Proiectul de lege nr. 344/2016 depus la Camera Deputaţilor este scurt: „După Art. 17 al Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal se introduce un nou articol 17¹ cu următorul conţinut: Contribuabilii care desfăşoară activităţi economice de natura supermarketurilor sunt obligaţi, pe lângă plata impozitului de 16%, şi la plata unei cote de impozit suplimentar în funcţie de valoarea venitului anual, astfel:

- 0,5% pentru suma ce depăşeşte 3.000.000 euro /an

- 1,2% pentru suma ce depăşeşte 50.000.000 euro/an”.

Oricât de contestabilă este în sine şi oricât de ridicol e redactată, iniţiativa legislativă trebuie luată în considerare, odată ce a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ şi a Comisiei Juridice a Camerei (dar şi aviz negativ de la alte două comisii). De asemenea, trebuie precizat că, la fel ca în cazul modificărilor Legii 321 a comercializării alimentelor, Camera Deputaţilor este cameră decizională, astfel că respingerea de către Senat a acestui proiect de lege nu are, practic, importanţă. Mai mult, expunerea de motive a celor 16 deputaţi  iniţiatori – 8 neafiliaţi, 3 PSD, 2 PNL, 2 ALDE şi 1 UDMR -, document semnat de deputatul Mihai Deaconu, prezintă importanţă întrucât dezvăluie o mentalitate exprimată şi în dezbaterile pe marginea modificărilor Legii 321. Cităm aici pasajele cele mai relevante ale expunerii de motive (pentru că textul pare neverosimil punem şi link spre siteul Camerei Deputaţilor, unde poate fi găsit):

„În timp ce o mulţime de comercianţi mici au pus lacătul pe uşă din cauza scăderii dramatice a vânzărilor, afacerile lanţurilor de retail din România merg ca pe roţi. După înghesuiala de la casele de marcat se vede că au succes. Românii muncesc din greu în străinătate, trimit bani în ţară, iar patronii acestor mega magazine din afară îşi vând mărfurile în România şi îşi duc profitul în ţările lor, plătind taxe şi impozite la fel ca micii comercianţi din ţara noastră. Suplimentar, ei percep de la furnizorii autohtoni o serie de taxe şi comisioane pentru a le primi, depozita şi desface marfa.

Luând în considerare aceste aspecte, propun introducerea unui nou art. 17¹ în legea Codului Fiscal, prin care introduc o suprataxă pentru supermarketurile care depăşesc o anumită cifră de afaceri şi care implicit încasează un profit uriaş (...). Cu banii colectaţi din această suprataxă statul prin intermediul Ministerului Economiei demarează programe care să asigure creşterea ponderii micilor comercianţi în vânzări cu amănuntul, punând astfel presiune pe preţurile fixate de supermarketuri”.

Deşi este accesibilă oricui, expunerea de motive care însoţeşte o iniţiativă legislativă nu este un document destinat comunicării în masă, astfel că demersul nu poate beneficia de prezumţia de ipocrizie electorală, ci trebuie perceput ca o concretizare a gândirii şi atitudinii unor membri ai Parlamentului. Dincolo de precaritatea formulării şi de analfabetismul economic al iniţiatorilor, prevederile proiectului de lege sunt contestabile din perspectivă constituţională, concurenţială şi a apartenenţei României la Uniunea Europeană. Chiar şi aşa, precedentele create de legile nr. 88/2016 (etichetarea laptelui şi a produselor lactate) şi 150/2016 (modificarea legii 321 a comercializării alimentelor) – care au intrat în vigoare şi produc efecte deşi nu au fost notificate Comisiei Europene, potrivit unui răspuns al Reprezentanţei în România a Comisiei Europene – demonstrează că voinţa Parlamentului poate fi mai presus decât orice.

Expresia „activităţi de natura supermarketurilor” nu se regăseşte nicăieri în legislaţia românească, după cum nici termenul „supermarket” nu este definit nicăieri, nici măcar în Ordonanţa nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Însă expunerea de motive menţionată anterior se referă explicit la lanţurile de retail, indiferent de formatul operat - supermarket, hypermarket, discount, drogherie – sau de suprafaţa magazinelor. 

Dacă proiectul de lege ar fi adoptat de Camera Deputaţilor în forma propusă de iniţiatori, atunci ar produce efecte pentru câteva zeci de companii de retail, majoritatea încadrându-se la suprataxa de 0,5% din cifra de afaceri. După rezultatele financiare din 2015, doar 14 companii de retail s-ar încadra la suprataxa de 1,2%, incluzând Unicarm (deşi această companie are activitate mixtă – producţie şi retail). Lanţurile comerciale internaţionale vizate de acest proiect de lege ar avea de plătit suprataxe cu valoarea cuprinsă între 107 milioane lei (Kaufland) şi 324.000 lei (Real Hyper Magazine), indiferent dacă au obţinut sau nu profit. Pentru cei mai mulţi ar fi vorba de sume comparabile cu profitul net anual. Suprataxa totală pentru aceşti 14 retaileri ar fi de aproape 500 de milioane lei anual.