din Galati se afla in cadrul complexului comercial Ancora, pe str. Rosiori si are o suprafata de vanzari de 326 mp.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




