Programul non-stop creste vanzarile magazinului traditional
Comert Traditional | Revista Piața | 16/07/2008 05:51

Revista Piata / nr.45 / iulie 2008
Desi sunt si dezavantaje in cazul unui magazin non-stop, totusi micii comercianti apreciaza ca 55% din vanzari se fac pe timpul noptii
Revista Piata / nr.45 / iulie 2008
Desi sunt si dezavantaje in cazul unui magazin non-stop, totusi miciicomercianti apreciaza ca 55% din vanzari se fac pe timpul noptii
Suc, lapte, bere, vin sau tigari. Sunt produsele cel mai des cumparate pe timpul noptii de la magazinele non-stop. Din ce in ce mai putine, magazinele non stop sunt pline de clienti si dupa ora 22.00. Motivul? Fie oamenii au uitat sa cumpere ceva, fie trebuie sa ia un cadou pentru cunostinta pe care tocmai urmeaza sao viziteze.
"Vanzarea pe timp de noapte este mai mare decat cea de pe timpul zilei. Pot sa spun ca noaptea facem vanzari cu10 milioane mai mari decat ziua."
Liviu Demeter, administratorul Livella
Dupa ani intregi de la transformarea orarului magazinului in program non stop, comerciantii traditionali fac bilantul si concluzioneaza ca pe timpul noptii vanzarile reprezinta chiar 55% din total.
Mai sunt si alte avantaje ale programului non stop: este perceput de clienti ca fiind un serviciu suplimentar oferit de magazin, il ajuta pe comerciant sa se diferentieze de concurenta, si reprezinta o buna ocazie pentru lucratorii din magazin sa aranjeze marfa in acest interval. Ca si dezavantaje, apar cheltuieli mai mari cu forta de munca pentru ca cei care lucreaza pe timp de noapte primesc si un spor la salariu dar si investitii in sistemele de supraveghere si de securitate.
Avantajele programului non-stop
- programul non stop este perceput de clienti ca fiind un serviciu suplimentar;
- il ajuta pe comerciant sa se diferentieze de concurenta;
- reprezinta o buna ocazie pentru lucratorii din magazin sa aranjeze marfa pe timpul noptii;
- fidelizeaza cumparatorii, fiind de multe ori singura alternativa din zona;
- ii atrage pe clienti, stiind ca in respectivul magazin gasesc ceea ce au nevoie;
- aduce de multe ori vanzari mai mari decat in timpul zilei cand toti sunt plecati la serviciu;
- ii fidelizeaza pe angajati, pentru ca cei care lucreaza noaptea primesc un spor.
Comerciantii au prelungit programul de functionare al magazinului sau l-au transformat in non stop incercand sa vina in intampinarea nevoilor clientilor care lucreaza pana tarziu. "Vanzarea pe timp de noapte este mai mare decat cea de pe timpul zilei. Pot sa spun ca noaptea facem vanzari cu 10 milioane mai mari decat ziua", a declarat Liviu Demeter, administratorul magazinului Livella Com din Oradea. Mai ales vara, oradenii ies mai tarziu la cumparaturi si incepand cu ora 20.00 magazinul se aglomereaza. "Unitatea este cu autoservire, iar pe timpul noptii avem sapte persoane care lucreaza ca personal comercial", explica Demeter. Acesta a transformat orarul magazinului in non stop dintr-o necesitate.
"Am studiat piata si in zona magazinul meu este singurul punct deschis care acopera o suprafata de 10.000 de locuitori. Am facut o proba timp de sase luni si ne-am dat seama ca magazinul arevanzari bune si noaptea."
Feliciu Paraschiv, administratorul Paco
"Zona in care am deschis eu magazinul nu era foarte sigura, iar noaptea se dadeau spargeri. Pana acum, magazinul a fost spart de doua ori.
De aceea, am decis sa tin magazinul deschis si pe timpul noptii. Intai am facut un sistem de servire la geam, acum insa clientii intra si in magazin", mai spune Demeter. Si daca la inceput angajatii aveau timp noaptea sa se ocupe si cu aranjarea marfii, acum, din cauza aglomeratiei, este practic imposibil. De la Livella, un magazin cu preturi mai mari, cumpara pe timp de noapte cei care coboara din autobuz in statiile din apropiere sau taximetristii. Iar cei care au restaurante in zona cauta in special bauturi scumpe sau salate. Comerciantul a marit in timp sortimentatia de produse si a adus in magazin si cadouri alimentare sau nealimentare: bomboane deosebite, bauturi fine etc.
Liviu Demeter este convins ca 30% din profit se datoreaza faptului ca se afla intr-o zona buna, si anume in centrul orasului, pe bulevardul principal. "Este nevoie de doi-trei ani pe piata ca sa devii cunoscut", a mai spus Liviu Demeter. In apropiere, mai exista un singur concurent cu program non stop, insa comerciantul precizeaza ca nu are aceeasi sortimentatie larga de produse.
Dezavantajele unui magazin non-stop
- o tura care lucreaza pe timpul noptii costa cu 60% mai mult decat o tura care lucreaza ziua;
- investitii in sisteme de supraveghere video si de securitate;
- pe timpul noptii se vand alte tipuri de produse, astfel incat este necesara adaptarea portofoliului.
Feliciu Paraschiv, administratorul magazinelor Paco este multumit de magazinul cu program non stop. Totusi, de vadul comercial depinde totul. "Am studiat piata si in zona este singurul punct deschis care acopera o suprafata de 10.000 de locuitori. Am facut o proba timp de sase luni si ne-am dat seama ca magazinul are vanzari bune si noaptea", a mai precizat Paraschiv. Studiul l-a ajutat pe comerciant sa stabileasca si o sortimentatie de produse pentru timpul noptii: bauturi alcoolice, tigari, sucuri, in general formata din produse de impuls. Ca sa isi pastreze clientii, Feliciu Paraschiv a decis sa nu adauge nimic la pretul produselor pe care le vinde pe timpul noptii. Paraschiv este convins ca un magazin cu un program special fidelizeaza cumparatorii, mai ales pe cei grabiti si pe cei care ies mai tarziu de la munca. Iar ca sa fie usor vizibil si pe timp de noapte, Paraschiv a investit intr-o firma luminoasa pe baza de halogen. Pentru siguranta angajatilor, a implemetat un sistem video de supraveghere racordat la sistemul de inregistrare si a creat o linie directa cu politia, pentru orice eventualitate.
Pe timp de noapte, vanzarile dintr-un magazin non-stop reprezinta aproximativ 55% din totalulvanzarilor
La randul sau, Mihaela Doroftei, administratorul magazinelor Nordic din Dorohoi afirma ca a incercat sa se adapteze necesitatilor cumparatorilor care vin tarziu de la serviciu. Pentru asta, programul de functionare a magazinelor este pana la ora 22.00. Exista o sezonalitate si in cazul programului prelungit, in sensul ca vara oamenii petrec mai mult timp afara si ies mai tarziu la cumparaturi.
"Seara se cumpara in special bere, vin, inghetata, dar si alte deserturi". Totusi, orarul de functionare este mentinut si pe timpul iernii pentru ca cei din zona s-au obisnuit deja cu el. Mihaela Doroftei considera ca un program prelungit nu inseamna neaparat si cheltuieli mai mari pentru ca oricum utilajele de racire functioneaza fara oprire atat ziua cat si noaptea. "Pentru mine este rentabil sa tin magazinul deschis mai mult timp pentru ca, numai seara, dupa ora 20.00, in magazin intra peste 250 de clienti, din totalul celor 620 prezenti pe parcursul unei zile", mai spune Doroftei.
Inca de la intrarea pe piata, Ionel Rosu a decis ca programul non-stop este cel mai potrivit pentru locuitorii din zona. Insa, din punct de vedere al rentabilitatii, ar fi mult mai bine daca l-ar limita la 16 ore. "Acum este prea tarziu sa mai schimb ceva, pentru ca deja mi-am castigat renumele cu un magazin deschis si ziua si noaptea", spune Ionel Rosu de la Admir din Botosani. "Pe timpul noptii cel mai bine merg "viciile": tigari, bauturi. In perioada sapte seara ? sase dimineata fac 55% din vanzarile pe toata ziua", mai spune comerciantul. Totusi, din totalul cheltuielilor, 70% sunt reprezentate de cele cu personalul. "O tura de noapte costa cu 60% mai mult decat o tura de zi. In plus, 40% din personal este fluctuant", adauga Ionel Rosu. Clientii care se aprovizioneaza din magazinul sau sunt in general constanti si, dupa cum spune comerciantul, il vad ca pe o "binecuvantare", fiind singurul de acest gen din zona.
Citește și
Revista Piața | 12/10/2020 12:59
Şase mari retaileri locali înfiinţează alianţa de achiziţii CBA Partners
Şase dintre cele mai mari reţele locale de magazine au anunţat înfiinţarea unei alianţe de achiziţii, CBA Partners. Fondatorii companiei sunt: Barta A...
Comert TraditionalRevista Piața | 11/02/2019 10:55
Admir şi-a făcut planurile pentru următorii 25 de ani
Interviu cu Ionel Roşu, administratorul reţelei Admir Botoşani Cine îl cunoaşte pe Ionel Roşu ştie că e 100% dedicat businessului său, are un dezvol...
Comert TraditionalRevista Piața | 17/10/2013 19:19
Livrari non stop, la usa clientului
Retailerul Admir Botosani a lansat pe 1 octombrie primul magazin online non stop, prin care asigura livrarea comenzilor confirmate in maximum o ora pe...
Comert TraditionalRevista Piața | 03/04/2013 19:45
Cuptoarele care cresc profitul comerciantilor
Un nou tip de afacere isi face loc in magazinele din retailul traditional – “backery corner-ul”, care se poate transforma, ulterior, si in „sandwich...
Comert Traditional



