Din „Grădina Noastră”. Carrefour semnalizează produsele „în debut de sezon”
Info Retail | Revista Piața | 12/05/2025 11:47

Carrefour România a anunțat că marchează începutul sezonului de legume și fructe românești cu produse din cadrul programului „Grădina Noastră”, din care fac parte peste 370 de producători locali.
Potrivit unui comunicat al companiei, începând de vineri, 15 mai, clienții vor putea găsi în magazinele Carrefour produse semnalizate ca fiind în debut de sezon, toate testate riguros pentru a le asigura calitatea și prospețimea.
Retailerul colaborează cu peste 1.500 de producători locali pentru produsele proaspete și ultra-proaspete, marcă proprie, dar și parte din programele originale Carrefour Poftim Brânza Românească, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO.
Astfel, pe lângă produsele disponibile pe tot parcursul anului de la cooperative partenere Grădina Noastră din Vărăști, Zarand și Malu Spart, și premierele la raft din martie și aprilie (varză, dovlecei) începând de vineri (9 mai), sezonul se deschide oficial pentru producția românească de masă.
Printre produsele-vedetă ale sezonului se numără legume și fructe proaspete, culese din grădinile de la Vărăști (Giurgiu): roșiile Grădina cu Moț, ardeiul gras Bianca, cartofii noi albi, conopidă, salată Lollo Bionda, sfeclă cu frunze, salată verde ambalată, recent adăugată în ofertă, alături de căpșunele aromate, disponibile în diverse ambalaje.
Din Zarand (Arad), clienții pot găsi deja în magazine castraveți cornichon, pentru care sezonul a fost deschis încă din luna martie, și vor fi adăugate curând la raft și alte legume proaspete și gustoase. Iar din Malu Spart (Giurgiu), oferta de sezon include dovlecei, intrați pe rafturi în aprilie, alături de căpșune proaspete, în ambalaje variate, cartofi noi albi, fasole galbenă, ardei gras Bianca, vinete și ridichii roz.
Retailerul susține direct fermierii locali și aduce pe rafturi legume și fructe proaspete, autentice, provenite de la partenerii români din Vărăști, Malu Spart și Zarand. În prezent, ca parte a programului Grădina Noastră, Carrefour colaborează exclusiv cu 11 cooperative agricole, reunind peste 370 de producători locali. Dintre aceștia, peste 320 de familii lucrează în parteneriat cu retailerul pentru livrările din Vărăști (260), Malu Spart (9) și Zarand (60). Pentru a fi și mai aproape de clienți și pentru a aduce pe parcursul anului o varietate cât mai mare de produse în farfuriile acestora, producătorii locali colaborează între ei, sprijinindu-se reciproc pentru a-și diversifica portofoliul. De exemplu, de doi ani, cooperativa din Brezoaele (Dâmbovița, Muntenia) cultivă cartofi cu sămânță provenită de la cooperativa din Târgu Secuiesc (Covasna, Transilvania).
„Prin programul Grădina Noastră, ne dorim să oferim constant produse proaspete, de sezon, cultivate cu responsabilitate de fermierii români alături de care lucrăm de ani de zile. Calitatea, prospețimea și expansiunea portofoliului de produse românești ne oferă și rezultate. În 2024 programul a înregistrat vânzări de 35 milioane de unități, iar doar anul acesta am ajuns la 6,46 milioane de unități vândute, ceea ce ne confirmă că acesta este doar începutul. Totodată, aducem în prim-plan și produse locale noi, precum răsadurile și salata verde ambalată, alături de primele roade ale sezonului din Vărăști, Malu Spart și Zarand. Este un pas firesc în angajamentul nostru de a susține agricultura locală, de la fermă, la raft.”
Radu Gherman, Buying Director Ultra-Fresh, Carrefour România
Pe lângă noile produse locale de sezon, Carrefour aduce în magazine peste 150.000 fire de răsaduri din soiuri provenite din Grădina din Vărăști, oferindu-le clienților ocazia să planteze acasă aceleași legume apreciate: roșii tip inimă de bou, roșii cu moț, castraveți cornichon, vinete, ardei gras și kapia. Astfel, grădina producătorului devine sursă de inspirație pentru grădina fiecărui consumator. Aceste răsaduri vor putea fi achiziționate timp de aproximativ două săptămâni, direct de la raionul de legume și fructe.
Prin aceste inițiative, Carrefour continuă să sprijine fermierii locali, să promoveze produse de sezon autentice și să creeze o legătură directă între consumatori și sursa alimentelor lor. Acesta este și originea misiunii Act for Food, prin care retailerul asigură produse de calitate la prețuri corecte. Astfel, 93% din totalul furnizorilor sunt producători locali, retailerul colaborând cu 29 de cooperative la nivel național, dintre care 11 fac parte exclusiv din programul Grădina Noastră.
Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024, 2025) pentru peste 17.000 de angajați.
Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.
Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail



