Reacţia AMRCR : "În România consumatorul nu mai este, începând de astăzi, actorul principal din lanțul comercial"
Stiri | Revista Piața | 11/07/2016 20:03
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România(AMRCR) a transmis, imediat după promulgarea modificărilor la legea 321, un comunicat în care își exprimă regretul că azi Președintele României, dl. Klaus Iohannis, a promulgat legea pentru modificarea și completarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare.
"AMRCR consideră că această lege este îndreptată împotriva marilor rețele comerciale și, în pofida celor exprimate public, nu garantează sprijin pentru producătorii locali sau produsele românești. În schimb restrânge libertatea consumatorilor români de a alege cele mai bune produse la prețuri competitive.
De acum înainte, obiectivul principal al oricărui comerciant nu va mai fi satisfacerea clientului ci respectarea termenilor extrem de restrictivi impuși de lege în ceea ce privește termenele de plată sau serviciile comerciale pentru că altfel sancțiunea pentru nerespectarea acestora poate merge până la închiderea magazinelor.
Marii retaileri sunt obligați să-și reanalizeze politicile comerciale, să renegocieze contracte în mijlocul desfășurării acestora, să renunțe la facilități și servicii oferite pentru promovarea produselor locale, inclusiv cele românești și să se orienteze pentru a găsi modalități de a susține un flux financiar imens, impus fără justificare.
Apreciem că toate acestea se vor răsfrânge asupra prețurilor la raft și vor avea repecursiuni majore și asupra programelor de susținere a producătorilor locali.
Această lege este de asemenea împotriva mecanismelor concurențiale și a principiilor după care funcționează piața unică comunitară. Acest lucru se întamplă la câteva zile după anunțul referitor la lansarea unor programe precum „România Competitivă” dar și la puțin timp după ce în cadrul Consiliului European s-a vorbit despre întărirea Uniunii Europene, în contextul referendumului referitor la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
AMRCR va continua demersurile în cadrul organismelor comunitare, pentru analizarea compatibilității acestei legi cu normele europene, știut fiind deja că la nivelul Comisiei Europene există în desfășurare o procedură în acest sens."
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



