Revista Piata / Nr.23 / Septembrie 2006

Ca orice activitate economica, si comertul are nevoie de capital. De capital lichid, mai ales. Adica de bani pentru rulajul afacerilor, in primul rand pentru achizitionarea de marfuri; apoi, de bani pentru plata transportului si depozitarea marfurilor in siguranta, in sfarsit, e nevoie de bani pentru buna functionare a pravaliei sau a magazinului si plata angajatilor. Nu va grabiti sa trageti linie, deoarece cheltuielile nu s-au terminat inca. Afacerea mai trebuie sa fie asigurata impotriva evenimentelor neprevazute, incendii, furturi, naufragii, si a pagubelor datorate lor; mai trebuie platite - si nu in ultimul rand - darile si impozitele. Alti bani, alta distractie, cum suna o vorba impamantenita pe la noi.

Epoca de aur a camatariei

Apusul Europei a dezvoltat de timpuriu ceea ce economistii, dar si istoricii numesc structuri financiare solide, inspirand incredere prin corectitudinea operatiilor efectuate. S-au infiintat banci, case de credit cu caracter general si specializat - tot mai sofisticate in timp, care si-au castigat un statornic renume. Toate aveau drept scop acoperirea nevoilor financiare ale cercurilor de afaceri, in cadrul carora comerciantii detineau o pozitie dominanta.

Cu Tarile Romane, soarta a fost mult mai vitrega. Faramitarea statala, apoi i ndelungata stapanire straina, avand drept rezultat stoarcerea necrutatoare a resurselor de tot felul, la care se adaugau nesfarsitele razboaie purtate pe pamant romanesc au determinat, in plan economic, secole de-a randul, stagnare si inapoiere.

O prima consecinta: posibilitatile de acumulare a capitalului au fost mai mult decat modeste, iar acesta, in permanenta, cu mult sub nivelul cerut de desfasurarea unei vieti economice dinamice, in crestere. Spre deosebire de Apus, Principatele se desprindeau cu greu de lumea medievala, de economia inchisa si obiceiurile ei vetuste. Comertul, care trebuia totusi sa reziste si sa existe, s-a vazut nevoit sa-si acopere nevoia de capital cu banii camatarilor. Pana tarziu incoace, acestia faceau legea pe ingusta piata financiara romaneasca, cerand si impunand dobanzi ruinatoare celor care le cereau sa-i crediteze.Te fereai de camatarii autohtoni, atunci trebuia sa apelezi la capitalul strain. Ceea ce era cam acelasi lucru. Dobanzile nu erau mai mici.
Fratii Stefan si Gheorghe Meitani, aromani din muntii Epirului, imbogatiti din negustoria facuta pe alte meleaguri, Hagi Moscu sau Hilel Manoah se numara printre cele mai celebre figuri de bancheri - camatari ai acestor timpuri. Nu s-au cunoscut intre ei, dar au avut in comun aceeasi nefericita soarta. Averile lor, uriase si invidiate la un moment dat, s-au dus brusc pe apa Sambetei, cu zgomot si scandal. Toti au dat faliment, "lucrati" probabil de debitori sau de partenerii de afaceri.

Camatari sau, mai delicat spus, manuitori de bani, porniti sa scoata galbenii si din piatra seaca, au operat si in Moldova. Hristodor Adamachi ori Andrei Pavli au avut capitaluri atat de mari, incat au ajutat cu generozitate Eteria.

Abia la 1857 ia nastere, la Iasi, Banca Nationala a Moldovei. Era raspunsul intarziat la schimbarile inevitabile din societatea romaneasca. Norocul n-a tinut cu romanii, insa. Financiarul german Nulandt, detinatorul a 90% din actiunile bancii, avea cu totul alte intentii, decat si-au inchipuit autoritatile romane. Era pus pe speculatii si nu-l interesa catusi de putin consolidarea climatului de afaceri local. Nu e de mirare ca banca n-a rezistat nici un an.

Bucurestiul, in schimb, a fost mai norocos. In 1866, a aparut Banca Romaniei, in 1873, Creditul funciar, dupa 1874, Banca Marmorosch, Blank & Co.

Lipscanii, magnetul marii finante

In 1880, este infiintata Banca Nationala a Romaniei, institutie de referinta pentru activitatea financiar-bancara romaneasca. In jurul strazii Lipscani, s-a inaltat incetul cu incetul un autentic centru financiar, reunind peste 30 de stabilimente de acest fel. De ce tocmai strada Lipscani? Fiindca aici se conturase in mod natural un centru comercial-financiar. La sfarsit de secol XIX, cele mai circulate artere din centrul orasului erau Calea Mogosoaiei, Lipscanii si strazile din imediata sa apropiere: strada Doamnei, Ion Ghica, strada Franceza, Covaci, Blanari, strada Smardan, Stavropoleos, strada Postei, Sf. Dumitru. Zona prezenta avantaje indiscutabile: era ocupata de nenumarate hanuri, de case de comert, case de schimb, de tipografii si redactii de ziare, in sfarsit, de hoteluri. La intersectia strazii Lipscani cu Calea Mogosoaiei se afla, inca din 1874, palatul Societatii de Asigurare "Dacia" si in imediata apropiere, chiar pe Calea Mogosoaiei, era situat primul sediu al Casei de Depuneri si Consemnatiuni, ridicat in 1874. Toate aceste firme reprezentau posibilii clienti ai Bancii Nationale. Banca Chrissoloveni, situata aproape de intersectia dintre strada Lipscani si Calea Victoriei, Banca Franco-Romana, amplasata pe locul unde astazi se afla Ambasada Cehiei la Bucuresti, opera a arhitectului Constantin Cerchez, Creditul Industrial, aflat la intersectia strazii Toma Caragiu cu Bd. Regina Elisabeta, fara sa mai vorbim de Banca Marmorosch - veritabila fortareata in inima city- ului bucurestean, la care se adauga de doua ori pe atat de multe institutii bancare si de credit care dadeau culoare, mister si dinamism intregii zone.

De obicei, cele mai frecvente operatiuni bancare erau legate de scontarea titlurilor, a cambiilor, negustorii venind la banca cu sacul plin de polite si plecand cu sacul plin de bani. Acesta e motivul pentru care s-a impus si la noi, ca si in alte tari, concentrarea intr-o zona restransa a institutiilor comerciale si financiare. Inaltarea Palatului Bancii Nationale a dat stralucire asa-numitului "city" bucurestean. Sala de marmura, care astazi gazduieste Muzeul BNR, era amenajata pentru operatiuni in stil vechi: o masa mare, din lemn masiv, cu calimari, tocuri, sugative, pentru completat titluri; si ghisee unde duceai polita, se aplica rata scontului si primeai banii.

Operatiunea principala, scontul comercial, impunea cunoasterea pietei, a oamenilor si a afacerilor. Bonitatea clientilor era usor de verificat, caci primele conturi curente de scont au avut un caracter individual.

Nasterea Bancii Nationale

La 26 februarie 1882, Consiliul General hotaraste ca, in vederea construirii Palatului BNR, guvernatorul si presedintele Consiliului de Cenzori sa viziteze cateva din bancile cele mai insemnate din strainatate, pentru a vedea progresele facute in domeniul constructiilor si a comanda unui arhitect strain proiectul viitorului palat al BNR. Nu avem informatii clare daca aceasta calatorie a avut loc. La 31 martie 1882, Consiliul General aproba contractul incheiat cu Cassien Bernard si Albert Galleron pentru executarea anteproiectului constructiei palatului BNR.

In epoca, influenta franceza era coplesitoare. Elita romaneasca isi facea studiile sau calatorea, in primul rand, la Paris. Limba de conversatie in saloanele inaltei societati, in mediile politice sau diplomatice era franceza. In Bucuresti, lucrau sau erau foarte cunoscuti numerosi arhitecti, sculptori, pictori si decoratori francezi. Apareau continuu edificii noi, care schimbau infatisarea orasului. Acestea erau ridicate, cel mai adesea, in stil neoclasic francez. Bucurestiul intrase sub influenta arhitecturala si urbanistica a Parisului. In aceste conditii, interesul directorilor BNR s-a indreptat catre cei doi arhitecti francezi.

De remarcat ca si la noi s-a produs acelasi fenomen propriu tarilor cu piete dezvoltate: in jurul bancilor centrale s-au format cetati financiare puternice. De prin 1900 inca, in perimetrul Lipscanilor s-a produs o considerabila transformare in acest sens. Au aparut Bursa si Camera de Comert. Momentul construirii sale pe strada Doamnei, devenita astazi. Ion Ghica, a marcat trecerea la arhitectura rezidentiala a marilor cladiri ridicate pentru cele mai importante institutii ale statului. Proiectul arhitectului Stefan Burcus a valorificat amplasamentul, sugerand functiunea pe care o adaposteste institutia bursiera. Construita intre 1908-1911, cladirea Bursei a permis, totodata, sistematizarea zonei.

Maturizarea finantelor romanesti

Ca intr-un stup frematand de viata, au vazut lumina zilei numeroase societati de asigurare si banci care parca se intreceau sa-si construiasca resedintele cat mai aproape de banca centrala. Sistemul bancar romanesc a prins vant din pupa si s-a dezvoltat intr-un ritm foarte rapid. Din datele statistice oficale rezulta ca numarul bancilor a crescut de la 26, in 1900, la aproape 200 in preajma primului razboi mondial. Pe masura dezvoltarii economice generale, numarul celor care vor apela la scontul BNR va creste, iar bancile comerciale vor prelua sarcina de a examina, in prima instanta, starea participantilor la scont, deoarece chiar ele scontau efectele acestora, dupa care le prezentau la rescont la BNR. Sistemul de credit este puternic sustinut de BNR, prin politica de credite ieftine, cu o dobanda de 5-6%. Astfel ca injurul "Citadelei", cum era numita Banca Nationala, apar si alte banci mai mici, dar foarte active, precum si societati de asigurari: Banca Bercovitz (1903) a functionat in casele Bercowitz construite pe strada Lipscani, la intretaierea cu strada Smardan, casa construita intre 1913-1923, Banca Comerciala Italiana si Romana (1920), societatile de asigurari Nationala (1886) si Generala (1902).

Banca Chrissovelloni, astazi sucursala BNR a Municipiului Bucuresti, este creatia artistica a arhitectului G.M.Cantacuzino si a fost construita intre anii 1923 -1928. O alta cladire, bine conservata, este Casa de Pensiuni a BNR, situata pe Calea Victoriei, purtand seamnatura arh. Radu Dudescu. Cladirea, cunoscuta si sub numele de blocul Rosenthal, a gazduit Casa de Pensiuni si Ajutoare a personalului BNR.

Casa Rurala este unica printre institutiile financiare ce vor functiona in Palatul Nifon, cladire construita in 1866 de Paul Gottereanu, avand menirea sa adapostesca la etaj institutii, iar la parter spatii comerciale. Banca Fortuna a folosit drept sediu o veche cladire din strada Stavropoleos. Foarte cunoscuta a fost si Banca Anglo-Romana din strada Eugen Carada.
Extinderea activitatii Bancii Nationale a Romaniei a facut necesara ridicarea unui nou edificiu, care sa comple teze spatiile din palatul vechi. Construirea noului palat, inceputa in anul 1938, a durat peste 10 ani, ultimele finisaje interioare realizandu-se dupa 1950.