Rezultatele studiului GfK privind climatul de consum din Europa pentru trimestrul II din 2016
Stiri | Revista Piața | 13/07/2016 17:58
Realitățile naționale au reprezentat principalele subiecte de dezbatere din presă în trimestrul II al anului. Prin urmare, indicatorii economici, așteptările privind veniturile și tendințele economice din diversele țări europene au avut evoluții extrem de diferite.
Unul dintre principalele subiecte dezbătute în luna iunie a fost referendumul din Marea Britanie cu privire la ieșirea din Uniunea Europeană. Sondajul care indica victoria taberei pro-europene nu a reușit să influențeze rezultatul real al referendumului care a avut loc pe 23 iunie. Este de așteptat ca incertitudinea situației curente să se propage pe piețele financiare și să afecteze în final consumatorii europeni. Cât de mare va fi impactul ieșirii Marii Britanii asupra climatului de consum din fiecare țară în următoarele luni, va depinde în special de politicile fiscale, de evoluția discuțiilor din cadrul Uniunii Europene și de impactul economic al Brexit-ului asupra fiecăreia dintre țările membre.
Ca și în cele trei luni anterioare, principalele subiecte dezbătute de presa din fiecare țară au fost cele interne: alegerile în Austria și Spania, sancțiunile asupra Rusiei, negocierile cu privire la noile plăți ale UE în Grecia, dramele refugiaților în Italia, etc. În acest context, s-au înregistrat evoluții foarte diferite ale climatului de consum. Climatul de consum general din cele 28 de țări ale Uniunii Europene a crescut cu 4,1 puncte în intervalul martie-iunie 2016, până la nivelul de 13,1 puncte. Este cel mai înalt nivel înregistrat din martie 2008 (16,8 puncte).
În România se preconizează o scădere a ratei șomajului
În România, în trimestrul al doilea, perspectiva economică generală a înregistrat o creștere minimă (+0.9 puncte), până la nivelul de 4,2 puncte în luna iunie. Indicatorul a urcat doar cu puțin peste media pe termen lung, de 0 puncte. Reticența de a cheltui contrastează puternic cu creșterea economică susținută înregistrată în ultimii ani.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



