Vascar lansează campania națională de comunicare „Moldova invită România la masă”
Stiri | Revista Piața | 11/06/2016 00:31
Campania are ca obiective creșterea notorietății brandului Moldova în Bucate și stimularea cât mai multor consumatori să încerce noile preparate din carne, care sunt în același timp gustoase, dar și realizate după rețete tradiționale ce aduc aminte de gustul mâncării de acasă.
Rețetele din zona Moldovei, deși proverbială pentru mâncarea ce face cinste artei culinare românești, nu au avut până acum un reprezentant care să le reamintească românilor de unde provine faima acestei zone. Vascar și-a asumat această misiune și a strâns mai multe rețete din Moldova, zonă culinară slab reprezentată pe piață din România.
„Preocuparea Vascar a fost mereu să creeze produse savuroase, de cea mai bună calitate, pe bază de rețete tradiționale, de care să se bucure toți românii, indiferent de regiunea de unde sunt. Și, firesc, pasul următor este să dezvoltăm o campanie de comunicare care să pună regiunea Moldovei în prim plan, dar și să amintească tuturor românilor de emoția unor gusturi de demult. Și, foarte important, să stârnească pofta. Propunerea creativă a agenției Cohn&Jansen JWT răspunde întocmai dorinței noastre” spune Vlad Ciuburciu, Director de Marketing Vascar.
Mâncărurile Moldova în Bucate vin să aducă un omagiu tuturor mâncărurilor care au marcat momente importante din viața românilor – fie că vorbim de sărbătorile cu familia, mesele improvizate în vârf de munte, adunările cu prieteni buni sau mesele delicioase de la restautantele cu specific românesc la care se petrece până la dimineață.
Campania se desfășoară la nivel național, în perioada 6 iunie – 17 iulie și cuprinde un mix compus din 12 stații TV, activări instore și PR.
Citește și
Carol Popa | 05/11/2026 09:20
Investitorii confirmă: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) va fi eliminat de la 1 ianuarie. Vom avea un proiect național pentru adoptarea monedei euro?
O delegație comună a mediului de afaceri reprezentat de AHK Romania, AmCham Romania, BRCC, CCIFER, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), CCIpR și NR...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:59
Cris-Tim Family Holding își asigură creșterea pe segmentul ready meals prin preluarea Via Trend Ready Meals și a Snack 4U Concept
Cris-Tim Family Holding a semnat un acord pentru achiziția Via Trend Ready Meals S.R.L. și a filialei deținute integral de aceasta, Snack 4U Concept S...
StiriCarol Popa | 02/10/2026 11:56
Grupul Carmistin preia operarea și controlul activelor avicole ale Grupului Aaylex One, inclusiv brandul Cocorico
Grupul Carmistin a semnat cu Grupul Aaylex One un acord pentru preluarea operării și controlului activelor avicole deținute de acesta. Acordul intervi...
StiriRevista Piața | 09/07/2026 07:43
Sarti Spritz: noua expresie a aperitivo-ului italian ajunge în România
Piața băuturilor premium continuă să fie influențată de consumatori aflați în căutarea unor experiențe autentice, dar în același timp actuale și ușor...
Stiri



