Studiu GfK Climatul de consum în Europa: Perspectivele economice ale României, în scădere
Stiri | Revista Piața | 03/02/2016 15:16
Deși economia României a crescut considerabil anul trecut, perspectivele economice ale consumatorilor români au scăzut în decembrie 2015 la valoarea de 10,6 puncte. Un an mai devreme, indicatorul se situa la 17,7 puncte.
Perspectivele economice în scădere au avut o influență negativă asupra așteptărilor consumatorilor privind veniturile. Indicatorul a scăzut față de trimestrul anterior cu 6,4 puncte, ajungând la 14,9 puncte și atingând astfel din nou valoarea anului anterior.
Veniturile românilor ajung în continuare doar în oarecare măsură pentru acoperirea necesităților zilnice. Astfel, înclinația spre consum nu s-a modificat cu mult nici în trimestrul al patrulea. Aceasta a scăzut în decembrie cu alte 1,2 puncte, ajungând la valoarea de -7,6 puncte.
În cele mai multe țări europene, atitudinea consumatorilor a oscilat în trimestrul al patrulea din 2015
În primă fază, subiectul dominant a fost fluxul neîntrerupt al refugiaților din zonele de criză din Orientul Apropiat și Africa de Nord. Populația a fost zguduită de atentatele de la Paris din noiembrie și de alertele teroriste declanșate imediat după aceea în Germania.
Doar spre final de an au început să câștige importanță indicatorii economici pozitivi din întreaga Europă. Puterea economică a crescut în aproape toate țările monitorizate. Datorită prețurilor reduse ale țițeiului și energiei, precum și a inflației aproape inexistente, consumatorii rămân cu mai mulți bani în portofele pe care îi pot cheltui pe alte lucruri. De asemenea, anul trecut a scăzut considerabil și numărul șomerilor în aproape toate țările. Acest lucru înseamnă că sunt mai mulți cei care reușesc să-și ducă un trai decent și mai puțini cei care se tem de pierderea locului de muncă. Aceste dezvoltări pozitive s-au oglindit și în perspectivele europenilor cu privire la o creștere economică și a veniturilor. Influențele pozitive nu au fost însă de ajuns, mai cu seamă în (fostele) țări afectate de criză, pentru a îmbunătăți apetitul de cumpărare al oamenilor. În aceste țări, banii disponibili în gospodării aproape că nu ajung pentru acoperirea necesităților zilnice.
Despre studiu
Rezultatele studiului GfK Climatul de consum în Europa au la bază un sondaj al consumatorilor efectuat la cererea Comisiei Europene în toate țările Uniunii Europene. Sunt chestionate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de țări. Aceste persoane sunt reprezentative pentru populația adultă din UE.
Vezi harta AICI !
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



