Bergenbier, marca aflata in portofoliul companiei InBev, a trecut recent prin-un amplu proces de rebranding. Bergenbier are acum sticla noua, de culoare verde, cu folie protectoare de aluminiu, si eticheta in culori noi, rosu si alb, cu logo vertical.
Potrivit reprezentantilor companiei, rebrandingul marcii este rezultatul unui proiect inceput in mai 2008, in care a fost implicata intreaga echipa, precum si 2.300 de consumatori, care au participat la numeroase studii si testari in focus-grupuri.
"Relansarea Bergenbier s-a realizat in urma a numeroase studii de piata si cercetari efectuate in randul consumatorilor care sunt in permanenta atrasi de noutate. Relansarea Bergenbier reprezinta o noua etapa in existenta marcii, care evolueaza la nivel de imagine odata cu noile dorinte ale consumatorului", a declarat Eduardo Luz, Director General InBev Romania.
Campania de promovare este realizata de Leo Burnett, iar designul de ambalaj, de agentia belgiana Key Creation. Imaginea marcii este capitanul nationalei de fotbal, Cristi Chivu.
"Chivu este un foarte bun ambasador de brand pentru Bergenbier deoarece transmite brandului propriile valori: excelenta, respect, dorinta de a fi cel mai bun", a adaugat Luz.
Bergenbier isi va pastra sloganul "Prietenii stiu de ce", unul dintre cele mai longevive sloganuri din Romania. Conform unui studiu cantitativ realizat de Synovate in 2008, pe un esantion de peste 3.599 de persoane, Bergenbier are o notorietate de marca ce depaseste 90%, in randul consumatorilor de bere.
Noul Bergenbier este disponibil pe piata, de la sfarsitul lunii martie, la sticla nereturnabila de 0,33 l pentru HoReCa, key accounts si comertul traditional, sticla de 0,5 l, PET si multipack cu 12 doze de 0,5 l pentru key accounts, atat in varianta cu alcool, cat si in varianta fara alcool.

Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri