5 to go, vânzări record de 7 mil. euro în luna mai 2026
Info Retail | Revista Piața | 09/06/2026 12:06

După un început de an dificil pentru piața HoReCa, marcat de costuri în creștere și trafic redus în primele luni, 5 to go raportează pentru luna mai 2026 cele mai bune rezultate din istoria rețelei. Potrivit unui comunicat, brandul a înregistrat vânzări de 7 milioane de euro și zile cu peste 100.000 de oaspeți doar în cafenelele din România.
În primele cinci luni din 2026, 5 to go a înregistrat o creștere de 10% pe rețeaua de franciză, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, în timp ce divizia de retail a crescut cu 40%.
În prezent, rețeaua numără 770 de locații, dintre care 45 au fost deschise de la începutul anului, în România și pe piețele externe. Până la finalul lui 2026, compania are în plan alte 45 de deschideri.

Radu Savopol, cofondator 5 to go
Pe plan internațional, 5 to go este prezent în Bulgaria, Republica Moldova și Irlanda, cea mai importantă direcție de investiții în 2026 fiind reprezentată de Bulgaria, unde compania a alocat peste 500.000 de euro pentru dezvoltarea rețelei. Până la finalul lunii iunie, 5 to go va ajunge la 8 locații operaționale în Ruse, Sofia, Varna și Nisipurile de Aur, iar obiectivul pentru finalul anului este de 15 cafenele în această țară. În paralel, 5 to go vizează 3 locații în Irlanda și
8 locații în Republica Moldova, piețe pe care brandul își construiește gradual prezența, în funcție de evoluția fiecărei zone și de profilul consumatorului local.
În România, 5 to go își menține obiectivul de a deschide 100 de noi locații în 2026, cu focus pe consolidarea prezenței în nord-vestul țării. Începând din această primăvară, compania are un nou birou regional de franciză la Cluj, care susține dezvoltarea rețelei printr-o comunicare mai rapidă cu francizații actuali și potențiali, susținere operațională locală, standardizarea serviciilor și training pentru echipe. Tot la Cluj funcționează și cea de-a doua Academie 5 to go din țară, un proiect care contribuie la pregătirea angajaților și francizaților și la menținerea standardelor de brand.
În prima parte a anului, 5 to go a lansat și trei concepte noi, la București: Atelier Matcha, 5 to go Bakery și Caffe Centrale. Acestea adresează segmente și momente de consum diferite, de la interesul tot mai mare pentru matcha și produse alternative pe bază de plante, până la zona de bakery și experiența de cafea inspirată de espresso barurile italiene. Noile concepte sunt în continuare testate și au potențialul de a deveni linii de business în sine în cadrul brandului 5 to go.
Prin rezultatele obținute în primele cinci luni ale anului, 5 to go își consolidează poziția de cel mai extins lanț de cafenele din Europa de Est și își continuă dezvoltarea pe trei direcții majore: creșterea rețelei din România, consolidarea piețelor externe și testarea unor concepte noi, adaptate la obiceiurile de consum actuale.
5 to go a luat naștere în 2015 și a depășit în prezent 750 de unități deschise, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este un blend de trei origini, 100% Arabica.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail



