Revista Piata / Nr.22 / August 2006

Cand pomenim de negustori celebri sau mai putin cunoscuti, din vremuri apuse, cand ne indreptam pasii catre magazine elegante si stralucitoare, frecventate de personajele simandicoase si pline de sine, nu putem sa nu ne gandim la bani. Ei pun toata aceasta lume in miscare. Banii sunt din timpuri imemoriale mobilul stradaniilor depuse si al visurilor faurite de oameni. Cu bani se pot face multe, si bune, si rele. Banii confera celor care-i poseda o putere uriasa, deseori periculoasa. Iata de ce parca a sosit momentul sa facem o scurta calatorie in istoria circulatiei banilor pe teritoriul Tarilor Romane.

Cand averea se numara in boabe de orez

Intensele schimburi de marfuri, despre care am vorbit pe larg in episoadele precedente nu s-ar fi putut realiza daca nu ar fi existat banii. Cand au aparut ei si cum? Ce-a fost inaintea lor? La inceput a fost schimbul in natura, adica produs contra produs. Treaba greoaie si complicata. Trebuia, mai intai,ca cei doi parteneri sa vrea fiecare exact ceea ce are celalalt. Nu era usor lucru. De aici probabil ca vine si vorba "Socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ". Mai erau si alte inconveniente. Trebuia ca ambii parteneri "la afacere" sa evalueze la fel produsele.

Viata facea necesar un instrument de schimb, iar oamenii au inceput sa foloseasca cele mai diverse obiecte pentru facilitarea schimbului. Amintindu-le pe cele mai cunoscute - carapacea de broasca testoasa, dintii de delfin sau de balena, orezul, ceaiul, graul, sarea, blanurile de animale, pietrele pretioase, aurul, argintul - care au jucat rolul de echivalent general al schimbului in diversele colturi ale lumii.

Comertul avea nevoie sa se extinda, sa acapareze noi teritorii, dar sa-si mareasca si volumul si viteza. Pe acest fond au aparut banii. Cei vechi ne-au lasat marturie faptul ca ei au fost "inventati" in jurul secolului VI i.Chr., in Lidia, un mic regat din Asia Mica si important centru comercial totodata, unde domnea un rege fabulos de bogat, Cresus.

Incepand cu domnia regelui dac Dromihetes (300 i.Chr.) si pana in zilele noastre, circulatia monetara pe teritoriul romanesc a fost neintrerupta si a resimtit puternice influente straine. Astfel, pe vremea dacilor, circulau monede grecesti, insotite de cele autohtone. Ca urmare a cuceririi romane, au aparut si monedele de tip roman, urmate peste un timp de cele bizantine.

Drahma de la Istros, datata de pe la 480 i.Chr., este considerata cea mai veche emisiune monetara de pe aceste meleaguri. Vechimea si autenticitatea acestei monede sunt dovedite de patratul adancit in care sunt reprezentati vulturul, delfinul si numele cetatii. La Histria s-au batut primele monede de pe teritoriul Romaniei, in secolul V i.Chr., si anume drahme de argint. Drahmele histriene de argint au circulat in intreaga Dobroge, fiind gasite si in Muntenia, si in Moldova.

De asemenea, este cunoscut faptul ca in regiunile locuite de geto-daci au circulat si monedele emise de Filip II, numite stateri sau tetrarahme. Tot aici au circulat si drahmele de la Apollonia si Dyrachium, precum si tetradrahmele originare din provincia romana Macedonia Prima.

O figura insolita - camatarul

Sarim peste timp si ajungem pe la 1800. Fratii Stefan si Gheorghe Meitani, aromani din muntii Epirului, erau afaceristii zilei. Se imbogatisera din negustoria facuta prin strainatate si capatasera, ca semn al recunoasterii valorii lor, titlul de baroni de la Francisc I, purtatorul coroanei habsburgice. Fratii Meitani arendeaza ocnele de sare, sursa de mari venituri, dar grosul bogatiei il strang din camatarie. Viata e schimbatoare, vremile tulburi si, in timpul Regulamentului Organic, cunosc fata intunecata a falimentului. In 1835, Stefan Meitani moare sarac lipit si plin de datorii.

Un alt camatar celebru, Hagi Moscu, traieste aceeasi drama. Imbogatit din comert, apoi triplandu-si in timp record averea de pe urma camatariei, Moscu intra in conflict cu partenerii sai de afaceri din Viena. Acestia contesta niste polite, camatarul da faliment si trage dupa el, pe toboganul dezastrului, o droaie de bucuresteni care apuca sera sa-i incredinteze economiile agonisite. Bucurestiul ia literalmente foc, mai ales ca vanzarea averii camatarului falit s-a facut fara nici un dubiu in folosul sau si al domnitorului. Multa lume a fost convinsa atunci ca totul nu a fost decat o gigantica escrocherie, ultima cacealma trasa de camatarul evreu creditorilor sai.

Hillel Manoah, nume respectat in prima jumatate a secolului al XIX- lea, a fost tot negustor si camatar, dar a avut meritul sa-i sprijine pe pasoptisti. Mai mult decat atat, Manoah si-a lasat prin testament uriasa sa avere Universitatii bucurestene, gest rarisim si cu atat mai de admirat. Si i-a fost recunoscator chiar marele istoric Constantin C. Giurescu, beneficiarul unei burse universitare din aceasta nobila donatie. Desi rar, un asemenea devotament fata de binele obstii nu este, totusi, unic. Jacques Elias a ramas in memoria contemporanilor, dar si a urmasilor, drept un veritabil Mecena. Averea dobandita in urma unor speculatii bursiere inspirate este lasata Academiei Romane, pentru a fi folosita in scopuri filantropice si caritabile.

Un faliment acum 150 de ani

Bine intentionati sau, dimpotriva, nemilosi si rapaci, camatarii nu puteau, oricum, sa tisface necesitatile monetare ale economiei romanesti, Dupa nenumarate discutii si amanari, in 1856 este infiintata Banca Nationala a Moldovei, care da faliment un an mai tarziu. In 1864 ia nastere Casa de Depuneri si Consemnatiuni, care a reprezentat un pas important pe calea constituirii unui sistem autohton de credit. Moneda nationala devine leul, divizat in 100 de bani si se intemeiaza pe bimetalism - aur si argint. Leul avea greu-tatea in aur de 0,3226 g cu titlul 900, iar in argint 5 g cu titlul 835. Potrivit legii, au fost puse in circulatie monede de aur de 5, 10 si 20 de lei, de argint de 50 de bani, de 1 leu si 2 lei. Moneda marunta era confectionata din arama in valori de 1, 2, 5 si 10 bani. Un leu vechi echivala cu 0,37 bani noi, iar leul nou se schimba pe 2,7 lei vechi.

Astfel, talerul-leu a devenit moneda de calcul, iar in 1867 a devenit unitate monetara in Principatele Romane. In aprilie 1867 a fost adoptata "Legea infiintarii unui sistem monetar si pentru fabricarea monedei nationale". O data cu infiintarea Monetariei Statului, la 3 martie 1870, au fost prezentate publicului monede omagiale de 20 de lei, din aur, si de 1 leu, din argint. Acestea sunt primele monede care poarta denumirea explicita de leu. Criza de numerar ce a urmat dupa declansarea Razboiului de Independenta (1877-1878) a fost solu tionata prin emiterea de bilete ipotecare, considerate primele bancnote romanesti.

Banca Nationala intra in scena

Infiintarea Bancii Nationale a Romaniei in 1880, avand principiile de organizare specifice tuturor bancilor centrale, create in secolul al XIX-lea, a reprezentat un pas decisiv care urmarea dezvoltarea sistemului bancar romanesc, si diversificarea structurii lui. Marii promotori ai acestui proiect financiar de o anvergura inegalabila au fost, printre altii, Mitita Constantinescu si Eugen Carada. BNR a fost, la infiintare, o banca mixta, in care statul avea o participare de 1/3 din capitalul social initial, restul fiind reprezentat de capitalul particular. Infiintata din initiativa burgheziei industriale, reprezentata de PNL, BNR s-a aflat sub controlul membrilor de frunte ai acestui partid, reunit in special in jurul familiei Bratianu.
Atributiile BNR au fost diverse, dar cea mai importanta a fost monopolul emisiunii monetare. Infiintarea BNR a avut o importanta deosebita pentru dezvoltarea capitalista a tarii si a economiei. In jurul sau s-a creat un sistem bancar extins, din care nu a lipsit nici unul din tipurile de banci inregistrate pe plan mondial.