Lidl România a facilitat anul trecut exporturi de 78 mil. euro către 25 de piețe europene
Info Retail | Revista Piața | 21/04/2026 11:22

Lidl România a facilitat în 2025 exportul produselor provenite de la furnizorii români către 25 de piețe europene, consolidând prezența produselor românești pe piețe mature și competitive din toate regiunile Europei.
Potrivit unui comunicat al companiei, valoarea totală a exporturilor de anul trecut a atins 78 milioane de euro, față de 63 milioane de euro în 2024, înregistrând o creștere de circa 24%. În topul categoriilor exportate se află carnea proaspătă și preparatele din carne, băuturile răcoritoare și fructele proaspete, urmate de articole de bază și articole near-food pentru casă. Prin parteneriate solide cu producătorii locali și extinderea exporturilor în rețeaua sa internațională, Lidl România contribuie la recunoașterea calității românești pe scena europeană și consolidează statutul României ca furnizor de calitate și în alte țări în care Lidl este prezent.
Georgiana Radu, Chief Merchandising Officer Lidl România
Cele mai exportate produse provenite de la furnizorii români în 2025 au fost cele din categoria de carne proaspătă și preparate din carne, care au generat cea mai mare parte a volumelor livrate. Acestea au fost urmate de snackuri, care au avut o performanță solidă pe piețele externe. În același timp, fructele proaspete au avut o contribuție substanțială la valoarea exportată, susținând vizibilitatea producției agricole românești pe piețele europene. Produsele precum băuturile răcoritoare au completat un mix de export diversificat.
Cifrele exporturilor din 2025 reflectă angajamentul continuu al Lidl România de a susține economia locală și de a oferi producătorilor români o piață de desfacere sigură și predictibilă, atât în țară, cât și pe piețele externe. În prezent, Lidl colaborează cu peste 500 de producători locali, construind parteneriate care depășesc granițele țării.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent în jur de 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice în 31 de țări. În prezent, Lidl are peste 382.400 de angajați, dintre care peste 14.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 400 de magazine și 6 centre logistice.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 13:41
Penny deschide un nou magazin la Sâncraiu de Mureș
Penny a anunțat, într-un comunicat, că inaugurează un nou magazin în Sâncraiu de Mureș, județul Mureș. Odată cu această deschidere, rețeaua retailerul...
Info RetailRevista Piața | 11/11/2026 11:24
Lidl România: Exporturile facilitate de fructe și legume au crescut cu 500% în primele 9 luni din 2026
Lidl România a facilitat, în perioada iunie - septembrie 2026, exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, în valoare totală de pest...
Info RetailRevista Piața | 10/11/2026 11:32
Lidl, campanie internațională de Crăciun cu Spărgătorul de nuci
Lidl dă startul sezonului festiv cu o nouă campanie internațională de comunicare ce îl are în prim-plan pe Spărgătorul de nuci (Niko). Potrivit unui c...
Info RetailRevista Piața | 09/11/2026 13:26
Kaufland lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”
Kaufland România a anunțat că lansează campania de sărbători „Crăciunul este când îl simți tu”, o invitație deschisă de a ne bucura oricând de momente...
Info Retail



