Roland Ruffing, METRO România: „Ne-am propus să rămânem partenerul de încredere al clienților noștri profesioniști și al antreprenorilor români”
Stiri | Revista Piața | 16/09/2016 17:23
METRO Cash & Carry România sărbătorește anul acesta 20 ani de la deschiderea oficială a primului magazin în România. Începută în 1996, odată cu deschiderea primului magazin, povestea METRO în România se desfășoară prin prezenţa celor 30 magazine, cei 190.000 metri pătrați dedicați vânzării, cei apprx. 800.000 clienți profesionişti, precum și prin susținerea permanentă acordată comerțului din Romania.
METRO Cash & Carry este primul comerciant care a intrat pe piața locală din România, în octombrie 1996, introducând sistemul de vânzare cash&carry, singura formă de comerț en-gros de pe piață. În anii care au urmat, METRO Cash & Carry România și-a consolidat poziția de lider prin expansiunea rețelei la 30 de magazine, prin lansarea unor tendințe cu rol crucial în modelarea dezvoltării industriei comerţului cu ridicata şi care au influențat major piața locală de comerț: gama largă şi disponibilitatea ridicată a produselor, precum şi dezvoltarea rapidă a unui sistem logistic şi de gestionare a mărfurilor de înaltă performanţă.
„Pentru noi, cei 20 de ani ai METRO Cash & Carry în România reprezintă atât un motiv de sărbătoare, cât și o ambiție pentru viitor. Ne-am propus să păstrăm rezultatele bune obținute până acum și să rămânem partenerul de încredere al clienților noștri profesioniști, precum și al antreprenorilor români. Mai mult, folosim această ocazie pentru a le mulţumi clienţilor, angajaţilor, furnizorilor şi partenerilor noştri şi pentru a ne consolida relaţiile, succesul înregistrat în cei 20 de ani datorându-li-se acestora.”, a declarat Roland Ruffing, CEO METRO România.
20 de ani de inovații METRO Cash & Carry în România
În acești 20 de ani, METRO a stabilit tendinţe privind industria comerţului cu ridicata, pentru sprijinirea afacerilor independente.
Încă de la început, activitatea METRO în România a însemnat mai mult decât sistemul de vânzare cash&carry, de aceea compania a dezvoltat o oportunitate unică pentru toți partenerii săi de afaceri de a se cunoaște și de a interacționa în cadrul unui singur eveniment. Astfel, în 2006, METRO Cash & Carry România a organizat prima ediție METRO Expo, un eveniment dedicat exclusiv clienților, partenerilor precum și soluțiilor și produselor disponibile doar în rețeaua METRO. Pe parcursul celor 4 ediții organizate până în prezent (2006, 2008, 2012, 2015) au fost implicați peste 1.200 parteneri de afaceri, aproximativ 1.500 angajați METRO și cei 150.000 vizitatori.
Clienții profesioniști ai companiei beneficiază în mod direct de susținerea și expertiza companiei din acest punct de vedere. Astfel, în 2012, a fost lansat în România primul program de susținere a micilor întreprinzători din comerțul tradițional, LaDoiPași, prin care METRO România oferă partenerilor săi consultanță specializată și asistență pe toată perioada desfăşurării parteneriatului. Rețeaua LaDoiPași cuprinde acum aproximativ 430 magazine, în toate cele 40 județe ale României.
Pornind de la cererea în continuă creștere pentru produsele proaspete, cultivate local, precum și de la nevoile stringente ale agricultorilor, METRO Cash & Carry România a inițiat și lansat în 2012, programul „De-ale noastre”, platforma de susținere a producătorilor locali, prin care compania le oferă agricultorilor implicați în program consultanță specializată pe tot parcursul procesului de producție, soluții de colectare și un loc stabil pentru desfacerea mărfii, în magazinele rețelei sale.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



