TNT Express extinde cu 20% acoperirea serviciilor Express cu livrare pana in ora 12:00 in Europa
Stiri | Revista Piața | 21/10/2013 15:18

TNT Express a anuntat recent extinderea acoperirii geografice a serviciilor de livrare internationale 12:00 Express si 12:00 Economy Express in alte 900 de orase de pe intregul continent european. Ca urmare a optimizarii retelelor operationale, partenerii TNT Express pot beneficia de acum de livrari la primele ore ale zilei intr-un numar sporit de orase si centre de afaceri din Austria, Cehia, Danemarca, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Marea Britanie, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia si Ungaria. Noile destinatii se adauga celor deja existente in Benelux, Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Irlanda, Norvegia si Portugalia.
Exportatorii romani obtin facilitati semnificative, pe relatia cu toate pietele comerciale cheie. Partenerii externi pot receptiona produsele autohtone in prima parte a programului de lucru, fie ca e vorba de bunuri de larg consum, produse textile, echipamente electronice sau componente auto, ceea ce le va permite ca operatiunile de asamblare / procesare si, in unele cazuri, livrarea catre destinatarii finali, sa fie facute pe parcursul aceleiasi zile, conducand la reducerea costurilor fixe. Practic, companiile locale pot utiliza acest avantaj competitiv, pentru a-si construi propriile oferte si a-si creste vanzarile profitabile.
TNT Express a realizat acest demers in directia extinderii capacitatilor operationale, pe parcursul ultimelor trei luni, in cadrul planului strategic de dezvoltare care vizeaza consolidarea pozitiei sale pe pietele europene, oferirea mai multor alternative logistice clientilor companiei si cresterea veniturilor generate de serviciile premium.
Serviciul 12:00 Express garanteaza livrarea pana la pranz, in urmatoarea sau in cea mai apropiata zi lucratoare, pentru documente, colete sau marfa paletizata, in 26 de tari din Europa si 63 de tari de pe celelalte continente. Serviciul 12:00 Economy Express este o solutie de transport rutier continental, eficienta din punct de vedere costuri, care asigura, in acelasi timp, livrari garantate pentru colete si marfa.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



