Compania Succes Nic COM a deschis astazi, la Craiova, cel de-al doilea hipermarket sub brandul Succes, in fosta locatie Pic din acest oras. Primul hipermarket Succes a fost deschis la mijlocul lunii octombrie, la Pitesti, tot intr-un fost spatiu Pic.
„Deschiderea acestui magazin din Craiova confirma angajamentul firmei Succes de a activa pe segmentul de hipermarketuri, consolidandu-si prezenta in zona Olteniei. Ambitia noastra este de a ne crea o retea de hipermarketuri la nivel national si suntem increzatori ca exista oportunitati pe piata de retail modern la preturi accesibile chiar si in aceasta perioada de scadere a consumului”, a declarat Liviu Sendroiu, Administratorul Succes Nic Com.
Succes Nic Com opereaza o retea de cateva zeci de supermarketuri si magazine cu vanzare asistata, fiind unul dintre cei mai mari comercianti locali. In 2010, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 123,6 milioane lei.
Pic S.A. este administrata de catre PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services IPURL din martie 2010, dupa intrarea societatii in insolventa la sfarsitul anului 2009.
„Prin aceasta redeschidere a magazinului din Craiova, PwC continua strategia de reorganizare a societatii, punand in valoare activele acesteia. Nu ne vom opri aici. Suntem in negocieri pentru redeschiderea si a celorlalte magazine din fosta retea Pic”, a precizat Marius Zidaru, Director, Liderul Departamentului de Servicii pentru Restructurarea Afacerii din cadrul PwC Romania.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri




