Revista Piata / nr.44 / iunie 2008
Pe harta retailului modern romanesc apar localitati noi: Targu Lapus, Ludus, Moreni
Revista Piata / nr.44 / iunie 2008
Pe harta retailului modern romanesc apar localitati noi: Targu Lapus, Ludus, Moreni
Extinderea retelelor de discount continua si trei din cei patru operatori de magazine de tip discount anunta cresterea numarului de unitati.
Plus Discount a ajuns, prin deschiderile realizate la Tg. Lapus (Maramures) si Moreni, sa opereze 55 de magazine in Romania, iar extinderea retelei nu se opreste aici, pentru iunie fiind anuntate nu mai putin de trei noi magazine. De asemenea, retailerul Penny Market continua sa fie destul activ, fiind din ce in ce mai aproape de indeplinirea obiectivelor pentru acest an. Profi se pregateste sa deschida cel de-al treilea magazin din cele opt anuntate pentru acest an, la Slatina. Tot la Slatina va fi deschis in aceasta luna un supermarket Billa, urmand ca in maxim doua luni sa fie deschis si primul hipermarket din oras, apartinand retelei Kaufland. In resedinta judetului Olt, prezenta formatelor de comert modern se face prin retelele de discount Plus, miniMAX (doua) si prin cea a retelei de supermarketuri Ethos.
Reteaua de supermarketuri Billa va deschide pe parcursul lunii iunie primele magazine din acest an la Bacau si Slatina, ajungand astfel sa opereze in Romania 30 de unitati. Planurile de extindere pentru acest an ale retelei Billa vizeaza deschiderea a 10 supermarketuri noi, dar oficialii companiei nu au dezvaluit inca numele localitatilor unde acestea vor fi deschise.
Cel de-al 15-lea magazin Spar va fi inaugurat la mijlocul lunii iunie, la Constanta in cadrul City Park Mall. Supermarketul Spar din Constanta aduce ca si noutati o zona special amenajata pentru produsele aflate la reducere, un raion specializat de peste proaspat, un raion de bucatarie si unul de gastronomie. Recent, Spar a decis optimizarea spatiului de la Tg. Mures, iar in acest sens cei 2.600 de metri patrati reprezentand sala de vanzare si depozite vor fi inchiriati unor comercianti cu specific complementar.
Trei supermarketuri Ethos sunt anuntate a fi deschise pe par cursul luni iulie la Targoviste, Moreni si Oltenita. Ioan Soloman, administratorul retelei Ethos, spune ca extinderea magazinelor Ethos va continua in provincie, astfel ca pana la sfarsitul acestui an vor mai fi deschise magazine la: Pucioasa, Gaesti si Alexandria.
Noutatile vin si din partea operatorilor de hipermarketuri si astfel aflam ca retailerul german Kaufland, va deschide in iulie cel de-al doilea hipermarket din acest an, la Craiova. De asemenea, Kaufland se pregateste sa ajunga si in localitati mai mici cum este Slatina si Campulung Muscel. Pentru acest an, oficialii Kaufland au anuntat deschiderea a 10 hipermarketuri noi, dintre care unul a fost deschis deja la Braila.
Grupul francez de retail Carrefour a rebranduit luna trecuta in Carrefour Express primul sau supermarket din Romania, intrand astfel pe segmentul supermarketurilor si isi asigura accesul in orasele cu mai putin de 10.000 de locuitori. Carrefour a pre luat cele 21 de supermarketuri Artima anul trecut si a anuntat ca acestea vor fi remodelate si deschise sub brandul Carrefour Ex-pres pe parcursul anului 2008. Aproape toate cele 21 de supermarketuri preluate de Carrefour sunt localizate in vestul tarii si au o suprafata de vanzare totala de 21.000 de metri patrati. Potrivit reprezentantilor companiei, investitia totala in rebranduirea magazinelor Artima in Carrefour Express se ridica la aproximativ 6 milioane de euro.
Nici segmentul de hipermarketuri al retailerului Carrefour nu a fost neglijat, astfel ca in luna mai a fost deschis cel de-al 13-lea magazin al retelei, la Arad. Pentru iunie, Carrefour se pregateste sa deschida cel de-al 9-lea hipermarket din provincie, la Pitesti in cadrul Complexului Jupiter. Carrefour Romania a anuntat ca in perioada 2008-2009 va deschide noi hipermarketuri la Oradea, Pitesti, Buzau, Sibiu, Deva, un al doilea hipermarket la Braila, un al doilea la Iasi, un al doilea la Constanta si inca doua in Bucuresti - Vitan si Berceni.
Citește și
Revista Piața | 28/10/2022 10:15
Lidl își extinde rețeaua din România prin inaugurarea a două magazine, unul în Oradea și unul în Bacău
Lidl România inaugurează pe 31 octombrie două magazine, unul în Oradea, județul Bihor și unul în municipiul Bacău. Odată cu deschiderea celor două mag...
Comert ModernRevista Piața | 13/10/2022 13:35
Rețeaua de retail Magazine DIANA bifează o nouă inaugurare
Situat în satul Scărișoara, comuna Mihăești, Vâlcea, noul Magazin DIANA vine cu o sortimentație adaptată nevoilor locale, cu o selecție inspirată care...
Comert ModernRevista Piața | 11/10/2022 15:50
Cum funcţionează magazinele Profi operate de parteneri? Ce pot şi ce nu pot decide partenerii?
Interviu cu Magda Amarie, directorul programului Partener Profi În luna iunie, Profi Rom Food anunţa atingerea “pragului” de 800 de magazine Parte...
Comert ModernRevista Piața | 19/09/2022 13:41
Rețeaua de retail Magazine DIANA se extinde cu o nouă locație
Noul magazin DIANA, situat în Copăcelu, județul Vâlcea, are o suprafață de peste 400 de metri pătrați, parcare proprie și un punct de plată pentru fac...
Comert Modern




