SABER Elyzia Premium, un brand cu o tradiție de peste 200 de ani aflat în portofoliul Alexandrion Group, a obținut rezultate excepționale la The Liqueur Masters 2020 (Marea Britanie), una dintre cele mai importante competiții internaționale. SABER Elyzia Premium Vișinată a excelat la The Liqueur Masters 2020 cucerind medalia Master- cea mai importantă distincție a competitiei. Juriul a fost cucerit de notele « de cireșe și șerbet, cu accent acrișor», pe care le-a descoperit degustând « în orb » lichiorul de fructe. SABER Elyzia Premium Cireșe Negre a primit o altă distincție importantă, o medalie de aur, în cadrul aceleiași competiții. Ambele sortimente de lichior au confirmat, încă o dată, că ingredientele 100% naturale, rețeta unică, transmisă din generație în generație și gustul autentic, rafinat, reprezintă un mix puternic de atribute, foarte apreciat la nivel internaţional. SABER Elyzia Premium este unul dintre cele mai premiate branduri de lichior de fructe, iar medaliile câștigate la The Liquer Masters se adaugă celor peste 40 de medalii obținute, de-a lungul anilor la competiții prestigioase desfășurate în Europa, SUA, Africa de Sud și Asia.
« Băuturile care au câştigat medaliile Master au avut un echilibru plăcut între gustul dulce și aromele principale și secundare, de condimente, citrice sau plante » a spus unul dintre membrii juriului, Tobias Gorn, specialist în băuturi, consultant și jurnalist.
The Liqueur Masters face partea din seria competiţiilor The Global Spirits Masters, lansată în 2008, un concurs care răsplăteşte excelenţa ȋn producţia de băuturi spirtoase, oferind brandurilor elemente de diferenţiere cheie, ȋntr-o piaţă globală extrem de variată. The Global Spirits Masters include 14 competiții separate, dedicate diferitelor categorii de băuturi spirtoase, iar juriul este format din experţi ȋn băuturi spirtoase, independenți, printre care se numără profesori, jurnaliști, barmani și buyeri. Anul acesta, formatul competiției a fost adaptat la contextul global special, iar degustarea a avut loc în mediul virtual. Membrii juriului au primit acasă băuturile, în sticle fără etichetă, pentru o evaluare imparțială, și le-au degustat împreună pe Skype.
În ultimii ani, SABER Elyzia Premium, a acumulat peste 40 de medalii ȋn portofoliu, participând la competiţii internaţionale cu tradiţie şi rezonanţă ȋn industria băuturilor alcoolice, organizate ȋn Europa, SUA, Asia şi Africa de Sud. Printre aceste distincții se numără medalii de platină şi aur la Michelangelo International Wine & Spirits Awards 2018 (Africa de Sud), medalii de aur și argint la San Francisco World Spirits Competition 2018 (SUA) și medalii de aur și argint la China Wine & Spirits Awards (2017).
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




