Lanțul de magazine Annabella a inaugurat recent o nouă unitate în orașul Moreni, județul Dâmbovița.
Magazinul, situat pe strada Tineretului nr. 8, și-a deschis porțile la sfârșitul săptămânii trecute. Inaugurarea a marcată de promoții speciale și evenimente de lansare. Unitatea oferă „produse alimentare la prețuri atractive, perfecte pentru cumpărăturile zilnice ale fiecărei familii”, după cum au declarat reprezentanții companiei.
Annabella a deschis, la începutul lunii aprilie, un magazin alimentar la Targovişte, lângă complexul Metro. În cadrul inaugurării au avut loc, de asemenea, degustări și oferte speciale dedicate vizitatorilor.
Cu o prezență de peste 30 de ani pe piață, Annabella este o afacere antreprenorială 100% românească și un jucător cheie în retailul alimentar local. Lanțul numără peste 116 magazine în Vâlcea, Argeș, Dambovița si Olt, adaptate pentru a satisface nevoile specifice ale fiecărei comunități. În 2022, Annabella a înregistrat o cifră de afaceri de 97 de milioane de euro, un rezultat remarcabil pe piața locală. Compania reprezintă unul dintre principalii angajatori din Vâlcea, oferind peste 1.400 de locuri de muncă și continuă să se extindă prin deschiderea de noi unități de retail și dezvoltarea de parcuri comerciale de tip retail park.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail




